Through the Looking-Glass

De dimineata am primit un e-mail de la Elena (numele e usor schimbat), prietena mea din copilarie despre care am mai vorbit aici (e o persoana importanta pentru mine, motiv pentru care o pomenesc des). Intre timp s-a apucat si ea de psihologie (se ia dupa mine copila asta) si mi-a spus, cu o candoare ce m-a facut sa rad, urmatoarele lucruri: „Andreea, vreau sa vad cum se face terapia. Grupurile de dezvoltare nu imi sunt de ajuns, nici orele de analiza personala. Vreau sa privesc dinafara cum un terapeut, ajutat de o buna intuitie si fler, conduce sedinta si interactioneaza cu clientii. Crezi ca ar fi posibil sa asist la o asemenea intalnire? Ma poti ajuta? Vrei?”

Am avut o zi grea (o problema operativa ce tinea de siguranta nationala m-a silit sa raman peste program la munca cand tocmai ma pregateam sa plec intr-un week-end romantic la Sinaia- s-a dus dracului, noroc ca nu-mi doream foarte tare sa ajung acolo) si abia acum apuc sa ii raspund Elenei. Sa nu te surprinda limbajul meu- desi suntem foarte diferite tin mult la ea si intre noi exista o intimitate ce ne permite sa ne spunem orice, fara menajamente sau false pudori:

„Bai tampito, du-te, fato si te culca la loc si cand iti revii atunci sa mai deschizi gura in fata mea!”

Te-am pacalit! Intimitatea nu inseamna chiar asta, ok? Reiau:

„Preaiubita mea prietena, mailul tau mi-a prilejuit un moment de incantare ce mi-a adus trei lacrimi in ochiul stang. Cu inima plina de dor, de bucurie si de nerabdare…”

Te-am pacalit iar  (shame on you!) Da, stiu cam am plagiat subiectul de la bac, dar m-a fascinat cerinta de a explica virgula dintre dor si bucurie- motive stilistice, evident. Nu, Elena nu e iubita mea (mai degraba mi-a fost rivala in cateva situatii cand ieseam impreuna si baietii mai copilarosi aveau ochi doar pentru ea), deci nu ma pot adresa ei cu asemenea emfaza. Gata, urmeaza versiunea reala (sort of…):

„Draga Elena, in primul rand ma surprinde optiunea ta de a deveni psihoterapeut. Nu pe bune? Stii ca eu ti-am spus mereu adevarul si m-ai urat cateodata ca te-am adus cu picioarele inapoi pe pamant, dar din moment ce tot la mine te intorci si nu m-ai parasit definitiv nu pot decat sa deduc ca am si eu un cuvant de spus in tarasenia asta. Imi dau seama ce te face sa te indrepti spre aceasta profesie: idei prevalente de cel putin doua feluri si niste fantezii romantice ce reies din sintagma ta „un terapeut cu intuitie buna si fler”. Ar fi bine sa stii ca terapia nu (mai) inseamna astazi interpretari si idei intuitive generate mai degraba de experienta ta decat din cea a clientului. Nici discutarea timp de trei ani a relatiei cu tata, dupa care, in urmatorii cinci, daca mai traiesc cei doi, a legaturii cu mama. A avea fler inseamna mai degraba a fi atent si prezent in relatie, dispus sa-ti reorganizezi permanent informatiile si ipotezele in baza feed-backului oferit de client, fara a-ti inchipui ca ai ghicit de la prima sedinta realitatea interioara a acestuia. Nu stiu cine dracu’ te-a impins spre o asemenea decizie, dar mai ai timp sa te razgandesti. (Daca nu cumva platesti vreo datorie transgenerationala- aha! Era sa musti momeala, mai bine te faci scriitoare de fantasy). Iti voi povesti la o cafea si cercetarile de astazi privind efectele psihoterapiei - mi-e teama ca ai impresia ca ai putea genera schimbari majore in viata unor oameni. Eu una am asteptari (aspiratii) mai modeste. Nu ma hazardez in nicio situatoe, stii ca nu as face niciodata nebuniile pe care tu pari a le cauta cu lumanari si lumini astrale. Ca sa nu mai bat campii, iti voi raspunde la intrebare.

Nu poti asista la sedintele de terapie individuala din motive ce tin de etica profesionala si de codul deontologic. Clientul nu s-ar simti confortabil, iar relatia terapeutica ar risca sa fie compromisa. In unele tari este posibil ca studentii in formare sa urmareasca orele in spatele unui perete de sticla transparent doar pentru ei. Clientii isi dau acordul de princiu la inceput, insa de cele mai multe ori ei nu stiu cand vor fi vazuti, ci doar ca exista posibilitatea ca anumite sedinte sa fie urmarite si de stagiari, in conditiile respectarii confidentialitatii, fireste. Acolo ai avea asadar posibilitatea sa asculti, dar si sa surprinzi relatia terapeutului cu clientul sau elementele non-verbale ale comunicarii: postura, mimica, gesticulatia, contactul vizual, implicarea (concentrat pe client sau pe modelul covorului?), contactul fizic, modul de a incepe si de a incheia (dupa cat timp?) sedinta.

In Romania nu stiu sa fie posibil acest lucru. Tot ce pot sa iti recomand este sa fii atenta in jurul tau, la interactiunile dintre oameni, la discutiile lor. Sa observi. Nu neaparat persoane cunoscute. Poti face acest exercitiu oriunde: la munca, pe strada, in magazin, in parc, la mall, la teatru, in club. „Inregistreaza” mici scene dintre parteneri, prieteni, colegi, parinti si copii, angajati si angajatori. Joaca-te: pe baza detaliilor observate emite niste ipoteze, gandeste-te ce alte reactii ar fi putut avea persoanele implicate, ce emotii transmiteau expresiile lor faciale, daca s-au facut sau nu intelese, cum se simteau in relatie; daca nu-i auzi ci doar ii vezi, imagineaza-ti niste replici posibile, in acord cu limbajul lor non-verbal.

Ai grija insa! Nu cumva sa te folosesti de sugestia mea ca sa iti bagi nasul in vietile altora sau sa iti urmaresti propriile interese. Observarea interactiunilor dintre oameni sau curiozitatile tale legate de cum functioneaza mintea nu iti dau voie de exemplu sa iei la verificat telefonul partenerului sau sa iti urmaresti colegul de serviciu cand acesta se indreapta linistit spre casa. Evita de asemnenea sa te pui in situatii ciudate, riscante, dubioase, penibile sau patetice: fara urcat in copaci, ascultat pe la usi, ascuns sub masa, in dulap, in lac, in lanul cu urzici!

Stiu ca nu este tocmai raspunsul pe care ti-ai fi dorit sa il primesti cand mi-ai scris de dimineata, dar va trebui sa te multumesti cu el. Vei invata sa fii un bun terapeut prin experienta. Profesionala, dar si personala! Cum sunt relatiile tale cu cei din jur? Esti o buna ascultatoare? Te poti „pune in pielea” unor persoane dintre cele mai diferite (cum se va intampla in cabinet) sau, dimpotriva, iti este greu sa intri in rezonanta cu oameni ce nu iti sunt asemanatori? Te cauta prietenii, colegii, rudele si cunostintele atunci cand simt nevoia de a vorbi cu cineva? Iar intre timp citeste carti si articole de psihologie sociala, clinica, cognitiva, chiar neurostiinte. Ah! Ia in calcul si varianta de a o lasa balta!”

Asta i-am scris Elenei, ti se pare ca am fost cam dura la sfarsit? Trebuia, altfel ma contamina si pe mine cu iluziile ei. Ajungeam sa ma inscriu la reiki sau terapii florale (in gradina botanica). 

Pe langa plopii fara sot adesea am trecut

Esti la birou, nu? Muncesti…vorba vine, daca ai munci nu ai citi acum acest articol, ca doar nu te plateste seful tau sa ii faci o sinteza cu chestiile hot care incendiaza astazi blogosfera. Dar o pauza de masa ai? Si cum ti-o petreci? Stii ca te pot ajuta, nu? De exemplu, o idee buna ar fi sa tragi un puisor de somn! Da, o spune John Medina in cartea sa „Brain rules”. Asa ca maine ia-ti la tineo pijama, o perna si alte obiecte (a Teddy Bear? O suzeta? Un revolver sa-l ai sub perna?) de care mai ai tu nevoie pentru a adormi si a-i oferi creierului tau ocazia de a se reface. Daca esti cuminte (sa operationalizez: compliant, atent, disciplinat, constiincios) iti pot chiar calcula (da, fac efortul asta pentru tine) ora ideala (the nap zone) la care este bine sa te retragi sub paturica. Presupun ca ai un regim de viata sanatos, un nucleu suprachiasmatic neafectat de vreo tumora si ca dormi opt ore pe noapte, mergand la culcare la aceeasi ora (plus minus 15 minute, hai sa nu fim obsesivi). Daca incepi serviciul la 9 pe la un 7 esti in picioare (alergand prin casa dupa Clocky, sigur). Deci ai dormit intre orele 11 pm si 7 am (ceva vise de raportat? Ma ofer sa ti le decriptez intr-o cripta, la lumina difuza si romantica a lumanarilor). Momentul de climax al noptii tale a fost la jumatatea intervalului, asadar la ora 3 am. Imi permit sa formulez o ipoteza: Astazi la ora 3 pm ti se va face somn. Insa in loc sa dormi vei bea o cafea, un ceai negru sau vei astepta cu stoicism sa treaca perioada critica, mai ales ca intre timp ai citit despre eroarea sistematica a durabilitatii (nu e chiar acelasi lucru dar profit de ocazie sa-ti reimprospatez memoria). Daca seful tau ar fi un om informat cu siguranta ar amenaja o sala de odihna pentru angajati. Nu de dragul tau, bineinteles ca nu! (iar te-ai scaldat in lacul Wobegon?) De dragul profitului. Un studiu NASA a aratat ca performanta (profesionala) a pilotilor creste cu 34% dupa ce acestia au dormit 26 de minute. Acum nu te sfatuiesc sa ii spui direct chestia asta pentru ca sunt mari sanse sa o ia personal, sa se enerveze, sa nu te creada, sa te suspecteze ca incerci sa il manipulezi. O idee mai buna ar fi sa il „ajuti” sa descopere acest studiu aparent intamplator si apoi sa creada ca a fost numai si numai ideea lui- te las sa te gandesti cum, stii ce parere am despre mure si alte fructe de padure: stimuleaza neurogeneza, dar culege-le singur din tufa (de Predeal, nu de Venetia); daca stai cu gura cascata sa ti se dau eu...hai, stai sa vedem ce se intampla.

