luni, 29 iulie 2013

In the town where I was born,/ Lived a man who sailed to sea, /And he told us of his life,/ In the land of submarines

Si pentru ca izbucnirea de azi-noapte nu m-a racorit suficient (sunt mai temperamentala cateodata) incep din nou, de dimineata. Una scurta! O inventiva, bre! Sau o invectiva? Inveninata. Nu...o imprecatie! Indreptatita! Indreptata, cum altfel??, tot catre "cucuveaua de la Cotroceni". Din pacate expresia nu-mi apartine, dar ii multumesc Leliei Munteanu pentru minunatul articol intitulat "Traiasca Presedintele! (Istoria ca farsa)", din care citez pentru a ne amuza impreuna ( adica eu -Sunt un club de bacterii si alte microorganisme, un stadion intreg in delir):

"Zbârnâie în mintea mea nişte răspunsuri şi procedez prin eliminare. Captain Băse? N-are el timp de farafastâcuri! Conduce submarinul România şi se opinteşte să-l scoată din imersiune, la vedeală, de câte ori  trebuie să-l arate oaspeţilor străini. În ultimele câteva zile, a fost chiar foarte ocupat - a dat două ordine patriotice contradictorii femeilor: 1) să facă copii şi 2) să devină preşedinte. De ce să se apuce mai întâi?"

 http://www.gandul.info/puterea-gandului/traiasca-presedintele-istoria-ca-farsa-11008984
 
Lasand gluma la o parte, nu imi explic cum a ajuns cucoana asta senior editor la o publicatie cu pretentii de seriozitate, precum Gandul. Pai ce gand mai e si asta? Tipa nici macar nu mai tine minte cine este autorul urmatorului citat: „Istoria se repetă. Prima oară ca tragedie, a doua oară ca farsă” Karl Marx, draguto! Si ce bine a spus-o... Mai pune si tu mana (sau burta, poate slabesti) pe o carte inainte sa te prefaci ca scrii articole!

Ma duc sa o pun de un bebe. Pe submarin.

Mai lasa-mă un anotimp, un an, un timp.

Hai sa zicem ca sunt angajata de INSOMAR (no way, au salarii mici!) sa fac un sondaj inainte de alegeri pentru a vedea cu cine mai voteaza cetatenii nostri turmentati. Cum insa eu nu am toti boii acasa (i-am trimis la pascut), mi-am propus sa ma folosesc de aceasta ocazie pentru a influenta comportamentul- adica prezenta la vot-a celor pe care, cu multa candoare, ii interoghez. Pana la urma este un lucru firesc si de apreciat sa ii motivezi pe oameni sa isi exercite drepturile cetatenesti, amintindu-le de responsabilitatea sociala pe care o au, daca nu pentru comunitate, macar pentru propriii copii si nepoti. Mi-am propus deci sa formulez intrebarile in asa fel incat oamenii sa mearga la vot. Pe care dintre urmatoarele doua crezi asadar ca le-am adresat-o?

Cat de important este pentru dumneavoastra sa votati?
Cat de important este pentru dumneavoastra sa fiti unul dintre votanti?

A doua, ai nimerit (te flatez, de unde sa stiu eu daca ai nimerit sau nu? nu esti tocmai previzibil). De ce a doua? Pentru ca, spre deosebire de prima, face referire directa la imaginea de sine a alegatorilor. Condimentarea unui enunt (se vede ca am papat mancare chinezeasca) cu substantive (votant) face ca respectivele substantive sa fie percepute drept reprezentative pentru o persoana, mai ales cand ele sunt si dezirabile social. Banuiesc ca stiai deja diferenta dintre a-i spune unui copil „esti un prost” si „ai facut o prostie”. La fel, nu e totuna daca iti complimentezi partenera cu „esti o bucatareasa excelenta” sau cu „in seara asta ai gatit excelent”. Sub forma unei intrebari misti insa si anumite resorturi motivationale, deoarece celalalt isi va dori sa se identifice cu genul de persoana care voteaza/ merge la sala/ este un profesionist etc. si va depune mai mult efort in acest sens. Este valabil si invers: daca vrei sa „stingi” un comportament al partenerului, de exemplu cel de a minti, intreaba-l : „Esti un mincinos?” in loc de „Ti se intampla sa minti?”. (se va enerva, te va minti, dar maine va spune mai des adevarul)

Daca ti se pare complicat (te enervez, stiu ca esti un anxios), nici macar nu e nevoie sa apelezi la trucul de mai sus. De multe ori este suficient sa intrebi pur si simplu. Intrebarea ta (din nou, vorbim despre atitudini si comportamente dezirabile) va sadi in mintea interlocutorului o serie de procese (de constiinta) care se pot transforma, in timp, in actiuni palpabile.

