Codul (genetic) al bunelor maniere, revizuit stiintific.

Hei, tu! Treci incoace! Mintenas, mai repejor! Ce-ai facut, mai puslama? Pai frumos iti sade, maica, sa intri la mine pe blog, sa stai doar o secunda si sa iesi in viteza, expediindu-ma cu un simplu click pe butonul din dreapta sus? Ce ardea, bre, de n-ai putut sa ramai macar doua minute? Ti s-au incins creierii? Iti luase foc casa, camasa, cocoasa, carcasa sau craiasa? Vezi c-acum te alerg cu coasa! Si doar stim amandoi (shared knowdelge) ca pe gsp.ro ai petrecut nu mai putin de 4 minute si 23 de secunde, masurate dupa pulsul meu. Am asteptat rabdatoare sa te lamuresti cu nenea Becali ca pe urma sa ma citesti si pe mine si cand colo tu ce faci, om rau si fara suflet? Pleci si ma lasi cu ochii-n soare (mai erau si radiatii!), cu inima cat un purice speriat de Grumpy Cat (mai sa fac cardiomiopatie Takotsubo) si cu buza mai umflata decat a ta acum dupa sanii Angelinei Jolie! Bad boy, bad boy! Da’ ce crezi mataluta, ca la mine intri si iesi intr-o veselie, cand ti se scoala nivelul de norepinefrina? Da’ chiar mereu trebuie sa fie numai cum vrei tu? Eu sunt pe internet de florile marului, ca sa musti tu din pomul cunoasterii fara nicio consecinta, crezi ca nu va veni si ziua in care sa iti dau vant din paradis? Tu esti motivul pentru care universul a explodat, a facut bing-bang de draci si acum se pregateste, ingrozit, impulsiv si compulsiv, de cea de-a treizecea sa apocalipsa! Zdrang! Na, ai primit un ou in freza! E de prepelita, sa nu te doara prea tare; ce sexy esti cu genele lipite de galbenus, asa arati si dimineata? Gal-gal, Gal-gal! Asta era otetul, ti l-am varsat in cap! E balsamic, mai putin acru decat tine! Buun. Stii ceva? N-ai decat sa zburzi in voie pe toate site-urile care te tenteaza, sa zabovesti cat vrei acolo unde gasesti cele mai interesante povesti. Hai, lasa-ma pe mine! A, da’ mai stai un pic! Trebuie sa citesti articolul asta!

Sper ca nu te-ai lasat pacalit de aceste disfemisme! Era, cum altfel, o introducere originala intr-un articol despre…politete! Insa nu eticheta sociala ne priveste pe noi acum, ladies and gentlemen! Nu ma intereseaza cu ce cutit sau ferastrau iti tai mancarea din farfurie, nici daca respecti sau nu “regula gheisei” si ma doare-n cot daca iti asezi radiusul, ulna si humerusul pe masa. Ma preocupa in schimb psiholingvistica, semiotica, dramaturgia sociala si pragmatica. Modelul politetii sociale a fost dezvoltat de Pamela Brown si Stephen Levinson, care au studiat regulile si strategiile ce sustin interactiunile verbale. O interactiune verbala nu este doar un schimb de informatii ce sunt downloadate pe canal cuatic dintr-o constiinta intr-alta sau din lobul meu intr-al tau, ci si o continua nogociere a relatiei dintre noi. Cand vorbesc cu tine fac mai mult decat sa iti imbogatesc bagajul de cunostinte faptice despre lume, viata si univers. De cele mai multe ori efectuez un act de vorbire (Austin- speech act theory), adica un enunt verbal insotit de o forta ilocutionara si perlocutionara prin care intentionez nu doar sa spun, ci si sa fac ceva: sa promit, sa te amenint, sa te laud, sa te jignesc, sa imi cer scuze, sa iti multumesc, sa iti marturisesc ceva, sa te avertizez, sa te felicit, sa te conving sau sa te induc in eroare. Adica modific intr-un fel realitatea si provoc in tine anumite reactii: un raspuns de tipul flight or fright daca te amenint, o eliberare de dopamina daca te laud, o activare a amygdalei daca te injur sau daca iti fac o confesiune (nu?). Cunoscand forta pe care o au cuvintele mele, sunt responsabila pentru felul in care comunic si folosesc, fara sa imi dau seama, o multitudine de tactici (hm…) prin care sa obtin efectele dorite. 