Daca insa seful tau este un nesuferit de neinduplecat, insensibil pana si la rezultatele studiilor NASA si hotarat sa nu te lase deloc sa dormi in cele opt ore din zi pe care ti le-a cumparat cu contract de munca si acte in regula, nu este totul pierdut. Mai stiu o activitate numai buna de desfasurat in pauza. Ghicesti? Da, o poate include si pe colega de la human sau public relations. Ba chiar o va inspira sa fie cat mai dornica de relatii calde cu cei din jur (si, prin ricoseu, si cu tine). Am in fata un articol publicat de niste psihologi de la Universitatea din Rochester. Se numeste „Can nature make us more caring? Effects of immersion in nature on intrinsic aspirations and generosity”. Sunt descrise patru experimente prin care autorii au testat urmatoarele ipoteze: comuniunea cu natura (stia Eminescu ceva cand isi chema iubita in boscheti) favorizeaza aspiratiile intrinseci in detrimentul celor extrinseci (capital de imagine sau de bani), autonomia, dar si comportamentul prosocial, dorinta de a crea relatii calde si apropiate cu ceilalti, altruismul, compasiunea, generozitatea. Chiar si un birou plin cu plante e bun. (Acum stii si ce cadou sa ii faci sefului de ziua lui) Subiectii au fost impartiti in doua grupuri: unii au fost testati intr-o incapere cu multe flori, ceilalti intr-o sala fara elemente naturale (nici supranaturale, doar artificiale sau pe care si le face omu’ cu mana lui- lucru manual). Li s-a spus ca au primit un premiu de cinci dolari pe care ii pot folosi cum vor ei. Daca subiectul alege sa dea suma aceasta unui alt participant (pe care nu il va intalni, iar decizia, oricare ar fi, ramane confidentiala), experimentatorii vor dubla suma, astfel incat celalat va primi 10 dolari. Al doilea subiect va alege apoi daca pastreaza toti verzisorii sau daca inapoiaza primului participant suma de cinci dolari pe care o primise. Concluziile? Nicio diferenta! Glumesc, pai ma mai oboseam sa descriu experimentul, acum cand ma apropii de nap zone (1-3pm, apud Medina hm, cat pe ce sa scriu Mandinga- interferenta cu televizorul pe care l-as arunca uite-acum pe geam daca as fi singura in biroul asta flowerless)?! Participantii testati si implantati in incaperea cu plante au fost mai generosi si au impartit banii cu ceilalti, pe cand cei din laboratorul fara flori au fost tentati sa pastreze intreaga suma pentru ei. Niciun incident cu televizoare, scaune sau sageti otravite aruncate pe geam nu a fost semnalat. Asa ca in loc sa iti inviti colega la o cafea (sau la un pui de somn?) la bufet mai bine o convingi sa iesiti amandoi afara, intr-un parc din apropiere. Stiu, spatiile verzi sunt tot mai greu de gasit in oras, iar primarul nu cred ca se sinchiseste de studiile noastre si de incurajarea unor comportamente prosociale in randul locuitorilor. Daca nu gasesti parc, cauta macar un copac, trei fire de iarba, un caine maidanez (se sperie tipa si tu pozezi in salvator).

Ia zi, ai localizat cea mai apropiata zona cu vedeata? Iesim in pauza? Langa locul meu de munca chiar exista un parc. Imediat dupa ce postez articolul voi parasi biroul, voi cobori treptele cladirii si voi iesi afara. Ma voi indrepta spre parc, voi merge tot inainte si voi intra in primul club sau bar unde pot sa bag o bila-doua. Ma bag la o partida scurta de biliard jumatate de ora, pe urma ma intind 26 de minute pe o canapea si dorm. Ma trezesc si ma intorc la serviciu. Tu du-te insa in parc! Daca vezi portia mea de generozitate si compasiune dandu-se singura pe un tobogan si uitandu-se dupa mine, poti sa o pastrezi tu! Sau sa ii spui, asemenea simpaticului personaj creat de Creanga (hihi ce nume sugestiv, in ton cu articolul), ala care se juca cu Dumnezeu si baga moartea in sicriu (doar reminiscente sau ramasite din articolul de ieri), trei cuvinte sugestive: „Pasol na turbinca!”.

Stam singur in cavou...si era vant

Esti ocupat rau? Ma ajuti la matematica? Cum, nu ai timp? Ca de obicei...Bine... s-a inventat calculatorul, sa stii, apelez la el. 2 753 impartit la 365  egal 7,54. Adica sapte oameni si jumatate (sectiune transversala). Bun. 489 impartit la 365 egal un om si o treime (deloc sfanta). 2 163 per 365 ne da 5,92, deci sase oameni fara vreo trei degete sau cu un ochi scos. Anul trecut s-au sinucis zilnic (in medie) 7.54 oameni (adica in zilele mai „bune” si-au pus capat zilelor, in special prin spanzurare, 8-9 perosoane, pe cand in cele mai sarace sau doar mai insorite numai 5-6 au facut pasul decisiv spre intalnirea, definitiva si definitorie, cu Sfantul Petru). La trei zile au fost ucisi cam patru oameni. Iar sase vieti sunt curmate in fiecare zi in accidente rutiere (asa e cand se intoarce roata...ah! mai exista pedeapsa aia draguta cu tragerea pe roata sau „rota fragendos” de la fragezire?).

Lasand la o parte accidentele (si inca nu le-am pus la socoteala pe cele generate de (ne)siguranta muncii, caramizi cazute fara parasuta in cap(ul tau) daca te plimbi prin centrul vechi, turturi de gheata infipte in scalp, atacuri fatale ale cainilor maidanezi, moartea prin traznet ca reglare de conturi divine, inec in valea plangerii sau cu un os de peste/ sambure de piersica, ingerarea de ciupercute generatoare de halucinatii eterne, deces in incendiu ca preludiu la flacarile iadului, moarte in casa liftului, langa soba, mancat de urs, iintepat de albina sau de musca tzetze, intoxicat cu furnici rosii, alunecat in baie etc.), 40 de oameni mor zilnic de infarct, multi dintre ei fara sa se fi stiut bolnavi de ceva. Si mai am in fata niste statistici care imi arata mortalitatea in cazul cancerului. Numai ca aici se impute treaba- sunt niste cifre ce indica incidenta la 100. 000 de locuitori. Cum naiba fac sa calculez cati oameni mor in fiecare zi de cancer? Of, tocmai cand ma laudam ca nu esti de neinlocuit si ca tot ce ai putea tu sa (imi) faci poate fi preluat cu usurinta si de un aparat/ obiect/ inventie tehnica, tehnologica sau stiintifica. Marturisesc (iar) ca nu imi plac calculele si ca mereu m-au plictisit teribil, dispozitie personala ce a avut consecinte dramatice in viata mea- repetatul unor clase de cateva ori (am pierdut sirul, am o viziune personala asupra conceptului de „numar”), corijente de care am scapat doar prin spaga sau troc cu carne vie, excluderea de la numeroase actitivati sociale ce presupuneau cunostinte elementare de aritmetica si cate si mai cate situatii poate nu chiar mortifere dar in mod sigur mortifiante.

Aceesta nu este un articol generat de descarcarile electrice (cati volti?) si macabre ale unor neuroni scapati de sub controlul centrului de comanda situat in aria patratului din capul meu pe care, bineinteles, nu am fost in stare sa o calculez niciodata. Am, ca intotdeauna, motive serioase sa il scriu. Stii ca e zi de doliu national, nu? Pentru cei 18 morti produsi de accidentul din Muntenegru. Un fapt regretabil, de altfel, daca tinem neaparat sa il evaluam si nu ne limitam la a-l constata. Dar cu ce sunt ei mai spectaculosi decat cei calculati mai devreme? Sa fie moartea prin prabusirea cu autocarul in prapastie (si nu ma refer la acel vertij descris de filosofii existentialisti) mai sexy decat cea prin strangulare cu funia de gat? Poate imi scapa mie (in haul sau putul gandirii) valentele eroice, sublime sau arhetipale ale acestui fapt divers din realitatea cotidiana? Aa....scuze! Avem o morala, un talc profund al acestei intamplari neintamplate chiar in fiecare zi. Providenta vrea sa ne spuna ca nu e adevarat ca murim si ne nastem singuri- nu e o greseala ordinea, se intampla alternativ, ciclic, prin reincarnare. La fel cum unde-s doi puterea creste, unde-s mai mult morti televizorul te pandeste si toata tara te jeleste. Ajungi celebru cat ai zice peste (somn! vesnic!). Iar moartea nu mai e un act intim intre tine si nimicnicie, ci o petrecere colectiva, o experienta ce transcede granitele eului, un fel de sex in grup in care membrele se amesteca intre ele pana cand nu mai stii al cui e piciorul ala de dupa gatul tau si e nevoie de teste genetice pentru reconstituirea cadavrelor (ups, le-am amestecat si eu- cuvintele, ideile, cadavrele...ce impletire licentioasa a licentelor poetice numite Eros si Tanathos)

Ce mecanisme psihologice explica reactia noastra disproportionata la astfel de incidente? Vrei sa vorbim despre asta? Din (ne)fericire simt acum din plin efectele disolutiei responsabilitatii (dar si un pic de social loafing), intrucat deja au scris altii pe aceeasi tema, in timp ce eu eram ingropata nu in flori, ci in calculele de mai sus. (Vezi si efectele contagiunii informatiinale) Cica ar fi o imagine foarte vie a unor foste persoane acum foarte moarte. Adevarata pomana cereasca pentru jurnalisti, care, fara sa il fi citit pe Kahneman, Gilbert, Wilson & comp., au capatat o intelegere intuitiva a ceea ce capteaza atentia creierului uman.

