Esti inca la munca? Luam o pauza? Nu, de data asta nu mergem sa ne plimbam
prin parc, am alta idee. Ti-a crescut
tensiunea? macar pulsul? E bine...asta si urmaream! Hai nu te impacienta, nu ma
gandeam la ce stiu eu ca te gandeai tu (cunosc psihologia masculina, iti voi
demonstra asta putin mai tarziu). Ne jucam de-a clarvazatorii. Sau de-a
calatoriile in viitor. Si nu orice fel de calatorii, ci emotionale (emotional time-travel, ca sa imprumut
termenul lui Elizabeth Dunn). De ce? Din cauza unor tendinte evazioniste care
ne fac sa ne refugiem in lumi posibile sau universuri paralele in loc sa
actionam in prezent? Of, fireste ca nu. Pentru ca ne place psihologia
stiintifica si, prin urmare, ne distram cu tot felul de predictii. Afective, in cazul
de fata. Si acum imagineaza-ti (nu e mind wandering ci exersarea facultatilor
de planificare, anticipare, proiectare in viitor si problem-solving)
urmatoarele doua situatii, incercand totodata (fac apel si la capacitatea de a
efectua anumite rationamente), sa descoperi o eventuala asemanare intre ele:
1. Te afli in varful muntelui, la cort, far
from the (very) madding crowd. Ti-ai propus sa tii o cura de purificare
spirituala si este esential sa fii singur, departe de orice forma de
civilizatie, timp de o luna intreaga. Dupa o saptamana se strica vremea, te
prinde o ploaie torentiala departe de cort si racesti. Rau de tot- tuse uscata,
nas infundat, febra, frisoane, tot tacamul. Nu ai medicamente, normal ca nu ai
prevazut aceasta situatie si oricum nu le-ai fi luat in plina perioade de
detoxifiere. Esti si incapatanat, pe deasupra: nu vrei sa recunosti ca aventura
ta s-a terminat prost si sa te intorci frumusel in oras, avand ca prim popas
spitalul de urgenta. Esti constient ca ai putea sa faci pneumonie daca nu te
tratezi. Insa ramai acolo si...surpriza! dupa cateva zile extrem de grele, fara
ca tu sa faci mare lucru, incepi sa te simti mai bine. Gata, ti-a trecut
raceala destul de repede, acum poti din nou sa respiri, fosele tale nazale nu
mai sunt obstructionate de nimic, cavitatea toracica functioneaza normal, iar
cea bucala nu mai e uscata de la tusea aia nesuferita.
2. Ai divortat de curand, la initiativa fostei tale sotii. Crezi ca motivul
a fost eterna si fascinanta nepotrivire de caracter. In seara asta, ca sa-ti
omori timpul, te duci singur la cinema sa vezi ultimul film al lui Almodovar, Los amantes pasajeros. Si acolo o vezi
pe ea de mana cu un alt barbat, pe care il cunosti, pe deasupra. Nu, nu este
prietenul tau cel mai bun (esti pe un blog serios, daca vrei telenovele schimba
pe Acasa TV), doar un tip despre care stiai ca este primul ei iubit din liceu,
ca a avut o influenta majora asupra ei (ti-a spus odata ca ii va ramane mereu
recunoscatoare pentru ca a incurajat-o sa dea la facultate) si ca s-au
despartit cand el a plecat pe neasteptate din Bucuresti tocmai la Iasi, cel mai
probabil cu sau dupa o moldoveanca. Cum te simti acum, cand te uiti la ei? Ia
zi, ce fac cei doi? Nu te-au vazut, s-au asezat la doua randuri in fata ta, iar el o
tine pe dupa umeri si din cand in cand se apleaca si o saruta pe gura, pe gat,
pe ceafa...iar tu ramai acolo, concentrat nu pe filmul de pe marele ecran, ci pe
frumoasa poveste de dragoste care se deruleaza in fata ta si a carei
protagonista este femeia pe care inca o iubesti. Doar citind si simti un gol in
stomac sau niste impunsaturi in piept. Ingrozitor, nu? Poate ca de fapt nu l-a
uitat niciodata, l-a iubit numai si numai pe el, chiar si cand era casatorita
cu tine. Nu crezi ca ti-ai putea reveni prea curand din acest soc. A doua zi te
trezesti (de fapt nici nu prea ai dormit) si te duci, ca de obicei, la munca.