Aceste efecte dorite depasesc  de multe ori principiul cooperarii si maximele conversationale enuntate de Grice, in celebrul sau studiu “Logica si conversatie” din 1975: adu-ti contributia la discurs atat cat este necesar, atunci cand este oportun, in directia stabilita, scurt si la obiect; spune adevarul, fii clar, evita ambiguitatea si obscuritatea, fii ordonat. Incalcarea maximelor conversationale se datoreaza unor implicaturi (ceea ce se subintelege fara a fi enuntat explicit) de natura conventionala (asteptarile create de unele cuvinte precum “dar”, “deci”, “totusi” ) sau conversationala (in functie de context,  “Esti fenomenal” poate insemna “esti genial” sau “esti un mare idiot”).

Strategiile folosite de noi atunci cand ne conversam constituie un joc social. Unul dintre cei mai influenti sociologi ai secolului XX, Erwing Goffman, a nascocit niste concepte interesante: dramaturgie sociala, interactionism simbolic, ritualuri, linii de conduita si figuratie (facework). Pe scurt, suntem toti pe o scena unde ne jucam rolurile sociale si ne supunem anumitor prescriptii stabilite la nivel comunitar, dar  interiorizate si practicate la nivel individual. Daca esti soldat esti constrans de rolul tau sa pui mana pe arma si sa iti aperi tara; uneori, rolurile pot genera conflicte si tensiuni: daca esti un soldat care are si copii acasa, e posibil sa te gandesti de doua ori inainte de a pleca in misiune si de a risca sa iti lasi progeniturile fara tata. Conflictul de roluri poate lua si forma data de Higgins in teoria discrepantelor dintre euri: diferentele dintre eul actual si eul ideal (cel care ai vrea sa fii) te predispun la depresie, in timp ce discordanta dintre eul actual si eul impus (the ought self- rolul social, cel care crezi ca trebuie sa fii, cel care ti se cere sa devii) conduce la anxietate si frica.

 In rolurile in care intram inevitabil interactionam cu alti actori (sociali) si atunci, la fel de inevitabil (sau ineluctabil, ca sa nu ma repet :P), vom incerca sa ne prezentam in cea mai avantajoasa lumina posibila. Vrem sa dam bine pe scena. Sa controlam impresia pe car le-o facem celorlalti. Adica sa nu ne pierdem fata. Sa ne-o salvam. 

Fata este conceptul cheie in dramaturgia sociala a lui Goffman si in teoria politetii a lui Brwon & Levinson. Ea reprezinta o imagine a eului valorizata pozitiv la nivel social, pe care tu o revendici in interactiunile cu ceilalti. Mai mult decat atat, fata este investita emotional si iti pastrezi fata atunci cand linia de conduita pe care o urmezi indica o imagine de sine consistenta, bazata pe feedback-ul altor actori si afisata intr-un mod repetat, constant, predictibil. Ca sa iti menajezi fata desfasori o activitate de figuratie, adica te spargi in figuri si faci pe dracu-n patru pentru a-ti apara imaginea, fie evitand riscurile  (strategii preventive, defensive), fie prin actiuni reparatorii, cand deja ai luat un pumn in bot. Pentru ca esti un agent rational, de fiecare data cand spui ceva despre tine iei in calcul si felul in care imaginea ta va fi afectata de cele scoase pe gura. Pe de alta parte, pentru ca ai si tu unicitatea ta (sau hihi  idiosincraziile tale), vei prezenta si laturi ale personalitatii tale care nu sunt tocmai trasaturi inalt dezirabile la nivel social. Insa nu o vei face oricand sau in fata oricui. Mai mult, vei folosi uneori strategii paradoxale, precum cele auto-handicapante (cand iti gasesti anticipat scuze si chiar obstacole ce pot explica un viitor esec), prin care iti vei mentine fata si stima de sine. Managementul impresiei si autoprezentarea sunt, in conceptia lui Goffman, conditii esentiale ale interactiunii si reglementeaza intregul joc social.

Insa nu ai o singura fata. Brown si Levinson spun ca ai doua. (Fie vorba intre noi, eu deja am pierdut sirul numarandu-ti tie fetele, dar nu-i nimic, nu ma iau acum la harta cu ei, ca sa-mi pierd fata!). O fata pozitiva- stima de sine, imaginea valorizata din punct de vedere social, personalitatea ta vizibila si consistenta. Si o fata negativa- teritoriul tau privat, libertatea de miscare, calitatea de a fi liber de constrangeri externe.