Sorina ne incanta cu un articol ( http://www.veste-buna.ro/cpr/) despre eroarea sistematica a durabilitatii. Adica ce e val ca valul trece (stii prea bine: “de te-ndeamna, de te cheama/ tu ramai la toate rece”). Daca ai trecut de prima adolescenta probabil ca intelegi si accepti ca, desi nu pare, ceea ce simti azi nu vei mai simti peste cinci, zece, cincizeci de ani. Sau cel putin nu cu aceeasi intensitate. Ca doar nu te-a blestemat careva (ti-am zis sa te feresti de sanziene si de cosanzene)! Este un lucru bun, nu? Acum, in cat timp revii la normalitatea ta afectiva depinde si de anumite trasaturi de personalitate cum ar fi rezilienta (destul de heritabila, sorry!). In orice caz, daca cineva se apuca sa iti povesteasca, intr-un elan exhibitionist, histrionic sau doar disperat, chinurile sufletesti pe care le experimenteaza in prezent, macar prefa-te si tu interesat, chiar daca prin cap ti se deruleaza, pe repede-inainte (in timp), experimentele cu rezultate semnificativ statistice obtinute de deja pomenitii (ante-mortem) psihologi. Nu sunt convinsa ca ar consola-o (de obicei fetele sunt alea isterice, cica de la uter li se trage – ups, ce verb sugestiv in acest context) aforismele de tipul „trece pana cand te mariti”, nici ca ar consimti, plina (hm) de entuziasm la cererea ta de...a-i masura hipocampul (se pare ca e mai mic la persoanele ce sufera de tulburari ale dispozitiei sau chiar lipseste cu desavarsire, fiind inlocuit cu un calut de mare verde). Si nu uita ca deciziile (bune sau proaste) le luam in prezent, de foarte multe ori influentati de starea de spirit (buna sau proasta) tot din prezent. Te las deci sa citesti vestea buna pe care ti-o urseste, intr-un savuros, Sorina. Ai grija, predictiile ei sigur se vor indeplini candva.

Era sa uit! Daca universul este pus pe sotii, pe pacaleli, aiurit sau doar mahmur si ti-l scoate in cale pe Adrian (http://www.adrian-nuta.ro/ramolismentul-pe-care-mi-l-doresc-dar-nu-l-voi-avea/), nu intra in panica cand vei auzi o intrebare originala, pe care cu siguranta nu ti-a mai pus-o (alt cuvant urat!) nimeni inainte: “Crezi ca este posibil ca ultima decizie majora de viata pe care ai luat-o sa fi fost distorsionata de iluzia focalizarii?” Nu-l lua si tu prea in serios si spune-i ca, posibil sau imposibil, preferi sa traiesti asa cum poti, de pe o zi pe alta, ba mai naiv, ba mai (co)incidental, uneori colateral, uimit de o petala de floare sau de ciripitul unei pasari care incearca sa iti transmita indicibilul si prea putin impresionat de statistica, numere sau cifre (moment in care Adrian te va avertiza, probabil, ca la un moment dat vei ingrosa si tu statisticile, ajungand o cifra sau..un numar).

Iar acum un moment de reculegere (sau de meditatie unificatoare, daca esti ateu sau agnostic)! E, cum pentru cine??!

Tu! Tu! Tu!

Intuitia imi spune, timid, ca sunt sanse mari ca tu sa fi ajuns aici accesand un link de pe Facebook. De fapt mi-a soptit o pasare (nu e corb, nici curcan, mai degraba o rara avis, cred ca lebada- ciripeste intruna la vioara)- ma tot ameninta de ceva timp ca asta se va intampla, iar eu am invatat sa vorbesc pasareste si am cedat, nestiind ce motive sa ii mai inventez pentru refuzul meu de a ma prinde si mai mult in plasa retelelor de socializare.

Ai asadar un cont pe Facebook. Ti-l verifici destul de des, uneori de pe smartphone, nu-i asa? Cunosc… Iti propun doua situatii de cosmar. De fapt nu ti le propun, ti le var pe gat, ai inca timp sa iesi de pe acest blog si sa nu mai revii in viata ta- aia care ti-a mai ramas. Ar fi o decizie inteleapta din partea ta, poate te inveti minte si sa nu mai pierzi vremea intrand pe toate site-urile gasite pe internet. Daca totusi mai esti (alegerea ta!), intra in rol!

Esti singur acasa, la calculator, conectat, evident, la facebook. Auzi niste zgomote ciudate pe hol. E cineva in casa! Activitate puternica in amygdala, ti se transmite potentialul unei reactii de tipul fight or flight. Acum, problema e ca habar n-ai sa te lupti si, mai mult, presupui ca spargatorul are o arma la el. Nu poti nici sa fugi, ar trebui sa treci tocmai prin holul de unde se aud pasi si sunete ce seamana cu ascutitul unui cutit. Ingheti (freeze). Si atunci iti vine o idee: singura solutie este sa scrii repede pe facebook un mesaj de SOS: „Chemati repede politia, a intrat cineva la mine in casa, sunt inauntru, cred ca vrea sa ma omoare!”. (Stiu, am vazut cam multe filme zilele astea; si un serial „Hannibal”, in care interpreteaza un rol foarte interesant Mads Mikkelsen, talentatul actor pe care il asociez insa, temporal, cu o decizie buna, dar pasibila de diverse interpretari.) Ti se pare cam dramatic exemplul? Mai incercam unul, pentru cititoare de data asta (pentru ca am observat ca ele sunt cele mai active pe retelele de socializare). 

Esti singura acasa si navighezi pe apele tulburi ale internetului. Foarte tulburi, in curand te vei ineca in ele! Zburdand din profil in profil si din postare in postare, incep sa ti se aprinda la mansarda niste beculete haotic (si, poate, in neconcordanta cu realitatea, dar tu nu stii asta): sotul tau (sau iubitul, sau chiar colegul de serviciu pe care il iubesti in secret) are o relatie cu o tipa foarte atragatoare, judecand dupa fotografii. In timp ce ii studiezi zecile de poze de profil simti ca ti se face rau, nu mai ai aer, nu esti in stare nici macar sa ajungi la telefonul din geanta abandonata undeva in dormitor. Ce faci? Cu ultimele puteri, scrii pe facebook: „Mi-e foarte rau, sunati la Salvare, lesin!”.

Ai peste 200 de prieteni pe Facebook. Nu ii cunosti pe toti personal, dar stii ca cel putin 50 dintre ei sunt persoane de toata increderea, care ti-ar sari imediat in ajutor intr-o situatie delicata ca cele descrise mai sus. O sa imping sadismul mai departe, invitandu-te sa iti imaginezi deznodamantul cel mai probabil al scenariilor respective. Te ajut eu, fara sa mi-o ceri pe facebook. Esti mort! Da, da, in universul paralel in care cineva a intrat peste tine in casa sau in lumea posibila in care ti-ai pierdut cunostinta din cauza unei reziliente scazute, ai incurcat-o, adica ti s-a terminat stockul de zile pe acest pamant. In ciuda celor 200, 300, poate chiar 400 de prieteni. (Presupun ca intrusul nu ti-a spart casa cu intentia de a-ti repara frigiderul ca sa faca si el o fapta buna, iar daca ai lesinat si nu era nimeni langa tine…well, ai inteles ideea, dar imi place sa ti-o repet: ai murit!)

Cum e posibil? Mesajul tau a fost foarte clar, explicit, disperat. Multi l-au citit, au comentat, si-au scris si intre ei, doar ca…nimeni nu a sunat la politie sau la salvare. Sau au sunat vreo 2, dar dupa jumatate de ora de deliberari, moment in care erai…cum? deja rece, exact. Incepi sa intelegi ce fenomen din psihologia sociala avem aici, adaptat la mediul virtual? Bineinteles ca vorbesc despre efectul trecatorului, cu componenta sa difuzia responsabilitatii. Cunosti cazul Kitty Genovese si experimentele conduse de John Darley şi Bibb Latané. Ceea ce in anul 1964 se intampla pe strada se poate petrece astazi, in 2013, in direct pe internet, cu consecinte asemanatoare: cu cat exista mai multi martori (reali sau virtuali, conectati la laptop) cu atat scad sansele unei victime de a primi ajutor din partea acestora. Responsabilitatea prietenilor tai de pe facebook se imparte la numarul lor, fiecare stie ca mesajul e public si ca a fost vazut de foarte multe persoane, deci cineva trebuie sa fi luat deja vreo masura. Si daca toti gandesc asa…te scutesc de inca o expunere la cuvinte anxiogene. (Ma tem sa nu ti se fac rau si sa nu dai coltul de frica).

Si acum tu ma intrebi, iritat, daca nu ai putea face totusi ceva ca sa nu mori. Nope, odata ce te-ai nascut e inevitabil. Aaa, m-ai intrebat cum sa eviti sa mori prematur (inainte de termen, termen folosit si pentru nastere, observi?) in cele doua situatii create de mine. Da, sigur ca poti sa iti cresti sansele de supravietuire de la 0 la 70-80%. Vrei sa iti spun cum? Hmm….da, chiar vrei? Ma mai gandesc…Bine, de ce nu? Vezi cine e online in momentul respectiv, alege o persoana si nominalizeaz-o (prin functia tag, nu?), cere-i doar ei ajutorul! De exemplu: „Mariana Georgescu, suna repede la politie ca a intrat un hot la mine in casa!”. Ca sa intelegi si de ce am folosit exemple atat de dramatice, citez din studiul pe care l-am consultat (http://online.oise.utoronto.ca/webkf/Introduction%20to%20Knowledge%20Building%20(Win%2008)/PersonalFolder/shealy/Bystander%20intervention%20in%20computer-mediated%20communication,%20%20P.Markey.pdf): ”cercetarile anterioare au evidentiat faptul ca efectul trecatorului devine si mai puternic atunci cand situatiile sunt mai impresionante sau mai amenintatoare”. Da, tocmai cand e o urgenta si ai avea cel mai mult nevoie de ajutor e foarte posibil sa nu se ingramadeasca nimeni sa ti-l acorde. Prietenul la nevoie se cunoaste, dar mai degraba numai daca sunteti doar voi doi de fata.