Pe drum te gandesti asa:
„Sigur nu il iubeste. Sufera foarte mult dupa mine si incearca sa ma uite
avand o legatura scurta cu altcineva.”
„Tot raul spre bine. Am inteles in sfarsit ce fel de femeie este si acum
imi voi vedea linistit de viata mea.”
„Sunt mai bun decat tipul ala. Chiar daca dupa film au intrat intr-un Q7.
Cred ca e cel putin un CEO intr-o companie de top. Da, fosta sotie parea
materialista, insa stiu eu ca apreciaza mai mult bunatatea mea sufleteasca
decat banii sau statutul social.”
„Nenorocitul asta a profitat de vulnerabilitatea ei post-divortul de mine!”
„Cred ca a drogat-o!”
„Dumnezeu mi i-a scos in cale tocmai azi, e prea ciudat ca ne-am intalnit
asa, intamplator. Aici trebuie sa fie o lectie de viata din care eu voi invata
ceva”
„Dar ce, eu nu pot sa fac la fel? Tipa de la chioscul de ziare imi zambeste
in fiecare dimineata cand ii cer Gazeta Sportului. Ii voi propune sa facem ceva
sport impreuna. Si o scot la film, poate ma intalnesc iar cu fosta. Atat de
tare o va durea ca va incepe sa planga necontrolat cand ma va vedea cu
altcineva. Sa vada si ea cum e, sa sufere!”
„Poate a vrut doar sa ma faca gelos. I-a spus un prieten comun ca ma duc la
film, l-a sunat pe ala si l-a platit (in bani, nu in natura) sa imi insceneze
mie toata treaba asta. Regie curata! A facut asta din prea multa dragoste
pentru mine. Saracuta, cat de dezgustata trebuie sa se fi simtit cand o saruta
respectivul!”
„Relatia lor nu are cum sa dureze. Tipul ala isi va bate joc de ea si o va
parasi dupa ce i-o trage de cateva ori. Peste cateva zile ma voi trezi cu ea la
usa, implorandu-ma sa o iert si sa o primesc inapoi. Imi va spune ca nu poate
trai fara mine si ca ar face orice sa ne impacam (inclusiv chestiile alea cu
care nu era de acord in pat). Eu o voi privi imperturbabil si ii voi spune asa:
Nu stiu ce sa zic. Am nevoie de timp sa vad daca te pot ierta. In orice caz, va
fi foarte greu. Ma indoiesc ca voi mai avea incredere in tine si sincer nu vad
ce ai putea face ca sa ma convingi ca ma iubesti”.
Afundat in atatea ganduri nici nu stii cand ai ajuns la munca. Hmm....dar
ce se intampla cu tine? Pari destul de bine dispus, nu-i asa? Aseara nici nu
ti-ai fi inchipuit ca durerea aia groaznica ar putea sa se diminueze in doar 10-12
ore.
Acum ne intoarcem din cele doua calatorii in timp si spatiu si analizam ce
s-a intamplat. Ceva insight-uri?
Tine-le pentru tine! Analizam in calitate de cercetatori, nu de terapeuti!