Interesant este insa ca nu esti preocupat doar de fetele tale atunci cand interactionezi cu alti actori. Aplici apoape mereu principiul cooperarii, in sensul ca iti doresti ca ceea ce spui sa nu produca efecte negative asupra fetelor interlocutorului. Aici apare politetea. Tu vorbesti cu mine si esti constient de potentialul conflict inerent oricarui act de limbaj. Simplul fapt ca imi adresezi cuvantul constituie o amenintare la adresa fetei mele negative- poate nu am chef de vorba si ma deranjezi. Daca ma mai si intrebi ceva deja exagerezi cu incalcarea teritoriului: nu numai ca imi incarci memoria de lucru cu o informatie pe care nu ti-am cerut-o, dar prin formularea unei interogatii ma obligi sa si raspund. Drept urmare, vei folosi instinctiv niste strategii ale politetii care sa minimizeze riscurile de a ma supara (daca ma vezi incruntata, aceste strategii vor fi mai puternice; la fel daca tu nu ai incredere in tine sau daca intre noi exista o relatie inegala din punct de vedere social sau ca raporturi de putere). De exemplu, vei folosi urmatoarele tipuri de exprimare: “Scuza-ma ca te deranjez, l-ai vazut pe Ion?”; “Ai putea cumva sa imi spui unde este bufetul?”; “Se intampla sa stii de ce este Ana suparata?”.

Ai inteles, Cavaler al Tristei Figuri? Stiam eu ca esti fenomenal! Pentru siguranta, repet! Orice act de limbaj este un act de amenintare la adresa fetei interlocutorului. A face threatening act (FTA). Amenintarea este mai mare sau mai mica in functie de variabilele deja mentionate sau de tipul de act performat. Atunci cand imi dai un sfat (mai ales nesolicitat) sugerezi implicit ca stii mai bine decat mine ce ar trebui eu sa fac. Cu toate acestea, amenintarea este mai mica decat in cazul in care imi ceri ceva, ma critici sau ma ameninti. Daca imi faci un compliment imi valorizezi fata pozitiva, dar imi ameninti fata negativa, mai ales daca am motive sa cred ca astepti ceva in schimb sau daca eu ma voi simti obligata sa iti intorc gestul sau sa ma  port in continuare in concordanta cu trasatura recunoscuta de complimentul tau. O sa fii surprins insa cand iti voi spune ca si  declaratia aia de dragoste pe care ai vrea sa mi-o faci mi-ar ameninta fata negativa ( teritoriul) si ar constitui, astfel, un act intruziv, “o violare a granitelor” (vrei o sursa? Nu stii de unde am citat? Uite de aici: http://theses.univ-lyon3.fr/documents/getpart.php?id=lyon3.2003.chanteloube_i&part=267370).

Exista patru macro-strategii in teoria politetii discursive: afirmatiile directe, lipsite de ambiguitate („bald on-record”- mai frecvente in relatiile foarte apropiate), politetea pozitiva sau simpatia (incerci sa reduci riscurile la adresa fetei pozitive a interlocutorului efectuand adeseaun FFA- face flattering act), politetea negativa sau deferenta (nu vrei sa ii lezezi fata negativa) si folosirea unui limbaj indirect, aluziv („off record”, sugerezi ceva, fara sa ii ceri interlocutorului sa te ia in serios). Aceste macro-strategii cuprind majoritatea tehinicilor pe care le utilizezi si tu in fiecare zi in interactiunile verbale: apelul la solidaritate („prietene, dai o bere?”), folosirea pluralului de includere („hai sa aflam impreuna”), a discursului impersonal („ar fi bine sa se ajuga la o intelegere”), recurgerea la aluzii („stai bine acolo?” ), la litota („Va, je ne te hais point” –„Nu te urasc eu, lasa!”, ii spune Ximena lui Don Rodrigo, in „Cidul” lui Corneille) sau la hiperbole („ti-am spus de o mie de ori sa duci gunoiul”), apelul la ironie („Ia te uita ce grabit ai devenit”), la generalizari („Toate femeile sunt iertatoare”) sau la intrebari retorice („Ai fost acolo ca sa ma contrazici?”).