Sa speram ca nu vei ajunge sa testezi pe pielea ta niciunul dintre scenariile de mai sus. Dar cu siguranta vei avea nevoie la un moment dat macar de o informatie sau de un ajutor mai marunt din partea prietenilor de pe Facebook. Aplica acelasi principiu si tag-ueste pe cineva. As mai sta la povesti dintr-astea, dar sunt obisita, tu insa m-ai putea ajuta chiar acum. Esti singurul care are aceasta putere: imi trimiti te rog niste sanziene pacifiste sau macar un vis frumos in noaptea asta? Da,da, numai cu tine vorbesc!

De ce iti place sa te uiti la televizor si cum sa nu iti mai placa

Vrei sa faci o fapta buna? Iti garantez ca well-being-ul tau va creste aproape spectaculos si ca, in plus, vei crede despre tine (mai mult decat credeai deja) ca esti o persoana buna, altruista, plina de compasiune fata de semenii sai si dispusa sa le sara in ajutor.

O sa te rog sa citesti un articol de pe acest blog in timp ce iti misti capul vertical (de sus in jos, in timp ce ramai cu el pe umeri- sa nu crezi ca te invit sa te decapitezi si sa jonglezi cu propriul cap- situatie in care nu prea imi dau seama ce ai mai vedea cu ochii tai si cum ti-ai mai coordona miscarile bratelor). Voi alege un articol mai scurt, sa nu iti sucesti singur gatul si pe urma sa dai vina pe mine (eroarea fundamentala de atribuire). Uite asta: http://beingandreea.blogspot.ro/2013/05/buna-vestire.html Nu de alta, dar Sorina si Sorin tocmai au publicat pe site-ul despre care vorbesc acolo un articol genial, pe care ar fi pacat sa nu il citesti (de asemenea, miscand capul vertical!). Cand ai terminat vei citi altceva, de aceasta data miscand capul orizontal, de la dreapta la stanga sau de la stannga dreapta, nu conteaza daca nu ai inteles niciodata care e care: http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/pacatul-139947.html.

Acum spune-mi te rog care articol ti s-a parut mai interesant si, pe o scala de la 1 la 5, in ce masura esti de acord cu afirmatiile autorilor.

Multumesc! Urmeaza un debriefing (stii doar cat de mult conteaza etica pentru mine). Teoria auto-perceptiei, elaborata de Daryl Bem, este o alternativa la teoria disonantei cognitive in incercarea de a explica formarea anumitor atitudini (ti-aduci aminte, am scris despre ele-au o componenta heritabila si una sociala). Daca opinia cvasi generala era ca atitudinile sunt cele care influenteaza comportamentul (deci eu pot prezice ce faci tu in majoritatea situatiilor doar pentru ca iti cunosc preferintele sau gustul, pardon, gusturile), studii nu neaparat recente, dar despre care nu stiu daca ai auzit, au aratat ca si procesul invers este posibil: ne place ceva pentru ca, din diverse motive irelevante, am adoptat un anumit comportament. Daca ai primit un abonament gratuit la sala si te-ai dus (loss aversion) desi nu iti facea placere, dupa o luna atitudinea ta fata de miscarea fizica se va schimba si este foarte posibil sa iti reinnoiesti, de data asta pe bani multi, abonamentul.

Daca ai citit articolele mele dand aprobator din cap atitudinea ta fata de blogul meu va fi una pozitiva. Intelegi ce implicatii are aceasta teorie si cum te poti folosi de ea in viata profesionala, dar si particulara? Daca esti psiholog, nu ar strica sa te concentrezi, impreuna cu clientii tai, pe modalilitatile prin care acestia si-ar putea schimba mai intai comportamentul, nu neaparat cognitiile, atitudinile sau emotiile. In viata ta personala stii ca nu imi place sa ma bag. Dar iti pot da cateva sugestii, daca insisti. Vrei sa te intelegi mai bine cu partenera ta si sa o poti asculta fara sa te apuce toti nervii sau fara sa incepi sa ai fantezii sangeroase legate de persoana ei nevinovata? Misca-ti capul vertical pe tot parcursul discursului. Ea se va simti ascultata si inteleasa, iar tu vei avea impresia ca „Hai mai ca parca nu mai debiteaza la fel de multe  prostii pe milisecunda!”. La fel si cu seful. Vrei sa iti dezvolti gandirea critica? Du-te la un homeopat si asculta-l miscand capul orizontal. La fel daca ai tendinta de a accepta si crede tot ce spun persoane aflate intr-o pozitie de autoritate.

Tu initiezi deci un comportament, iar apoi ii interpretezi sensul atribuindu-l unor atitudini care, vezi doamne (licenta poetica), erau acolo de la bun inceput. „Ma duc la sala pentru ca imi place” vei spune, uitand ca te-ai dus la sala din intamplare si neacceptand ideea (prea putin flatanta pentru sinele tau, dar adevarata) ca „Imi place sa ma duc la sala pentru ca m-am dus la sala”). Ah, si mai am o veste cam greu de digerat, bea multe lichide cand citesti: exista si auto-perceptie prin imitatie! Vicarious self-perception- vezi articolul recomandat mai jos! Nu numai ca inferezi o atitudine observandu-ti comportamentul personal, dar poti ajunge sa iti placa ceva numai pentru ca o persoana semnificativa, apropiata, are anumite comportamente. Adica „Imi place sa ma duc la sala pentru ca ma duc la sala” ajunge, de parca nu era si asa destul de prozaic, „Imi place sa ma duc la sala pentru ca prietena mea se duce la sala”. Remarca, te rog, nu este o simpla imitatie, nu te duci ca sa ii faci ei pe plac sau ca sa fii langa ea, ci insasi atitudinea ta se schimba (prin internalizare) ca urmare a comportamentului ei. Intelegi cat conteaza sa ai in preajma anumite persoane, cu comportamente dezirabile sau sa le eviti pe altele, care te-ar putea face, de exemplu, sa iti placa berea, drogurile sau mai stiu eu ce nenorociri?

Iti place sa citesti articole stiintifice? Da, cu conditia sa le citesti. Uite, ai acum ocazia:

http://dbem.ws/SP%20Theory%20Cognitive%20Dissonance.pdf

http://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1207/s15324834basp0103_2?journalCode=hbas20#.UcWekDuouSo

http://www.guardian.co.uk/lifeandstyle/2012/oct/05/change-your-life-self-perception-theory (si ceva mai usurel)

https://www.google.com/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=4&cad=rja&ved=0CEsQFjAD&url=http%3A%2F%2Fwww.researchgate.net%2Fpublication%2F6453731_The_spyglass_self_a_model_of_vicarious_self-perception%2Ffile%2Fd912f508b1983bf783.pdf&ei=2LHFUeSiGe_E4gTQ6oCgDQ&usg=AFQjCNHhtQWwZuLWr0z-tsujsNW4zte1mg&sig2=FTqMNrwfBH3RVIiFt6F7jg&bvm=bv.48293060,d.bGE – lectura oblogatorie

"Playing the game is what every gentleman does, but playing of particular games is my special passion"

Acum, ca ai avut suficient timp la dispozitie (aproximativ 10 ore) sa intelegi paradoxul corbilor, este momentul sa te concentrezi pe alte aspecte decat culoarea lor (ceva trasaturi esentiale?) si sa  raspunzi la urmatoarea intrebare:

"Why is a raven like a writing desk?"

Exista o solutie! Conceptual clustering, anyone? Glumesc, nu e nevoie sa cauti chestia aia. E sambata, ti-am propus doar un exercitiu usor, de creativitate. 

Ravens. De tot felul, mai putin matrici

Nu stiu ce cauti tu prin zona, dar, daca tot esti aici, hai sa incercam un alt joc. Cel cu parolatul blogului a functionat, chiar am fost luata in serios, spre surprinderea mea, care nu am vrut decat sa gasesc un pretext de a-ti testa cunostintele, sa stiu si eu pe ce teme sa insist in continuare (sper ca nu ai luat-o personal si tu!). Insa in noaptea asta e un joc pe viata si pe moarte, inspirat, probabil, si de un film exceptional (de pervers- nu, nu e porno) despre „two people brought together, equally matched, having the courage and the talents to make of life a continuing charade of bright fancies, happy invention, to face out its emptiness and its terrors by playing”.

In jocul asta esti un curcan. Unul destul de sceptic, de altfel. Azi dimineata la ora 9 eu am venit si ti-am adus mancare, dar tu nu ai incredere in mine din prima zi (pai ce, nu esti o curca beata aflata la prima intalnire, nu?). Nu conteaza, maine revin. Of, nimic nu te entuziasmeaza pe pamantul asta, te uiti la mine ca la felul 14 de mancare, parc-as fi tarate de grau modificate genetic. Dupa cateva luni in care ma prezint zilnic cu mancarica parca-parca esti si tu mai relaxat si incepi sa cotcodacesti cand ma apropii. Jumatate de an mai tarziu imi dai voie chiar sa pun mana pe tine. Si povestea asta ar fi putut continua daca nu ar fi existat in calendar ziua recunostintei. Este ora 9 si vin la tine. Cu zambetul pe buze! Acum esti sigur ca sunt acolo sa te hranesc, ca in fiecare dimineata. Pe baza experientelor repetate din trecut, ai concluzionat ca sunt si eu un curcan (ai observat ca am margele rosii ca tine) a carei functie este sa iti serveasca tie micul dejun la pat. Nici macar nu observi cutitul- pardon, injectia letala, ma omoara astia de la Uniunea Europeana! O ora mai tarziu stomacul iti este plin, dar nu asa cum era in diminetile anterioare, iar tu dansezi o hora sau o sarba la rotisorul din cuptor si reciti poeziile scrise de Sylvia Plath, caci neuronii din oglinda te fac sa empatizezi puternic cu suferintele ei…arzatoare.  Dupa aia te mananc. Cu fulgi cu tot. Game over.