Te-am intrebat ce au in comun cele doua situatii. Nu reusesti sa gasesti pattern-ul? Nici eu...ce au in comun
cele doua scenarii (sau care este coralul lor in AT-scuze, am trecut printr-un
examen traumatizant)? Hait ca nu mai stiu ce voiam sa spun! Si sunt sigura ca
abilitatea de a detecta asemanarile tine de factorul g. Of, pierdut G-ul! Nu il
pot declara nul, dimpotriva, gasitorului ii voi acorda multe recompense
(intariri la interval variabil de aceasta data). Aaa! Gata, stiu, mi-am adus
aminte! Multumesc daca aveai de gand sa ma ajuti, insa l-am recuperat, ma voi
recompensa singura dupa ce termin articolul. Fii atent: in ambele situatii in
momentul T0 tu te simti rau, adica ai dureri foarte mari si intense, din care
nu crezi ca iti vei reveni prea curand. Da, in T0 tu esti convins fie ca peste
o saptamana vei fi si mai bolnav (raceala evoluand inspre pneumonie in povestea
alpina), fie ca vei avea un episod depresiv major, punctat de ideatie suicidara
sau omucidara (in „filmul” nr.2). Cateva zile mai tarziu insa, in momentul T1,
descoperi, stupefiat (si fara sa fi consumat stupefiante) ca unele dintre
simptomele racelii s-au diminuat sau ca nu mai ai tot timpul in fata ochilor
imaginea fostei sale sotii in bratele altui barbat. Previziunile tale din T0 au
fost gresite, te simti mult mai bine in T1 decat ti-ai imaginat atunci. Ce s-a
intamplat? Remisie spontana, sigur. In ambele cazuri. Dar cum si de ce? Organismul
tau si-a mobilizat singur, fara nici un ajutor din exterior, resursele necesare
sa te scoata din impasul fizic sau existential. Mai precis, sistemul imunitar. Cel fizic, dar si cel
psihologic. Reia te rog gandurile pe
care ti le-am citit mai sus. Ce sunt prostioarele alea? Rationalizari, tentative patetice de a-ti reduce disonanta cognitiva, biasuri si erori de rationament, incercari disperate de a-ti conserva o imagine de sine pozitiva,
gandire magica, idei ridicole pe
care daca te aud rostindu-le, primul meu impuls va fi sa iti vars o galeata de
apa in cap. Rece! (iar al doilea impuls ar fi sa iti dau si doua palme, dar
sunt civilizata, practic auto-controlul si ma abtin, felicitandu-ma apoi pentru
excelenta stapanire de sine in situatii de criza...ups! stai sa ma usuc ca
tocmai mi-am auto-aplicat tratamentul mentionat, in doza dubla, pentru ca in
cazul meu nu ma tem de consecinte; partea proasta este ca de ceva timp sunt
aproape mereu uda din cap pana-n picioare si rosie in obraji de la nenumaratele
palme). Si tot aici intra biasul auto-indulgentei, despre care a scris de curand si Adrian
(fa-i o vizita aici: http://www.adrian-nuta.ro/biasul-de-autoindulgenta/). Partea interesanta este ca tocmai aceste erori de logica
si rationament se dovedesc a fi, intr-un final, perfect rationale, in sensul ca servesc unor scopuri mai importante (cel
putin din punct de vedere evolutionist) decat aspiratia de a sti adevarul si de
a fi cat mai obiectiv: supravietuirea si reproducerea.
Sa zicem ca nu ai apelat
la rationalizari ca strategie de coping dupa intamplarea nefericita de la
cinematograf. A doua zi esti o epava, suferi cumplit la gandul ca ea il iubeste
pe el si iti este foarte clar ca gesturile lor erau expresia unei reale
afectiuni pe care o simteau unul pentru celalalt, adica erau mangaieri si nu
lovituri, cum ti-ar fi placut tie sa crezi si chiar sa vezi, sub influenta
biasului confirmarii. Gandind obiectiv, realizezi chiar ca tipul iti este
superior (l-ai cautat pe internet si ai gasit un CV plin de realizari
profesionale prin care te eclipseaza total si pe deasupra e si mai bine proportionat fizic ca raport umeri- talie, echivalentul vestitei
WHR). Este normal (plauzibil si justificat) ca ea te-a parasit si l-a preferat
pe el, ba chiar tu esti vinovat pentru ca nu te-ai dus la sala si nu ai
promovat la serviciu pentru a avea si tu un statut social superior. Iar tu o
iubesti in continuare, absolut firesc, doar este o persoana ravisanta, mereu a
avut o gramada de admiratori pe care ai tot incercat sa nu fii gelos cand erati
impreuna.