De exemplu:
Vei merge maine la vot?
Ai cumva de gand sa faci sarmale saptamana asta?
Te apuci maine de invatat?
Iti vei omori sotia? (hm…glumesc!!)
Ti-ai propus cumva sa o saruti pe colega de birou saptamana viitoare?
Te gandeai sa imi trimiti niste bani?
Crezi ca vei face un act de binefacere in urmatoarele zece zile?

Pentru conformitate, doua articole ce sintetizeaza rezultatele unor experimente derulate de psihologi de la Universitatea Stanford:


Poate te intrebi de ce am scris despre asta. Ai uitat? Nu-i nimic, eu imi amintesc exact.

Era 29 iulie. Duminica. Anul trecut. Am iesit din casa cu pasi sovaielnici, imi luxasem glezna si ma durea de fiecare data cand ma sprijineam in picior. In mod normal nu aveam voie sa ies din casa, dar m-am gandit ca nu se va intampla nimic, nu aveam mult de mers. In plus, eram foarte hotarata sa ma duc, nu stiu ce m-ar fi putut impiedica. Cum unde? Nici acum nu iti amintesti? Does it ring a bell? La vot, desigur. La referendum (uite cum imi expun si convingerile politice, of, Doamne, oare ce o mai urma?) Am vrut sa votez Nu! Si am facut-o.(Hm...sau era Da? dracu' mai stie cum e cu si cu aceste cuvinte in gura unei femei hihi...oare e posibil sa se fi inventat acea persoana care sa ma faca si pe mine sa-l mai scap, asa, ca din greseala, pe Nu din brate?)

Apoi stii si tu ce s-a intamplat. Traian Basescu a ramas presedinte. Ce (poate) nu stii este ca atunci mi-am fortat rau glezna si am ramas cu o sensibilitate in piciorul stang care pare a fi ireversibila si iremediabila. (Ma inteapa si acum, da. Si de fapt nu pare, chiar este!). Facand o analiza costuri-beneficii ai spune ca trebuia sa stau naibii acasa, in pat, nu? La un an dupa referendum am acelasi presedinte plus o glezna bleaga. Cu toate acestea, daca maine as fi pusa in aceeasi situatie, as merge din nou (sau as zbura- nu de alta, dar mi-as proteja si piciorul astfel). Pentru ca sunt o votanta?O adversara a lui Basescu? O fana a lui Ponta? O masochista? Trebuie sa reflectez la aceste intrebari. Dar despre cognitii si metacognitii probabil maine.

Ca sa inchei intr-o nota usor amuzanta: da! Mi-am dorit enorm ca vecinul meu din Cotroceni (lucrez la doi pasi) sa isi ia talpasita de acolo! Unde voiam sa se duca? La vapor! Capitan de vas, poate descoperea o noua America virgina. Ce vapor? Mergea si o barcuta. Stii jucariile alea gonflabile sau de hartie cu care se joaca fetitele in cada? Cred ca ar fi putut conduce lejer o astfel de ambarctiune. Dar cine e in cada si se joaca acum cu el? Tipa aia sexy…cum o cheama?..Elena!

PS: Tu ai cumva de gand sa-i oferi un buchet de flori prietenei tale maine?

Esti un romantic?

sâmbătă, 27 iulie 2013

Fibra

Daca articolul de ieri mi-a fost inspirat de o tanara masteranda in psihologie, Aura (intre timp mi-a dat si acordul –telepatic – de a-i face public numele), cel de astazi  se datoreaza unei alte masterande (nu la fel de tinere, dar nici cu mult mai in varsta), Raluca. Nu este studenta chiar oriunde, ci la UCL, incepand din aceasta toamna. Despre ea a scris si Adrian, aici: http://www.adrian-nuta.ro/raluca/ Zilele acestea Raluca se prajeste (mi-a scris ca e foarte cald) sub soarele toscan, dar pasiunea ei pentru psihologie se pare ca este rezistenta la raze ultraviolete, altfel nu imi explic cum si-ar gasi motivatia sa ne recomande, din vacanta, cursuri oferite gratuit de diverse platforme de invatamant online. Ultimul care mi-a atras atentia este „Nutritia, exercitiile fizice si sanatatea” (https://www.coursera.org/course/nutritionforhealth) si nu m-am putut abtine sa nu arunc si eu un ochi peste el, amintindu-mi ca si aruncatul cu privirea poate fi considerat o forma de sport (dar mai bine iti alegi o alta si iti tii ochii in orbitele tale).