Si acum fii te rog atent, trebuie sa intelegi cum ai ajuns in aceasta situatie pe care mi-a sugerat-o vechiul noastru amiuc, Bertrand Russell. Inaintea lui David Hume formulase eterna problema a inductiei. Ce motive avem sa prespunem ca viitorul va semana cu trecutul, ca regularitatile pe care le-am observat pana acum se vor repeta si maine? Argumentul ca inductia a functionat in trecut nu este valid: el nu ne spune nimic despre viitor, ci presupune ceea ce ce trebuie demonstrat, fiind deci un rationament circular, o eroare de logica ce se numeste petitio principii. Adica maine va rasari soarele pentru ca pana acum a rasarit si soarele rasare in fiecare zi. „Este imposibil ca orice argument decurgand din experienta sa dovedeasca asemanarea trecutului cu viitorul, pentru ca toate aceste argumente se fondeaza pe presupunerea acestei asemanari”.

Nu inseamna insa ca trebuie sa eliminam inductia din viata noastra (cat dramatism, nu?). Nici daca am vrea nu am putea. Daca ai observat ca de fiecare data cand o atingi pe prietena ta pe spate gestul tau  declanseaza o serie de actiuni din partea ei recompensatoare pentru tine este firesc ca si data viitoare sa te astepti sa se intample la fel. Ba chiar, cel putin in astfel de cazuri, inductia pare a fi mai potrivita decat un rationament deductiv de tipul „Toate femeile se excita daca le atingi pe sani. Prietena ta este femeie. Prin urmare, prietena ta se excita daca o atingi pe sani”. Acum ca ti-am atras atentia, hai sa lasam trivialitatile si sa ne gandim la ce se intampla in stiinta. Ai auzit de Erwin Chargaff? In 1947, el a descoperit, in probele de ADN pe care le-a studiat, provenite din numai opt tipuri de organisme, anumite reguli referitoare la relatia dintre cantitatile celor patru baze azotate pe care le stii foarte bine. „Regulile lui Chargaff”, obtinuite prin inductie, au constituit unul dintre punctele de plecare ale descoperirii structurii de dublu helix a ADN-ului, pentru care James Watson, Francis Crick si  Maurice Wilkins au primit, in 1962, premiul Nobel.

Problema inductiei in stiinta a fost tratata anterior lui Karl Propper (indiciu pentru cum a fost partial rezolvata, nu cred ca voi reveni asupra lui azi din motive ce tin de adenozina) prin prisma urmatoarelor intrebari: cate cazuri este nevoie sa observi inainte de a trage o concluzie generala? Ce anume trebuie sa observi pentru ca inductia sa permita generalizari?

Iti vine sa crezi ca o camasa alba poate confirma ipoteza „Toti corbii sunt negri.”? Stiu, pare aberant, te gandesti ca am scris acest articol intr-o stare modificata de constiinta, ca nu am inteles nimic din filosofia stiintei sau ca iti testez tie, inductiv, vigilenta. Te asigur ca sunt (inca) treaza, pe tine nu te pun niciodata la incercare si am citit cu atentie...paradoxul lui Hempel, caci despre el este vorba. Conform principiului echivalentei logice, afirmatia A „Toti corbii sunt negri” este logic echivalenta cu afirmatia B „Nu exista corbi care nu sunt negri” si cu C „Toate obiectele non-negre sunt non-corbi”. Deoarece niciun corb nu este non-negru, atunci toate lucrurile non-negre trebuie cel putin sa nu fie corbi. Astfel, observarea unei camasi albe ne permite sa concluzionam, consistent cu principiile logicii formale, ca toti corbii sunt negri. Putem investiga culoarea corbilor stand acasa, in fata sifonierului sau admirand felul in care se aseaza o camasa alba pe un exemplar al speciei umane, fara sa mai fie necesar sa ne uitam la o pasare. Cum ramane insa cu testarea si confirmarea ipotezelor stiintifice? Cum demonstrez ca toti macii sunt rosii? Cautand trandafiri galben? Sau umbland dupa maci albi? Si daca nu gasesc maci albi inseamna ca nu exista? Dar daca gasesc totusi un mac alb pot sa spun despre el ca nu e mac si ca face parte dintr-o alta specie? Poate e un mac extraterestru...Doar am vazut atat de multi maci rosii! Plus ca dupa ce ai vazut numai maci rosii e posibil nici sa nu mai vezi un mac alb, sa nu il percepi pur si simplu chiar daca se afla sub nasul tau (deorece creierul crede ca nu exista).

Te las sa te descurci singur cu simpaticele zburatoare, despre care poetii spun ca au pliscul lung si rau-prevestitor, eu una nu mai pot medita la paradoxuri in acest miez de noapte crancen. Insa si maine e o zi, ma gandesc eu, aplicand, curcaneste, principiul inductiei. Vedem atunci ce mai deducem/ inducem/ seducem. Ups, am vrut sa spun abducem. Greseala din care poti deduce ca imi este somn si ca mi-as induce o stare de REM. 

"If I was a telephone you'd ring me all day long"

E tarziu, probabil ti-e somn. Vrei sa iti spun o poveste de adormit copiii, sa visezi frumos? Sau preferi altceva, un cantec de leagan, de sirena, de lebada? Este un fragment din Alice. Ti-am spus ca m-am inscris la cursurile alea de literatura, asa ca pret de zece-unsprezece saptamani (daca nu le las balta intre timp, stii ca nu sunt harnica) vei fi supus la doze infinite(zimale) de aluzii literare (la pet), a caror deglutitie nu face rau nimanui, ba chiar hraneste fluturii din stomac.

Alice, careia ii crescuse gatul dupa excentricele sale experiente culinare, se intalneste cu un porumbel care este convins ca vede un sarpe:

„Dar eu nu sunt sarpe, ti-am mai spus” zise Alice „Sunt… Sunt…”.

„Ei, ce esti?” spuse Porumbelul „Vad ca incerci sa inventezi ceva!”.

„Sunt… Sunt o fetita spuse Alice cam indoindu-se si ea vazand ce de schimbari suferise în acea zi.

„Gogonata poveste, n-am ce zice” raspunse Porumbelul pe un ton dispretuitor „Am mai vazut fetite la viata mea dar n-am mai vazut nici una cu un asemenea gat! Nu, nu! Tu esti sarpe şi nu-ti foloseste la nimic sa negi. Banuiesc c-o sa-mi spui ca nici nu sti ce gust au ouale!”.

„Cu siguranta stiu ce gust au ouale” zise Alice care era un copil care spunea intotdeauna adevarul „dar, sti, fetitele manancă aproape la fel de multe ouă ca si serpii”.

„Nu cred” spuse Porumbelul „dar, daca e asa, atunci sunt tot un fel de serpi; e tot ce pot sa zic.”.

Asta era o idee atat de noua pentru Alice incat ramase tacuta un minut sau două, timp care i-a dat Porumbelului ocazia sa adauge:

„Cauti oua, stiu asta foarte bine. Si ce mai conteaza pentru mine dacă esti fetita sau sarpe?”

Ce face porumbelul aici este o greseala de logica formala, pornind de la un rationament de tipul modus ponens:

Daca fetitele mananca oua, ele sunt un fel de serpi. (Daca p, atunci q).

Alice (care este o fetita) mananca oua. (p)

In concluzie, Alice este un fel de sarpe. (q)

(Ignora, te rog, simbolistica oua-sarpe-fete sau vei avea cosmaruri populate de omlete).

Argumentul ar fi fost valid daca ambele premise ar fi fost adevarate. Alice manaca oua (fierte tari). Insa nu toate fetele care mananca oua sunt serpi. Nu este ca in proverbul nostru, „ce se naste din pisica soareci mananca”.

Exista insa si o alta interpretare a concluziei porumbelului, care recunoaste, deschis, ca pentru el e totuna daca Alice e sarpe sau fetita, atata vreme cat mananca oua, deci e un pericol pentru el si genele lui. Am putea spune ca nu conteaza ce esti si cum esti, ci ce faci. Ce faci din perspectiva celui care te priveste, desigur. Pentru un porumbel Alice este un fel de sarpe ce-i manaca ouale, pentru iepure menajera care trebuie sa-i aduca evantaiul de acasa, pentru regina o jucatoare de cricket si asa mai departe. Astfel de rationamente sau de simplificari sunt mult mai prezente decat crezi. Pentru un copil, mami este chestia aia care ii da sa pape si il sterge la fund cand se uda. Tati este, un pic mai tarziu, ala care il duce cu masina sau in carca la gradinita. Doamna invatatoare este o tanti care il scoate la tabla si ii scade nota la purtare daca nu asculta. Colega de banca este fata care il lasa sa copieze la lucrare. Vanzatoarea de la chiosc este o doamna care ii da chipsuri si cola. Iubita este fata care il cheama la ea acasa cand sunt parintii plecati (iar parintii fetei devin acum babacii din cauza carora nu pot ei face sex de care ori si-ar dori). Sotia este una care se ocupa de casa si ii face copii. Copiii sunt cei care vor avea grija de el la batranete. Dumnezeu este un tip de treaba care va avea grija de el dupa ce moare. Toate aceste personaje vor juca anumite roluri in viata lui, din perspectiva scopurilor personale. Deci ce sunt ceilalti daca gandim precum porumbelul? Niste instrumente. Un fel de obiecte, a caror utilitate („la ce mi-ar servi?”, „ce ar putea sa faca in favoarea mea sau impotriva mea?”) o ai mereu in vedere. Niste persoane reificate.