Vezi tabloul sau mai adaug cateva tuse ingrosate? Spuneam ca scopul
genelor tale e sa supravietuiasca si sa se reproduca. E adevarat ca lor nu le
pasa daca esti sau nu fericit, insa un nivel minim de well-being este necesar
macar pentru ca tu sa nu devii depresiv. Cum de ce? O depresie serioasa
pericliteaza sansele tale de supravietuire in cazul in care decizi sa te
sinucizi. Ok, asta e o situatie extrema. Dar chiar daca ramai in viata e greu
de crezut ca te vei angaja in activitati placute generatoare de urmasi cata
vreme vezi realitatea (oarecum) asa cum este: dragostea inseamna un
dezechilibru chimic cauzat de cativa neurotransmitatori din creier, un lipici
ce te tine legat de partenera pentru cativa ani necesari cresterii copiilor,
specia umana nu este in mod natural monogama, adica sotia ta va simti la un
moment dat atractie pentru alti barbati (si te va durea chiar daca nu va trece
la actiune), intotdeauna vor exista in preajma voastra alti barbati mai inalti
sau mai bine pozitionati in ierarhia sociala decat tine, ca sa nu mai vorbim si
de efectul Coolidge! Acestea sunt fapte.
(Paralizante!) Observi diferenta intre ele si rationalizarile tale? Intelegi de
ce ultimele sunt vitale pentru sanatatea ta psihica si ce inseamna imunitate
psihologica? Ai auzit de realismul depresivilor, nu? Distorsiunile pe care le
aplici sistematic realitatii reprezinta anticorpii
sistemului tau nervos, modalitatea prin care psihicul tau se mentine sanatos. Un
fapt obiectiv (o boala grava, moartea unui copil, o catastrofa naturala)
devine, gratie acestor strategii, din „groaznic” „suportabil”, din „aleatoriu,
fara sens” o „lectie de viata, experienta necesara, un lucru din care am
invatat ceva”. Si asa oamenii gasesc in ei forta de a trece prin incercari de neconceput (vezi marturiile supravietuitorilor din lagare), ceea ce este o
realizare remarcabila (adimirabila, de ce nu?) a creierului si a inginerului ce
l-a proiectat astfel- Selectia Naturala, cea care transforma insuportabilul in
suportabil (da, uneori cu pretul adevarului). Acum, nu-i asa ca privesti cu mai
multa (auto) indulgenta biasul auto-indulgentei? Iar eu promit ca renunt la
galeata aia de apa si o inlocuiesc cu o sticla de 0,5 (decalitri :P).
Nu cumva sa tragi concluzia ca rationalizarile si biasurile de tipul self-serving sunt mereu si in orice
cantitate utile sau benefice. Nicidecum! Si sistemul imunitar fiziologic o ia
uneori razna, generand boli autoimune.
Cand devine disfunctional sau patologic ceva ce era initial sanatos? Care este
granita? Raspunsul simplu ar fi: atunci cand iti afecteaza viata in mod negativ
in loc sa te ajute. Dar ce inseamna chestia asta? Un calugar care a trait toata
viata la manastire, convins ca aceasta este voia Domnului, insa fericit si simtind
ca existenta lui are un sens a avut un bun sistem imunitar psihologic? Hitler,
cu credinta sa de neclintit in superioritatea rasei ariene ce a functionat ca
un scut impotriva oricarei vinovatii sau procese de constiinte, sa fi suferit el de o boala autoimuna? Raspunde-ti tu, eu stiu sigur cum
stau lucrurile, dar nu vreau sa te influentez! (mi-am dat doar o jumatate de
palma de data asta! Cum unde? Jap! Ia tu cealalta jumatate! Da, tot acolo!)
Am inteles ce este imunitatea psihologica, insa ramane o necunoscuta in
procesul nostru de previziuni afective (affective forecasting). De ce ne inselam atat de mult in
momentul in care incercam sa anticipam cat de fericiti sau nefericiti vom fi in
eventualitatea producerii unui anumit eveniment viitor? Pentru ca da, este un
bias extraordinar de robust si care, culmea! nu prea tine cont de experientele
si de greselile (adica de previziunile gresite) din trecut. Tu esti convins
acum ca achizitionarea unei locuinte te face fericit pe termen lung, desi
studiile stiintifice nu confirma aceasta ipoteza (http://www.nytimes.com/2013/07/14/realestate/homeownership-the-key-to-happiness.html?adxnnl=1&pagewanted=all&adxnnlx=1374071726-ce29erJV+yfp+mj35P9TLg). Si nu ma crezi acum, sau iti
imaginezi ca nu se aplica in cazul tau, tu cu siguranta vei fi mult mai fericit
peste cinci ani daca ajungi acum posesorul unei vile superbe in Pipera. Daca
insa nu iti vei mai permite ratele la banca si trebuie sa te muti din apartament
intr-o garsoniera esti sigur ca starea ta subiectiva de fericire va intra in
degringolada si se va mentine ani intregi la un nivel scazut. Gresit, vei reveni
la baseline gratie procesului de adaptare hedonica.