Stim cu totii cat de importanta este activitatea fizica pentru sanatate, iar cand spun sanatate ma refer, normal, si la cea psihica. Nu m-as aventura sa spun ca te vindeca de psihoze, manii, OCD sau tulburarea bipolara (prin urmare eu inca ma conversez, aproape neincetat, cu diverse voci din cap sau cu prietenii mei imaginari, chiar si acum…), dar cred ca ar putea ameliora unele simptome inclusiv in astfel de cazuri grave- dupa o scurta alergare am avut niste conversatii ceva mai relaxate cu entitatile respective. Bag insa mana-n foc (doar pe cea stanga si ma mai gandesc daca pe-a mea) ca te poate vindeca de un episod depresiv minor, chiar si moderat (daca este singura problema cu care te confrunti si beneficiezi si de sprijunul emotional al celor apropiati), fara a fi nevoie sa apelezi la psihoterapie sau antidepresive si, bineinteles, fara sa te angajezi in comportamente auto-distructive cum ar fi consumul de droguri.

Durerea „sufleteasca” (cea pe care o simti, de exemplu, in urma unei despartiri amoroase, dezamagiri, tradari, respingeri sau cand esti prea singur, prea izolat emotional de ceilalti) are mecanisme neuro-fiziologice asemanatoare cu durerea fizica (o simti in corp), poate fi ameliorata cu anlgezice precum Tylenol (http://healthland.time.com/2011/03/28/the-pain-of-romantic-rejection-like-being-punched-in-the-gut/) si, de aceea, grija pe care o manifesti fata de corpul tau este poate cel mai important factor implicat in “recuperare”. Si in prevenire! Nu, nu va face despartirea sa dispara sau sa nu se produca (sau poate cine stie? o buna conditie fizica iti ofera un puternic avantaj evolutionist, partenera ta fiind mai atrasa de tine atat pentru fizicul de invidiat, cat si pentru alte calitati puse astfel in valoare- autocontrol, constiinciozitate, constanta, perseverenta, grit), insa te va face pe tine mai rezistent la durere, iti va creste rezilienta si altfel vei depasi momentul continuand sa mergi la sala sau sa practici un sport.

Affective forecasting. Ce, credeai ca scapi? N-am epuizat subiectul si, oricat de simpatica mi-ar fi fost mie Raluca, nu i-as fi dedicat un articol acum daca nu s-ar fi intamplat sa fie circumscrisa (ups, era sa scriu circumcisa!) domeniului meu de interes actual. Ala care este! Te intrebi ce legatura exista intre previziunile afective si exercitiul fizic? Ei bine, s-au mai intrebat si altii, ba chiar au si raspuns. De exemplu…Elizabeth Dunn! (promit ca o las in pace de maine). Impreuna cu cativa fani (ai activitatii fizice) a publicat un articol in Health Psychology, intitulat „The invisible benefits of exercise” ce contine rezultatele unor experimente care au evidentiat faptul ca tindem sa subestimam placerea oferita de exercitii si miscare. Facem predictii afective gresite pana si in aceasta arie a vietii noastre, cu consecinte negative asupra calitatii vietii. In realitate, activitatea fizica este una recompensatoare atat pe termen lung cat si pe termen scurt, fapt explicabil din punct de vedere fiziologic prin efectul endorfinelor asupra well-being-ului, dar si verificabil prin aplicarea unui chestionar celor care tocmai au efectuat un program de exercitii. Interesant este altceva: subiectii experimentelor descrise au raspuns la chestionar inainte si dupa activitati, iar placerea prognozata a fost mai mica decat cea experimentata in mod real. Ceea ce inseamna ca unul dintre motivele pentru care evitam sa facem miscarea este aprecierea gresita a placerii pe care o vom resimti.

Elizabeth Dunn numeste acest fenomen previziuni mioape si il explica prin acordarea unei ponderi mult prea mari, atunci cand facem prognoze, momentului de inceput al activitatii. Inceputul este cel mai greu, asa cum se intampla cam in orice activitate care ne solicita efort si concentrare. Mai tii minte cand aveai examene si amanai cat puteai sa pui mana pe cursuri insa, odata „pus pe treaba”, descopereai (sper! altfel inseamna fie ca ti-ai ales gresit facultatea fie ca au fost cursurile execrabile) ca iti placea materia si deveneai total absorbit de sarcina (flow)? La fel se intampla si cu exercitiile fizice, pofta vine alergand, efectuand programul de aerobic sau tragand de fiare pentru a-ti intari muschii pe care urmeaza sa-i afisezi in vara asta la mare in timp ce evaluezi, la randul tau, fitnessul vecinelor tale de cearsaf sau de sezlong. De ce conteaza atat de mult inceputul atunci cand estimam cat de mult ne va placea o activitate? Probabil din cauza inertiei- suntem tentati sa alegem calea minimei rezistente, adica sa nu ne miscam (deloc daca se poate). Odata insa „miscati” efortul pe care il facem devine, la randul lui, firesc si ne miscam din inertie. Si chiar daca a ne opri dintr-o activitate solicitanta va fi cel mai adesea mai usor decat a o initia, pe parcursul efectuarii ei vom fi recompensati cu endorfine si satisfactii psihologice prea putin prezente si constientizate, deci greu de anticipat, inainte de a ne implica efectiv in sarcina.