Ti se intampla si tie sa te raportezi astfel la cei din jur? Nu imi spune ca nu, nu te cred, iar tu nu esti aici ca sa ma contrazici, da? Cum e la locul de munca? Seful e cel care iti da sarcini, subordonatii cei carora le pasezi sarcinile de la sef, femeia de serviciu este una care da cu aspiratorul de dimineata, portarul e un nene care iti deschide usa de dimineata. Acestea sunt printre primele informatii care iti vin in cap despre ei. Daca te-as intreba cine e tipa aia care raspunde la telefon in biroul de langa tine mi-ai raspunde „Secretara” si nu „Alina, o fata care asculta jazz si are acasa un hamster si doua pisici”. Iar daca i-ai cere sa iti aduca o cafea si ea ar spune, in maniera lui Bartleby,  „As prefera sa nu”, ai fi foarte contrariat de insolita insolenta a angajatei tale. Alina, secretara, este acolo ca sa iti aduca tie cafele. Odata ajuns acasa, te vei enerva probabil daca o vei intreba ceva pe aia mica ceva si ea nu iti va raspunde. Nu este politicos ca cei mici sa isi ignore parintii. Iar daca sotia nu are nici in seara asta chef de sex s-ar putea sa-i auda urechile ceva de genul „cum, esti sotia mea!” (in unele tari violul conjugal nici acum nu este considerat un viol, din cauza unui astfel de rationament, iar in trecut exista „doctrina lordului Hale”, o prevedere legala care permitea sotului astfel de acte fara nici un risc de a fi judecat). Lucrurile pe care altii le fac in mod uzual pentru noi ajung sa fie privite drept de la sine intelese, chiar obligatorii, in timp ce ele sunt mai degraba doar…supererogatorii.

Ce se afla in spatele acestor reactii ale tale fata de oamenii care isi indeplinesc sau nu functia pe care le-ai alocat-o? Asteptarile, fireste! Daca sunt confirmate ti se pare firesc si omul devine si mai reificat decat era deja; in schimb, daca sunt violate, te simti dezamagit, nedreptatit, revoltat, furios sau macar un pic surprins. Ca tine acum, in cazul in care te asteptai ca acest articol sa fie despre iubire. I would prefer not to! Altadata. Urmatoare postare are si ea legatura cu asteptarile, fiind despre inductie (in timp ce argumentul porumbelului, cu care am inceput, este un tip de rationament deductiv). Cat despre de articolul promis, astept si eu sa-mi vina inspiratia.

Ce m-a facut sa ma razgandesc. Si alte subiecte incidentale

El: Te-ai gandit mult? Ce-a fost in capul tau?

Eu (facand pe proasta, sabie cu doua taisuri: lumea fie va crede ca te prefaci si cand esti doar proasta sau te va crede proasta tot timpul, pana vei ajunge sa te crezi si tu): Cum adica? Daca  esti curios ia un topor, deschide-l si vezi daca gasesti ceva pe acolo. 

El: Acum faci pe proasta! E nedrept sa iti parolezi blogul si sa restrictionezi accesul cititorilor tai.

Eu: A zis cineva ca traim intr-o lume dreapta?

El: Acum nu stiu sigur daca doar faci pe proasta, desi mi-as dori sa fie asa.

Eu: Nu, acum faceam pe desteapta. Just-world fallacy

EL: Da, Lerner, stiu. Dar tot faci pe proasta. Sau pe iresponsabila. Stii ce am vrut sa spun. Nu te poti folosi de just-world fallacy ca sa sugerezi ca nici macar nu mai are rost sa incercam sa fim corecti. OK, nu exista nicio forta karmica ce se se ingrijeste ca fiecare sa primeasca ceea ce merita. Nu mereu cand semeni vant culegi furtuna, iar roata nu se intoarce pentru a restabili echilibrul divin. Sau cel putin roata nu se intoarce singura. Dar oamenii o pot intoarce. Daca te urci in masina si astepti sa porneasca din proprie initiativa si sa te duca la mama naibii, pardon! la Constanta sunt sanse mari ca maine dimineata sa vezi rasaritul soarelui printre blocuri si nu deasupra marii. Rotile nu se intorc singure, dar tu poti sa le faci sa mearga bagand cheia in contact si apasand pe pedale. Sigur, poti avea ghinion: s-a stricat masina desi e nou nouta (nici nu vreau sa ma gandesc cat a costat) sau un idiot a parcat asa de meserias incat a reusit sa te blocheze. Tu niciodata nu ai fi facut asa ceva. Ar trebui cumva ca de acum incolo sa procedezi la fel? Bineinteles ca nu. O nedreptate viitoare nu repara nedreptatea care ti s-a facut tie, dimpotriva, declanseaza un lung sir de actiuni nedrepte pe care tu insa, daca ai avea intelepciunea sa spargi acest cerc vicios, le-ai fi putut evita. Fara sa astepti nimic in schimb si perfect constienta de faptul ca lumea nu se va sinchisi prea tare de ce ai facut tu. Vorbesti de just world fallacy? Pai atunci sa iti povestesc si eu despre the naturalistic fallacy. Realitatea este indiferenta. Rezulta de aici ca trebuie ca tu sa fii indiferenta? Realitatea nu are awareness, nu este constienta. Este incapabila sa adopte un fel de meta-pozitie, adica sa se priveasca pe ea insasi si sa isi evalueze „faptele”, sa se gandeasca daca ceea ce a facut este bine sau rau. Insa tu esti. Sau cel putin ar trebui sa fii, am dubii uneori. Pentru ca nu inteleg de ce ai lua o asemenea decizie prosteasca.

Eu: Ma bucur ca mi-ai spus toate astea. Stii foarte bine ca stramb din nas de fiecare data cand cineva incearca sa extraga un „trebuie” dintr-un „este” si totusi nu ai ocolit subiectul, ci m-ai confruntat. Nu e momentul sa dezvolt tema asta, poate in articolul viitor. Da, trecerea de la domeniul factual, descriptiv la cel normativ mi se pare in acelasi timp inevitabila (suntem construiti astfel incat sa o facem, gandim deci reflectam asupra actiunilor noastre si le judecam), de cele mai multe ori necesara (desi nu logic necesara!), dar si artificiala subiectiva si relativa, mai ales cand incerci sa o justifici prin ratiune sau gandire critica (pentru ca si ceea ce numim ratiune este un instrument imperfect si subiectiv, dependent de fiziologia lobilor tai frontali, de cultura in care traiesti si, mai larg, de paradigma sau paradigmele actuale, ca moduri de gandire sprijinite pe un anumit ansamblu de informatii despre lume acceptate intr-o epoca specifica- Kuhn). Iti place sa crezi ca in urma unui proces personal de reflectie te poti elibera de influentele sociale, culturale si chiar paradigmatice si da, poti. Dar numai intr-o anumita masura; felul in care tu gandesti este ancorat prea profund in paradigma pentru ca tu sa reusesti sa te situezi comoplet in afara ei; la fel cum studiul constiintei din interior, prin introspectie, nu poate sa surprinda toate aspectele constiintei. Daca nu esti psihopat ai si anumite intuitii ce te impiedica sa produci suferinta altor fiinte din apropiere. Cand vezi pe cineva chinuind un animal (cal, caine, om, whatever) automat vei simti mila fata de victima si dezgust, oroare fata de agresor. Asta nu inseamna, totusi, ca actul de a chinui un animal este apriori bun sau rau. Este un fapt din realitate. A ii smulge unghiile lui B. O actiune obiectiva, masurabila (cate unghii? Cu ce ustensila? La ce viteza? etc). Din punct de vedere obiectiv exista un numar limitat de informatii pe care le poti prezenta despre aceasta felie de realitate. Odata ce ai pronuntat insa cuvinte precum „oribil”, „incorect” sau „malefic” ai parasit domeniul descriptiv, obiectiv si te-ai mutat in subiectivitate. Ai evaluat situatia in raport cu intuitiile, valorile sau credintele tale. Nu inseamna ca nu ai dreptul sa faci asta. Din fericire (tocmai m-am dus si eu in normativ), cam 99% din populatie au aceeasi intuitie ca si tine in cazul descris mai sus (iar 1% sunt psihopati, daca Jean Decety a calculat bine). Un caz usor, de altfel; in alte circumstante intuitiile noastre vor fi mult mai variate. Insa raman mereu subiective. Nu cred ca exista ceva in realitate care sa ne permita absolutizarea propriilor intuitii, evaluari sau valori. Pe de alta parte, valorile si principiile noastre sunt o parte importanta a identitatii. Asa ca nu ne vom limita doar la a ne ghida noi, personal, dupa ele, ci vom incerca, convinsi de bunele noastre intentii si de efectele pozitive pe care implementarea si difuzarea valorilor si idelilor noastre le vor avea asupra societatii, sa le ridicam la rangul unor adevaruri general valabile. Este de cele mai multe ori bine (hihi) ca se intampla asa: imagineaza-ti ce ar fi insemnat ca nimeni sa nu creada cu toata fiinta ca femeile trebuie sa aiba drepturi egale cu barbatii sau ca nicio fiinta umana (hmm…dar animalele?), indiferent de culoara pielii, nu trebuie sa fie sclav. Daca ar fi considerat aceste idealuri relative si subiective nu ar fi avut motivatia de a actiona, de a initia actiunile necesare pentru ca femeile si negrii (care este termenul political-correct?) sa nu mai fie tratati ca niste membrii ai unor specii inferioare. Pentru noi acum egalitatea tuturor oamenilor este un fapt obiectiv si uitam ca nu a fost intotdeauna asa deoarece ne este foarte greu sa intelegem cum ar fi putut vreodata oamenii crede altceva. Ce va fi peste 500 de ani? Ai auzit de Great ape personhood? Cum ti se pare ideea ca primatele (ba si delfinii, conform altor organizatii si studii) sa aiba aceleasi drepturi ca si oameni si sa fie considerate “persoane non-umane”? Poate esti de acord. Dar daca ai fi pus in situatia de a alege chiar acum intre a salva viata unui delfin si a unui om ai sta pe ganduri?Ai da cu banul? Poate ca peste 500 de ani noi vom fi considerati niste brute pentru ca nu recunosteam drepturile primatelor (si nu ma refer la uciderea lor, pentru asta si acum putem fi considerati asa, ba chiar suntem), iar ideea ca gorila nu ar fi egalul nostru va parea atunci la fel de ridicola cum ni se pare noua acum convingerea strabunicilor nostri ca femeile nu au ce cauta la vot. Facem asadar judecati morale in interiorul paradigmei in care ne aflam la un moment dat. Si le extrapolam. Cu diverse consecinte, uneori bune, alteori proaste. Proaste atunci cand linia este foarte greu de trasat. Pentru ca noi o trasam, iar a fi constienti de asta ne-ar ajuta si sa facem cat mai putine abuzuri cu puterea pe care o avem noi, oamenii, de a stabili si de a decide ceea ce e bine si rau. Daca am trasa-o numai pentru noi orice dezbatere ar fi inutila, responsabilitatea ai avea-o doar pentru propria persoana. Insa de multe ori  trasam linia si in vietile celorlalti, votand, de exemplu, o lege prin care religia sa fie studiata in scoli, comercializarea tigarilor sa fie interzisa, prostitutia sa fie legalizata, piata de organe libera si multe, foarte multe altele. Cum luam aceste decizii? Si cum sunt ele influentate de  credinta noastra ca  exista sau nu in realitate niste criterii obiective ce le justifica la modul (aproape) absolut? 