Sunt cam obosita si nu tocmai intr-o dispozitie stralucita; m-as opri aici daca nu mi-ar parea rau sa te las in ignoranta (analizeaza, te rog, strategiile!). Treaca de la mine, o sa amintesc si contributia lui Steven Pinker la teoria politetii discursive si la analiza limbajului indirect. Nu pentru ca nu as avea incredere ca poti citi si singur cartea „The stuff  of thought” (stiu ca esti inteligent), ci pentru ca vreau sa ma dau mare ca si eu am citit-o (in fine, doar capitolul „Games people play” si trei articole de-ale lui despre discursul indirect). In spirit evolutionist, Pinker ne aminteste (da, te includ, poate te motivez) ca la baza relatiilor noastre nu se afla doar cooperarea idilica descrisa de Grice, ci si conflictul de interese si dorinta de a ne (creez impresia de solidaritate) maximiza profitul, avantajele. Teoria locutorului strategic (theory of strategic speaker) exprima strategia pe care o vei folosi atunci cand nu stii daca interlocutorul tau este de partea ta, dispus sa coopereze sau dimpotriva, daca nu cumva iti este potrivnic. In conditii de incertitudine te vei exprima intr-un mod care sa iti permita sa retractezi ceea ce ai spus, in cazul in care celalalt se demonstreaza a fi necooperant. Te vei asigura deci ca afirmatiile tale au ceea ce Pinker numeste „plausible deniability”, adica iti permit un fel de desmintire plauzibila. Vei recurge deci la aluzii, apropo-uri, exprimari indirecte  (innuendos), prin care ii comunici partenerului de discutie intentia ta reala (vrei ca el sa inteleaga), avand grija in acelasi timp sa nu spui nimic direct care sa te incrimineze in eventualitatea in care celalalt este ostil. 

Exemplul clasic oferit de Pinker este incercarea de a da mita pentru a scapa de suspendarea permisului. Te-a prins politaiul traversand pe rosu. Ai doua variante: sa nu incerci sa il mituiesti sau sa il intrebi direct cat vrea ca sa nu iti ia permisul. In primul caz rezultatul e clar: ramai fara carnet; in cel de-al doilea sunt doua posibilitati: daca nenea este corupt (imposibil la noi in tara) scapi cu basmaua curata (o porti ca protectie solara, ti-a dat-o bunica), insa daca tipul e corect ai pus-o! nu numai ca ramai fara carnet dar vei fi si arestat pentru dare de mita. Probabil ca nu te vei risca deci sa ii faci aceasta propunere in termeni expliciti. Dar uite ca limba romana iti ofera o a treia posibilitate binecuvantata: ii vei arunca un apropo! De exemplu, „Am putea sa ne intelegem si altfel?”. Daca este de acord scapi iar, cu basma cu tot; daca nu, iti ia carnetul, insa nu te va aresta, neavand suficiente dovezi ca ai incercat sa il mituesti. Fa un efort de gandire si compara cele trei variante. Care iti mareste sansele de a obtine un rezultat pozitiv? Cea din urma, evident! 

E adevarat ca nu prea ne mai situam acum in sfera politetii, ci mai degraba in arena conflictelor sociale. Tu vrei sa obtii un avantaj pe calea cea mai sigura. Limbajul indirect este aici o actiune egoista ce serveste propriilor interese. Faci cumva asta si in viata particulara? Cu prietenii? Cu partenera? Cu o tipa pe care incerci sa o agati? 

Un alt exemplu clasic dat de Pinker este fraza „Would you like to come up and see may etchings?”, echivalenta cu autohtona „Nu urci sa bem o cafea?”. Nu stii daca va accepta sau nu, dar te pui la adapost in cazul unui refuz („hai mai ca glumeam”). Nu iti asumi complet invitatia, iti calculezi (inconstient, but still...) sansele de a ajunge la rezultatul dorit. Hm, nu-mi place de Pinky asta, nu are strop de romantism...Auzi, tu negocierea relatiilor...se crede la piata, ne vinde noua castraveti? Asa-i trebuie lui Steve daca se ia dupa antropologul Alan Fiske, cel care a realizat o tipologie a relatiilor umane in functie de criteriul evolutionist al distributiei resurselor intr-o diada: relatii de dominare, de comunalitate, de reciprocitate sau egalitate (tit-for-tat) si monetare, in economia de piata. Comportamentele permise intr-o categorie nu sunt potrivite si in alta. Poti sa iei o maslina din farfuria sotiei (relatie de comunalitate), dar ma indoiesc ca te vei risca sa o subtilizezi de pe platoul...directorului general al companiei pentru care lucrezi. Cum ierarhiile nu sunt totusi fixe si de nedepasit, vei incerca sa iti renegociezi pozitia pentru a transforma, de exemplu, o relatie de dominare intr-una de egalitate sau chiar de comunalitate. Insa nu vrei sa risti sa fii pus la locul tau intr-o maniera brutala, asa ca vei incerca acea negociere intr-o maniera indirecta, atent la reactia partenerului din diada.