Iti place fotbalul? Esti
stelist, nu? (am si eu o meme din
copilarie, cica am tinut mereu cu Steaua desi acum sunt incapabila sa enumar
mai mult de doi jucatori....Radoi? Lataevici? Nu rade prea tare de mine!). Joaca
sambata cu Dinamo (sa zicem!) si, in functie de rezultat, fie va castiga
campionatul fie se va situa pe locul al doilea (apropo, nu stiu daca ai
aflat, dar posesorii unei medalii de bronz sunt aproape la fel de fericiti ca medaliatii
cu aur, in timp ce satisfactia resimtita de cei care primesc argintul este cam
la nivelul celei experimentate de sportivii situati abia pe locul 5; da,
bronzul te face mai fericit decat argintul din motive doar aparent contra-intuitive dar in definitiv usor de inteles- vezi
studiul lui Gilovich si al lui Willingham). Si eu te intreb acum cat de
fericit, pe o scala de la 1 la 5, crezi ca vei fi luni, la doua zile dupa meci,
daca Steaua castiga? Dar daca pierde (lucru de altfel imposibil, contrar
legilor fizicii. gravitatiei sau ale logicii elementare!)? Te rog sa imi spui estimarile
tale, iar luni te sun sa ne vedem la o cafea si sa iti masor, live, fericirea reala. Te asigur ca,
indiferent de rezultatul meciului, va exista o discrepanta intre previziunea ta
de azi si realitatea de luni. Daca Steaua castiga vei fi mai fericit decat daca
pierde, e adevarat; dar nu atat de fericit cat iti imaginezi acum; daca pierde
nu vei da o petrecere, insa nici nu iti vei smulge parul din cap, asa cum te
gandesti in clipa asta.
Previziunile tale sunt afectate de doua erori: biasul impactului si biasul duratei, adica estimezi gresit
doua lucruri: intensitatea cu care
vei resimti un eveniment in momentul producerii lui (freezing, anyone?- tot un fel de mecanism de aparare, o blocare a
experientei sau o disociere de ea) si cat
timp vei fi afectat de respectivul eveniment. De ce suntem atat de putin
priceputi in a face predictii corecte, chiar daca ne-am confruntat in trecut
cu situatii similare (presupun ca Steaua a mai castigat si alte meciuri, ar
trebui sa stii cat de fericit te-au facut nenumaratele ei victorii!)? Cercetatorii
nostri inca mai cauta motive, deocamdata au identificat cateva mecanisme ce ne
conduc la estimari eronate, cele mai importante fiind neglijarea imunitatii psihologice si eroarea de focalizare. Sper ca ti-e foarte clar cum e cu primul
element, care apare in situatii negative: psihicul tau se va auto-proteja
contra loviturilor incasate, insa acum, cand esti (mai) lucid (adica nu ai
nevoie sa inventezi rationalizari, scuze sau reconfigurari ale intamplarilor
nefericite) esti incapabil sa prevezi aceste reactii imunitare, prin urmare
exagerezi intensitatea si durata nefericirii pe care o vei simti in urma
producerii (micilor) tragedii ale vietii.
Nu-ti ajunge cat ti-am vorbit despre neglijarea imunitatii? Mai vrei si
detalii despre eroarea de focalizare? Ah, tu nu vrei nimic, eu sunt aia care
tine neaparat sa iti vare informatiile astea insipide pe gat (via cavitate
bucala, esofag, trahee..ups, cred c-am incurcat niste trasee). Trebuie sa ajunga la
organul ala profund vascularizat si foarte reactiv, numit creier. O sa incerc
macar sa le fac un pic mai interesante...picante, sa alunece mai usor (via
nervul vag?).