El: Eu am vrut doar sa iti spun ca nu inteleg de ce vrei sa iti parolezi blogul. Ce rost a avut poliloghia asta?

Eu: Sincer, nici eu nu stiu. Dar ma cunosti, nu fi asa de surprins! M-a furat peisajul ideilor. Hai sa revenim la subiect. Tu mi-ai spus ca nu e corect sa il parolez. Eu cred ca e corect. Nu e o toana cu care m-am trezit duminica dimineata, poate am creat aceasta impresie. Am si argumente. Cei care vor sa citeasca in continuare blogul au avut posibilitatea sa isi manifeste intentia si sa faca ceva in acest sens. Nu e atat de greu sa raspunzi la cateva intrebari. Mai mult, cei care mi-au scris au adaugat ca testul li s-a parut interesant si util.

El: Si, de curiozitate, cate raspunsuri ai primit?

Eu: Doua excelente si unul sub orice critica.

El: Adica vei avea doar doi cititori? Ce faci acolo,un triunghi virtual? Credeam ca iti plac mai degraba spiralele si cercurile vicioase.

Eu: Haha! Asta e. Pur si simplu nu m-as simti confortabil stiind ca respectivul m-ar citi, asa ca nu ii voi trimite parola celui de-al treilea. I-am scris de altfel un mail prin care i-am explicat decizia mea.

El: Bine, dar ceilalti, care nu au apucat sa vada examenul sau potentialii cititori din viitor, care nu stiu inca de blogul tau? Ar putea gasi acolo informatii ce i-ar ajuta, insa tu le refuzi din start aceasta optiune. In loc sa scrii lucruri utile si sa le pui la dispozitia cat mai multor oameni, tu ce faci? Impiedici cunoasterea, evolutia ascendenta…

Eu, rautacioasa: Pe scara lui Penrose. Scuza-ma! Nu, eu m-am gandit la altceva. Unele dintre articolele mele sunt mai greu de digerat, iar cineva mi-a scris chiar ca sunt oribile, dar nu se poate abtine sa ma citeasca. Si atunci am gasit aceasta masura, ca un fel de contract al lui Ulise pentru cei care nu vor de fapt sa ma citeasca dar au dezvoltat un fel de dependenta nociva fata de blogul meu.

El: Dependenta nociva? Exista si benefica?

Eu: Hm…buna intrebare. Cum definim dependenta? Esti dependent de o activitate care iti face foarte multa placere si care iti este, in acelasi timp utila? Ai putea trai si fara sa citesti sau fara sa faci sport, dar ai simti ca ai pierdut ceva valoros, nu? In aceste cazuri ar putea fi vorba de o dependenta benefica. Insa daca iti place sa fumezi dar stii ca nu este sanatos sau daca nu rezonezi cu mai nimic din ce scriu si te enervezi de fiecare data cand ajungi aici dar tot revii, atunci esti intr-o stare de dependenta care iti face rau. Iar eu ti-am propus aceasta metoda prin care nu vei mai avea posibilitatea de a continua un comportament pe care il consideri daunator.

El: Nu sunt sigur ca am inteles. Dar intr-un cuplu cum e? Sunt partenerii dependenti unul de celalalt?

Eu: Sunt dependenti in sensul negativ daca stau impreuna din interes (bani, sex, teama de singuratate, statut, copii, orice nu are legatura cu bucuria de a fi impreuna) sau daca resimt iubirea fata de partener ca pe un sentiment ce le face viata mai grea in loc de mai frumoasa. In aceste cazuri nici macar nu cred ca este cazul sa vorbim despre iubire (adevarata). Nu ii inteleg pe cei care spun ca se indragostesc de persoanene nepotrivite. Probabil confunda iubirea cu atractia fizica sau cu altceva. E adevarat ca nu alegem constient pe cine iubim, se intampla undeva in afara vointei noastre si nu stim de ce simtim acele lucruri pentru o anumita persoana si nu pentru altele. Insa nu exista dragoste daca nu il apreciezi pe cel pe care il iubesti. Poate ca nu ii aprobi toate actiunile, aveti multe opinii diferite si te enerveaza de multe ori dar este o persoana speciala, pe care vrei sa o cunosti (si iti place in mare parte ce descoperi), ale carei credinte nu le dispretuiesti, langa care te simti fericit si cu care ai o relatie ce simti ca iti imbogateste viata. Cand spui „o iubesc pe X desi nu merita/ nu este persoana pe care as fi dorit sa o am alaturi/ ma face sa sufar/ imi face viata amara/ este o nemernica” nu o iubesti de fapt pe X. M-ai provocat! Tu si des Grieux. Voi scrie un articol separat despre iubire. Am terminat de citit „Manon Lescaut” si m-a iritat personajul asta care s-a plans tot romanul ca iubirea pentru o femeie frumoasa dar usoara (iar altceva nu prea aflam despre Manon, caci des Grieux vorbeste doar despre el) i-a distrus viata, ca a fost o pasiune mai presus de el, care l-a dus la pierzanie. Nu stiu ce a fost, dar pentru mine iubirea inseamna altceva. Nu m-as simti iubita de cineva care sufera pentru ca ma iubeste si nici eu nu as iubi pe cineva despre care as avea o parere proasta.

El: Pai ia scrie! Un articol despre iubire, mai pasionant decat filosofia si logica.

Ea: Despre asta scriu mai frumos poetii. Iubirea se simte, cand incerci sa o descrii iti dai seama ca nu poti, ca ti-a scapat printre cuvinte, iar propozitiile au prea putina legatura cu sentimentul.

El: Esti la fel de hotarata sa pui parola? Poate ai avut doar niste zile proaste.

Eu: …..

El: Ia zi, te-ar putea face ceva sa te razgandesti?

Eu: Cred ca da.

El: Ce? Fac orice!

Eu: O pizza si o bere.

El: Iti bati joc de mine acum?

Eu: Nu. Vorbesc serios.

El: Nu vad logica.

Eu: Nu fi atat de mirat. Stii ca judecatorii dau sentinte mai usoare dupa pauza de masa? Iar inainte, cand le este foame, sunt sanse mari sa respinga cererile prezentate. http://www.psmag.com/legal-affairs/judges-decisions-more-lenient-after-lunch-30179/

El: Acum iar faci pe proasta, nu?

Eu. Nu ... Asa ti se pare?

Try harder!

Din cauza unor defectiuni tehnice in circuitele electrice neuronale din gospopdaria mea interna (am uitat sa platesc factura), mailurile tale trimise pe adresa cerc_restrans@yahoo.com nu au cum sa ajunga la mine. Incearca insa varianta cerc_restrans@yahoo.ro. Poate ma gasesti. Daca mailul s-a intors in goana mare inseamna ca s-a speriat. Agata-i, in attachment, un sirag de usturoi si trimite-l din nou. Repeta operatiunea ad infinitum. 

Intelegand partea mea de responsabilitate in situatia creata, sunt dispusa, in mod execeptional si calcandu-mi in picioare atriile si ventriculele, sa iti fac o concesie: 5 minute suplimentare peste cele 24 de ore anuntate. Suficient, asa-i? 1445 de minute reprezinta o durata medie satisfacatoare, oricat de pretentios ai fi. 

Fantezii neverificate

Am primit o carte foarte interesanta de la un cititor fidel, caruia ii multumesc din nou, acum, pentru accesele sale de generozitate. „Half the Human Experience: The Psychology of Women”, o abordare din mai multe perspective a fenomenului (supranatural) reprezentat de divina configuratie cromozomiala XX. Oamenii astia nu se lasa, tot incearca sa surprinda inefabilul, iar prin asta nu vreau sa spun ca mintea unei femei este eterica, diafana, absconsa si imposibil de localizat.

Am deschis cartea, din intamplare, la capitolul despre sexualitatea feminina, „mituri des intalnite”. Nu, sexualitatea feminina nu este deloc un mit, iar zonele responsabile cu aceasta pot fi cartografiate, observate, poate chiar si stimulate.

Vrei sa stii care sunt miturile? Asa, ca titlu pur informativ. Dar tu aveai treaba, nu as vrea sa iti distrag atentia de la studiu cu niste chestii atat de prozaice.

Cum? Ti-ai luat o pauza de zece minute? Bine, daca insisti…

1. Freud sustinea ca exista o diferenta substantiala, la nivel fiziologic, intre orgasmul vaginal si cel clitoridian, ultimul fiind un fel de Cenusareasa pe langa primul, the real thing. Acum zic si eu…Freud era, inainte de toate (psihanalist, medic, dependent de hasis), barbat! Iar barbatilor nu prea le convine faptul ca, in realitatea fizica, manifestarile sunt aceleasi, adica exista un singur tip de orgasm, indiferent de modalitatea de a ajunge la el (studiile lui Masters si Johnson). Da, asta inseamna ca femeia poate experimenta aceeasi placere, fie ca este penetrata de partener, ca este mangaiata de partenera sau ca isi stimuleaza singura clitorisul, cand se masturbeaza. Singurele diferente ce-i pot pune bete-n vagin (ups! alunecare freudiana, prin lubrefierea sistemului limbic) sunt de natura psihologica.
2. Orgasmele multiple exista. Numai la femei. Se obtin mai ales prin masturbare, deoarece barbatului ii este aproape imposibil sa isi amane orgasmul un timp suficient de lung (timpul!).
3.  Viitorul suna bine si mai tarziu. Femeile fac sex pana la varste inaintate si ciorba buna pentru nepotei. Unii tineri ar putea fi chiar invidiosi: 24% dintre femeile participante la un sondaj, cu varste cuprinse intre 60 si 74 de ani, au declarat ca au contacte sexuale cel putin odata pe saptamana. Dupa varsta de 74 de ani procentul scade la 8%, fapt explicabil nu neaparat prin diminuarea libidoului.