Pinker mai spune cateva lucruri hazlii, cum ar fi ca limbajul direct face trecerea de la o cunoastere impartasita la nivel individual (A stie ca x si B stie ca x) la o cunoastere comuna sau reciproca (A stie ca B stie ca x si B stie ca A stie ca x). Shared individual knowledge versus common knowledge). Te-ai schimbat la fata! E complicat, nu? Eu una ma declar invinsa de asemenea subtilitati. Era ceva cu trecerea de la o relatie de prietenie la una amoroasa. Daca ii bati un apropo, fie el si transparent („Te-am visat azi noapte, dar nu pot sa iti spun ce faceam”) tipa va sti ce vrei de la ea; daca accepta, bravo tie, norocosule! dispari ca ma enervezi! Daca refuza, ea se poate comporta in continuare de parca nu ar fi inteles aluzia, iar tu nu vei sti sigur ca ea stie ca tu stii ca te-a refuzat. Mentineti in acest fel fictiunea unei relatii de prietenie. Nu acelasi lucru se intampla daca tu i-ai spus verde-n fata (negativa sau pozitiva) ca vrei sa fie iubita ta; nu va mai puteti preface ca s-a inteles gresit, ea stie ca tu stii ca nu te place si ca te-a refuzat, iar tu stii ca ea stie ca o placi si mai stii si ca ea stie ca tu stii ca ea nu te place. Rolul crucial al limbajului indirect este, spune Pinker, sa ii mentina pe locutor si pe interlocutor in afara cunoasterii comune, acordand ambelor parti libertatea de a trata propunerea si raspunsul in feluri convenabile intereselor personale, chiar daca ele nu sunt in acord cu realitatea. Limbajul direct iti permite insa testarea realitatii si asumarea consecintelor (You can’t take it back...). Poate ca nu sunt cele mai placute consecinte, dar macar reprezinta un raspuns inteligent si adaptat la circumstante. Sau tu preferi o fictiune calduta in care sa iti pastrezi intacte iluziile la care nu esti pregatit sa renunti, deci nu risti sa iti fie spulberate, de exemplu cerandu-i celuilalt un feed-back direct si onest?

Ia zi, te-am convins sa citesti cartea lui Pinker? O am eu, vino sa ti-o dau daca vrei. Hai, macar cateva pagini citeste si tu, din condescendenta! Ce metode directe sau indirecte sa mai incerc pentru a te scoate din deja proverbiala-ti adiaforie? Mi-am epuizat repertoriul de roluri, e goala si panoplia de nudge-uri, psihologia inversa nu a mers, nici stimulii subliminali, nici calea centrala catre persuasiune, nici restructurarea cognitiva, mi-ai refuzat pana si terapia prin surogat- adica eu sa citesc cartile si tu sa beneficiezi de un scurt rezumat, pe acest blog. Nici asta nu ai avut rabdare sa citesti! Ai intrat doua secunde si ai plecat! Numai foot-in-the door nu am incercat. Oare foot-in-mouth technique ar tine? Dar uite, iti promit (act de limbaj) ca ma las pagubasa. Pai ce sa mai fac? Sa iti arat un videoclip Disney educativ, cu personaje care il citesc si inteleg pe Pinker? Renunt! Nu inainte de o ultima tentativa disperata! Uite, ti-am facut un desen, poate intelegi: http://www.youtube.com/watch?v=3-son3EJTrU

PS: Nici nu am apucat sa postez articolul ca mi-a si atras cineva atentia asupra unui aspect care, in mod inexplicabil, dar cu siguranta regretabil, mi-a scapat pana acum. Auzi la mine, vorbesc despre politete, retorica si pragmatica, dar comit eu insami o mare nedreptate: incorectitudine politica! Curata impolitete! Ups, asa e! Gata, accept observatia si ma adaptez realitatii, incercand sa remediez greseala. De maine, articolele mele vor fi adresate unui „tu” de sex feminin. In cazul in care esti un barbat cu acte si boase in regula, sper ca nu vei resimti un vag sentiment de dezamagire- in fond, doar nu credeai ca ti se cuvine vreun tratament preferential din partea mea?! Si, ca sa nu ma intelegi gresit, ma grabesc sa te asigur de totala mea impartialitate.