Sa presupunem ca aveai de gestionat un proiect foarte important cu fonduri
europene, pentru care primeai si un spor salarial considerabil (50%). Maine esti
chemat in audienta de seful tau, care te anunta ca nu este multumit de felul in
care ai lucrat, prin urmare iti retrage atributiunile si de proiect se va ocupa
un alt coleg. Groaznic, nu? Mai ales daca sporul ala reprezinta tocmai taxa de
la gradinita particulara unde iti duci copilul si nu ai unde sa il lasi
in alta parte (stim ca e criza de locuri la cresele de stat din Romania). Pe o
scala de la 1 la 5, cat de fericit crezi ca vei fi la 15 minute dupa aceasta
veste? Dar cinci zile mai tarziu? Te inseli, normal, poate mai putin insa, acum
ca stii unde bat (da, iar bat!). Vei apela, fireste, la rationalizari („Nu am
gresit cu nimic, decizia sefului este arbitrara si nedreapta, precis l-a mituit
celalalt coleg sa ii dea lui proiectul, e un semn ca trebuie sa-mi caut altceva
de munca, asa patesc oamenii corecti si muncitori, sunt dati la o parte in
favoarea unor profitori). Tot nefericit vei fi, dar mai putin, impactul va fi
diminuat intr-o masura mai mare sau mai mica, in functie de cat esti tu de abil
in gasirea unor motive convenabile pentru tine. Dar mai este ceva: o serie de
factori externi pe care acum nu ii anticipezi acum si care iti vor modela
starile afective din zilele urmatoare. Emotiile pe care le simtim sunt adesea
rezultatul unor evaluari interne ale unor stimuli externi. Intre cele doua
componente exista o relatie cat de cat predictibila, astfel incat se intampla
rar sa asisti la reactii aberante, cum ar fi o bucurie extatica cand ai aflat
ca tocmai ai fost concediat. Insa viata nu se opreste in acel moment (decat
daca mori, fireste). Iar tu vei continua (sper!) sa reactionezi si la alti
stimuli la care vei fi, inevitabil, expus dupa momentul concedierii. Cand
iti cer o estimare a well-being-ului tau cinci zile mai tarziu, tu te raportezi
exclusiv la evenimentul mentionat, de parca in tot acel timp vei retrai clipa
de clipa respectivul moment (eterna reintoarecere) si altceva ce ti-ar putea influenta emotiile nici
ca ti s-ar mai intampla. Comiti, in predictia pe care o faci, eroarea de focalizare. Acum imagineaza-ti
o noua circumstanta ce survine la cinci zile dupa neplacuta intrevedere cu seful
tau. Ti-o voi prezenta in detaliu, dupa care iti voi si explica de ce am tinut
sa fie atat de clara (efectul de vividness, care imi place tare mult).
Esti trist, amarat, fara energie, ba chiar te simti si vinovat fata de sef (desi
nu intelegi foarte bine unde ai gresit) si rusinat fata de ceilalti colegi,
care sunt la curent cu umilinta la care ai fost supus si acum ai impresia ca
chicotesc sau tac brusc de fiecare data cand treci pe langa ei (spotlight effect hihi). Cat despre
colegul care ti-a luat locul si suflat proiectul...e de la sine inteles ca l-ai
strange de gat sau i-ai tine o perna pe fata minute in sir, cu multa dragoste
(Doar ai vazut filmul Amour, nu?) Si
uite cum tocmai acum colega de la secretariat iti zambeste suspect (aha! O
pufneste rasul de ce-ai patit) si te invita sa mergeti sa mancati impreuna in
pauza de masa. Accepti, pleci cu ea si ajungi...la ea acasa (zece minute cu
masina in afara orelor de varf), cica a facut o ciulama de pui special pentru
tine, adica a gatit „cu premeditare”. Pofta buna! Ce urmeaza? O indigestie si o
vizita la urgente. Glumeam! O partida de sex recreational, cea mai potrivita
modalitate de a-ti pretrece pauza de masa. Sa-ti fie de bine! Te intrebi ce a
apucat-o? Of, nu esti si tu in stare sa te bucuri de o experienta placuta fara
sa pui o gramada de intrebari? Nu stiu, umbla vorba prin companie ca nu se mai
intelege cu barbat-su (nu-i acasa acum, fireste!) si ca intre ei nu mai exista
relatii de cateva luni bune. Ahaa! Te-am prins! Stiu din nou la ce te gandesti.