Gata, nu am vrut sa-ti rapesc toata pauza. Ti-au mai ramas cateva minute, cred ca aveai nevoie de ele. Fa ce ai de facut, termina repede (tigara?) si intoarce-te la examen! 

In pod. Pardon, pe pod. Ba nu, peste pod!

Imi dau seama ca esti ocupat si scrii la foc automat (de mitraliera?), insa nu ma pot abtine! Iti voi creste si mai mult anxietatea cu un scurt paradox ce te-ar putea motiva sa raspunzi cu responsabilitate la intrebarile examenului.

Vrei sa traversezi un rau si ajungi la un pod. Ghinionul tau este ca acolo ma aflu eu. Pazesc podul, din ratiuni care e mai bine sa iti scape deocamdata. Eu ma uit la tine si inteleg ca trebuie sa te arunc de pe pod. Am cele mai serioase motive, sprijinite de studiul lui Dutton si Aron si testate in realitate. O fac spre binele tau, imi dau seama imediat ca esti pe cale sa te indragostesti de mine din cauza interpretarii gresite a unor senzatii corporale cum ar fi pulsul crescut si vreau sa te scutesc de aceasta tragica si teribila experienta. Iti dau insa o sansa, spunandu-ti: „Daca in prima propozitie pe care o vei rosti vei spune adevarul iti  voi permite sa traversezi.” Hm…tu chiar iti fortezi norocul! Aveai o sansa sa scapi cu raul cel mai mic. Cand colo, tu imi raspunzi: „Ma vei arunca in apa.”! Ma pui astfel in situatia penibila de a te lasa sa treci. Daca te arunc inseamna ca ai rostit adevarul, iar eu ti-am promis ca te las sa te traversezi! Dar daca te las sa treci inseamna ca nu ai rostit adevarul. Nu putem sta o vesnicie in aceasta stare de suspensie, deasupra unui pod. 

OK, promisiunea e promisiune, poti traversa! Cum ajungi pe partea cealalta insa vin si te arunc de acolo in apa. Paradox solved!

Mica lectie de viata din seara asta este cunoscuta ca „podul lui Buridan” sau sofismul 17. Personajele originale erau Platon (paznicul podului) si Socrate (victima). 

Acum intoarce-te la examen. Daca ce scrii este adevarat iti dau o nota de trecere. Daca incerci sa ma pacalesti ne suparam. Daca insa ma provoci si imi spui ca te voi pica examenul s-ar putea sa imi dai palpitatii. Tot pe pod esti? Pe care, Golden Gate cumva? Stai ca vin sa te filmez si ii trimit secventa lui Eric Steel. 

Examen de maturitate

Incepe examenul. Urmareste cu atentie cerintele si raspunde, intr-un document word, la fiecare intrebare, in functie de instructiuni. Cand ai terminat, trimite foaia virtuala de examen pe adresa cerc_restrans@yahoo.ro, care devine astfel, incepand de astazi, si adresa de contact oficiala a blogului meu. Ai la dispozitie 24 de ore, dupa ceasul de pe birou, furat de la un palarier. La expirarea termenului blogul va fi parolat. In functie de seriozitatea cu care ai tratat sarcinile de mai jos, vei putea sau nu sa mai citesti articolele mele. Succes!

1. David Brooks a scris sau nu cea mai fericita poveste pe care ai citit-o vreodata?
2. Ce cadou am primit de Valentines Day de la Bruce Hood? Mai traieste? (cadoul) Ce greutate are?
3. Daca ai fi un subiect din experimentul lui Milgram, care este numarul de volti la care te-ai opri in administrarea socurilor electrice?
4. Care dintre ele este mai buna: o felie de paine sau fericirea eterna?
5. Pentru ce operatii a devenit celebru doctorul John Brinkley?
6. De ce s-a retras papa de la Roma dupa vizita mea din februarie?
7. De ce tuluburare mentala, inregistrata in DSM V, ar putea suferi scriitorul turc Orhan Pamuk?
8. Care sunt maximele conversationale ale lui Paul Grice? Poti da cateva exemple de incalcare ale lor in articolele mele?
9. Care este culoarea mea preferata?
10. Ce scor ai la extraversie?
11. Poti spune despre un copac care cade ca face un zgomot in conditiile in care nimeni nu este prezent sa il auda?
12. Este corect ca un doctor sa omoare un pacient sanatos pentru a-i preleva organele si a salva, astfel, vietile a cinci bolnavi?
13. Se poate ineca cineva in fantana vietii vesnice?
14. Ce ii canta Falsa-Broasca-Testoasa lui Alice in capitolul IX?
15. Daca aceasta propozitie nu ar fi existat, crezi ca cineva ar fi inventat-o?
16. Care este sensul vietii tale? Detaliaza! 
17. Care este sensul vietii partenerei tale? Intreab-o! Nu are? Deci traieste degeaba. Omoar-o (sarcina de examen!) 
18. Ai in fata doua plicuri, ambele contin bani. Unul dintre ele contine o suma dubla fata de celalalt. Poti alege un plic si vei pastra suma gasita. Inainte de a-l deschide insa, ai posibilitatea sa te razgandesti si sa alegi celalalt plic. Ce ar trebui sa faci?
19. Gandeste-te la cel putin 40 de modalitati prin care ai putea sa imi faci cu ochiul.
20. Ce este opt cel lenes?
21. Indeplineste instructiunea nr.22.
22. Indeplineste instructiunea nr. 21.
23. In ce pozitie dorm de obicei?
24. Ce se intampla daca incalci legea lui Hofstadter?
25. Ce reprezinta PERMA?
26. Dar OCEAN? Cum te poti folosi de ocean pentru a avea o perna impermeabila?
27. Teoria moralitatii a lui Haidt. De ce are elefantul urechile asa de mari?
28. Am doi copii, cel mare e fata. Care este probabilitatea ca ambii sa fie fete?
29. Vei trece examenul?
30. Ceea ce fac eu acum ti se pare corect?
31. Ce particularitate genetica il predispune pe Pinker la alopecie? Dar pe tine la accidente?
32. Ce este efectul Galateea?
33. Cat masoara o jumatate de lungime Plack?
34. Este grit-ul o trasatura dezirabila?
35. Imagineaza-ti ca traiesti intr-o comunitate in care locuitorii sunt siliti sa care un bolovan pe deal, fara oprire (cum ajung cu el in varf cum cade la loc). Intr-o zi ei se revolta si vor sa moara mai degraba decat sa care bolovanul. Se voteaza in unanimitate ca toti satenii sa se sinucida, iar cei care nu pot sa o faca (desi isi doresc, dar sunt paralizati sau au alte afectiuni) sa fie omorati. Tu esti desemnata persoana care ii omoara pe toti locuitorii ce nu se omoara singuri. Dar pe tine cine te omoara?
36. Cunpara-ti un spray cu oxitocina si testeaza-i efectele.
37. Care este avantajul evolutionist conferit de purtarea sepcii invers?
38. Daca te-ai intoarce in timp, l-ai omori pe Hitler? Si pe mai cine?
39. Ar trebui interzise tigarile? Dar cumpararea de autoturisme? Alpinismul?
40. Este ceva in neregula in a face sex cu o persoana beata? Sau exista un nivel alcoolemiei dincolo de care devine incorect?
41. Esti indragostit? Nu ar trebui sa participi la examen, esti ca si drogat. De ce spun asta?
42. Cum este posibil ca limba sa creeze comunicarea si in acelasi timp sa o blocheze? Nu ma intereseaza notiunile metafizice, doar paradoxul code-talker.
43. Cum face Clocky sa ramana intreg atunci cand dai cu el de pamant in fiecare dimineata?
44. Daca lasi intrebarea necompletata vei primi punctul aferent si vei fi inscris automat intr-un experiment psihologic foarte interesant. Daca nu vrei sa participi scrie-mi motivatia ta, pe trei pagini.
45. Cum au murit chinezii expusi la Antipa? (evaluez raspunsurile pe urmatoarele criterii: sa fie cat mai imaginative, insolite, sadice, abjecte, repugnante).
46. Cinci lucruri marunte care iti fac viata mai frumoasa (ignora intrebarea precedenta, sa nu aud „o bucatica de pancreas” ca ma sperii si anunt organele abilitate).
47. Ce inseamna un Mercur in casa a-VIII-a pe harta natala? dar Marte in balanta?
48. Dumnezeu a murit? Scrie-i un epitaf! Si roaga-te(cui?) sa se odihneasca in pace, sa-i fie tarana usoara.
49. Din perspectiva reprezentantilor pozitivismului logic, are sens propozitia „Este bine sa faci un efort si sa raspunzi la intrebarile examenului.”? Atunci de ce raspunzi?
50. Ce parere ai despre impozitarea diferentiata? Rawls? Dar despre redistribuirea partenerelor de cuplu, astfel incat masculii beta sa nu sufere din cauza unor dezavantaje cu care s-au nascut si pentru care nu au nicio vina?
51. Prin prisma studiilor realizate de Helen Fisher, explica stiintific ce s-a intamplat in creierul lui Lancelot cand a intalnit-o pe Guinevere. (Imagineaza-ti ca l-ai bagat la fMRI!)
52. Sunt oamenii buni? (In sarmale sau in tocanita?)
53. Pe o scala de la 1 la 10, cat de mult iti place blogul meu?
54. Ignora intrebarea 52, nu sunt pregatita pentru un feedback onest, nu cred ca as putea sa ii fac fata.
55. Daca pici acest examen, eu sunt de vina sau tu?

As mai avea cateva milioane de intrebari sa iti pun, dar nu vreau sa ma trezesc maine ca nu mai ai cu ce raspunsuri trasnite sa ma incanti, asa ca ma opresc aici. Din acest moment intorc clepsidra- timpul nu se opreste.