(Reciteste te rog primul meu paragraf ca sa intelegi ce rost are paranteza
asta) Tipic masculin, gandesti ca un barbat insensibil si obsedat sexual. Ce,
daca o femeie e singura si nu a mai facut sex de mult, asta inseamna ca e
dispusa acum sa se culce cu primul barbat care ii iese in cale (pe coridor)?
Proiectie, mon cher! Asta ai face tu,
nu ea! Femeile in schimb vor intimitate emotionala, fiind mai putin axate pe
latura strict carnala a unei relatii (nu-mi cere dovezi si studii pentru ultimele
afirmatii, incearca sa ma crezi daca nu pe cuvant, macar pe ochi frumosi). Atunci
de ce dracu’ a facut chestia asta? Aaa...a fost probabil atrasa tocmai de tristetea ta din ultimele zile (vezi? tot
raul spre bine, ai si uitat patania cu seful cel rau- http://www.publicaffairs.ubc.ca/wp-content/uploads/2011/05/Happy-Guys...in-pres-Emotion.pd
) sau de aerul tau rusinat, dupa cum scria si Seramis, intr-un articol plin cu
sfaturi utile in cazul in care doresti sa obtii o intalnire urmata de sex (http://www.sasseramis.ro/atingere-cuantica-pentru-un-date).
Poate lucreaza sub acoperire (e mai mult decat o secretara) la o cercetare
despre dimensiunile organului sexual barbatesc in erectie si e mai buna decat
Debby Herbenick, cea care nu a inteles deocamdata ca self-reportul nu poate fi
considerat o metoda viabila de colectare a datelor decat atunci cand nu se pot obtine informatii pe o cale mai
obiectiva (despre Debby si rezultatele ei indoielnice- dar voi investiga!- poti citi pe site-ul lui
Adrian: http://www.adrian-nuta.ro/lungimea-penisului-in-erectie-informatii-prietenoase/
). Bineinteles ca mai exista si varianta sa fie indragostita de tine, dar nu e
cazul sa intri in panica, te poti preface oricand ca nu i-ai inteles aluziile,
doar nu si-o imagina ca poate obtine de la tine ceva mai mult decat sex in pauza de masa,
e doar tipa care raspunde la telefoane, fata care face copii la xerox (cu accent pe
„o”, te-ai inecat degeaba!). Una peste
alta, a fost o partida reusita, te intorci la munca cu forte proaspete si cu...o stare de bine de 4.99 pe o scala de
la 1 la 5.
Ce s-a intamplat? Lasa orgasmul si eliberarea de endorfine, eu te intreb ce
s-a intamplat cu predictiile tale initiale. Cat
de fericit vei fi la cinci zile dupa ce seful tau iti retrage proiectul si
sporul de 50% din salariu? Mai stii ce ai raspuns? Undeva pe la 2.5. Si
acum? 4.99?? Cum ai putut sa te inseli atat de mult?? Iti spun eu cum! Ai
comis-o! Greseala de focalizare! Ai
facut o predictie de parca toata fericirea ta ar fi depins de toanele uniu sef antipatic
si artagos, cand s-a dovedit mai degraba ca depindea de capriciile simpaticei
si misterioasei tale colege. Nu te-ai gandit, in momentul estimarii, ca starea ta de bine va
fi influentata si de alte situatii, independente de evenimentul- stimul care
te-a deprimat la un moment dat.
Daca mai esti cu mintea unde trebuie (la mine!), acum ar trebui sa ma
intrebi asa: „Pai bine, mai Andreea, dar cum sa fac eu sa nu mai gresesc si sa
pot estima mai precis emotiile pe care le voi simti in viitor? Cum sa cresc
nivelul (ups) de acuratete a predictiilor mele data viitoare cand imi vei mai
pune (e hai!) o intrebare asemanatoare?” Nu e totul pierdut, sa stii! De fapt,
eu tocmai ti-am aratat cum sa faci. Nuu, raspunsul nu este sex cu toate
colegele din departament!! Tot articolul asta lung al meu a reprezentat o
ilustrare a felului in care poti evita eroarea focalizarii si aprecia mai
corect consecintele (emotionale) ale evenimentelor din viata ta. Si e si demonstrat
stiintific, doarece nu sunt prima care si-a pus aceasta intrebare. Wilson a aratat,
intr-un studiu, conditia experimentala care le-a permis subiectilor sai sa faca
predictii mai bune. Acestia au primit urmatoarea instructiune: „Inainte de a aprecia nivelul tau de
welll-being la cinci zile dupa evenimentul nefercit, te rog sa te gandesti la
rutina unei zile obisnuite din viata ta” Prin aceasta de-focalizare, participantilor
la inocentul experiement li s-a atras atentia asupra elementelor din background, pe care altfel le-ar fi
ignorat in momentul formularii predictiilor. Ceea ce am facut si eu cu tine, fidela (mereu!) principiului conform caruia invatarea cea mai
eficienta se produce cand „studentul” este implicat activ in experienta
(practica) a manipularii (cognitive!- lucru manualo-cerebral, ca si cum ti-as
strecura cu mana niste idei printre circumvolutiunile creierului)
informatiilor-tinta. Ti-am distras atentia de la evenimentul-stimul
provocandu-te sa te gandesti la o alta situatie ce s-ar putea produce intre
timp si care iti va influenta starea subiectiva de fericire. Cum adica sexul cu
o colega de la munca nu intra in rutina ta zilnica? Pe cine incerci sa
palacalesti acum? Parca nu as sti eu ca primesti in fiecare zi declaratii de
dragoste si propuneri sexuale dintre cele mai directe! Hmm....sau e o
proiectie? (prevezi si tu cu ce situatii se confrunta o fata care lucreaza
intr-un mediu preponderent masculin, nu?).
Daca ai timp de citit (invata sa mai si refuzi unele invitatii):
1. Gilbert, D. T., Driver-Linn,
E., & Wilson, T. D. (2002). The trouble with Vronsky: Impact bias in the
forecasting of future affective states. In L. F. Barrett & P. Salovey
(Eds.), The wisdom in feeling: Psychological processes in emotional
intelligence (pp. 114-143). New York: Guilford.
2.Gilbert, D. T. (2006). Shall I
compare thee to a summer's sausage? Forbes.com. February 14.
3. Gilbert, D. T. (2006). Does
fatherhood make you happy? Time. June 19.
4. Gilbert, D. T. (2006). He who
cast the first stone probably didn't. New York Times, July 24.
5.
Gilbert, D.T.; Blumberg, S.J., Pinel, E.C., Wilson, T.D., Wheatley, T.P. (1998).
"Immune neglect: A source of durability bias in affective
forecasting". Journal of Personality and Social Psychology 75
(3): 617–638.
6.
Wilson, Timothy D.; Wheatley, Thalia; Meyers, Jonathan M.; Gilbert, Daniel T.;
Axsom, Danny (1 January 2000). "Focalism: A source of durability bias in
affective forecasting.” Journal of Personality and Social Psychology 78
(5): 821–836.
7. Dunn, E. W., & Laham, S. A. (in press). A user’s guide to emotional
time travel: Progress on key issues in affective forecasting. In J. P. Forgas
(Ed.), Hearts and minds: Affective influences on social cognition and behavior.
New York: Psychology Press.
8. Wilson, T. D, & Gilbert, D. T. (2003). Affective forecasting.
In M. P. Zanna (Ed.), Advances in experimental social psychology (Vol.
35,pp. 346-412). San Diego,
CA: Academic Press.
9. Wilson, T. D., Gilbert, D. T., &
Centerbar, D. B. (2002). Making sense: The causes of emotional evanescence. In
J. Carillo & I. Brocas (Eds.), Economics
and psychology (pp. 209-233). Oxford: Oxford University
Press
PS 1: Observi ca l-am citat indelung pe Daniel Gilbert (primele patru surse
sunt articole de popularizare, nu mori daca le citesti!), insa ceea ce tu nu
stii este ca mi-e cam teama pentru viata lui acum. La inceputul lunii, pe 4, in
articoul despre Mind wandering am
vorbit (si) despre Daniel Wegner. Pe 5 a murit! ( multumesc, Adrian!
A anuntat si pe blog, asa ca am apucat si eu sa ii aprind o lumanare)
PS 2: Tu insa nu te speria! Esti in afara oricarui pericol si oricarei
predictii! De fapt, beneficiezi chiar de o protectie divina, conjurata in
fiecare seara de mine, in stransa colaborare cu Vrajitoarea Ciresica!