Cunoscand aceste date, le putem folosi in avantajul nostru pentru a ne creste sansele de a dezvolta obiceiuri si a adopta comportamente inteligente, sanatoase, adaptative. Ce poti tu sa faci pentru a aprecia mai corect placerea oferita de exercitiile fizice? Incepe-ti programul cu acele activitati care iti plac cel mai mult! De exemplu, daca ti-ai propus sa faci in fiecare seara flotari, genuflexiuni si abdomene, iar tie iti plac cel mai mult abdomenele, este o idee foarte buna sa incepi cu ele. Astfel, cand se apropie momentul, te vei gandi la exercitii ca la un lucru placut si este mai putin probabil sa amani sau sa renunti de tot la activitate. Miopia cauzata de acordarea unei importante exagerate inceputului poate fi deci corectata prin alegerea unui inceput cat mai incitant. Poti extrapola concluziile si la alte arii de interes: daca ai examen invata mai intai capitolul care ti se pare tie cel mai interesant, la fel daca ai de facut un proiect pentru la munca.

In incheiere, mentionez in treacat (e tarziu) importanta corelarii exercitiilor fizice cu o alimentatie echilibrata si sanatoasa. Fibra musculara se mentine in primul rand prin proteine, dar si prin fibra alimentara. Acestea din urma au un rol esential in reglarea digestiei, dar si in reducerea colesterolului, mentinerea glicemiei sub control sau prevenirea unor tipuri de cancer, in special cel de colon (unul dintre cele mai ucigatoare, de altfel, pentru ca este diagnosticat de obicei in faze prea avansate- din pacate am asistat de foarte multe ori la aceasta situatie, deci stiu despre ce vorbesc). Cauta asadar sa incluzi in dieta ta cat mai multe alimente bogate in fibre. Ti-e foame? Hai ca deschide mama frigiderul! Jumatate de cana de fasole gatita (8,8 grame), mazare, seminte de chia, broccoli, orz, linte si cateva fructe. Tot ti-e foame? Deschid si congelatorul: zmeura! (3,1 gr la jumatate de cana).

Acum…se apuca cineva de flotari sau mi-am tocit gura de pomana?

PS: Daca recomandarile astea iti intra pe-o ureche numai pentru a-ti iesi pe cealalta…o sa am eu grija sa se intoarca tot acolo, adica o sa le mai repet din cand in cand (circuitul cuvintelor in natura).








joi, 25 iulie 2013

There is a crack in everything, that's how the light gets in.

O prietena care m-a insotit aseara intr-o calatorie in primul rand in spatii (mrifice) dar, din unele puncte de vedere, si in timp (ii multumesc din nou si o rog sa ma ierte ca am lasat-o putin sa ma astepte la metrou- alte distorsiuni temporale) m-a intrebat daca adresa blogului meu (beingandreea) vine de la titlul unui serial pe care l-am urmarit impreuna si care ne-a placut, amandurora, foarte mult.

Being Erica.

Raspunsul meu a fost deconcertant, in primul rand pentru mine: “Nu!”. Nu, nu imi amintesc sa ma fi gandit la serial in seara in care am hotarat ca este momentul sa imi fac blog. Dar probabil ca Being Erica (2009-2011) s-a infiltrat intr-una dintre sutele de conexiunile neuronale rapide de atunci, cum se intampla de multe ori atunci cand facem ceva, orice.

Ti-l recomand si tie, daca esti pasionat de psihologie si (sau) de science-fiction, totul asezonat cu un strop de mystery. La inceputul primului sezon Erica are 32 de ani si tocmai ce s-a despartit de prieten, a fost concediata si a ajuns in spital din cauza unei cafele ce continea nuci, la care ea era alergica. In aceeasi zi il intalneste pe cel care-si spune Dr. Tom, un terapeut ceva mai putin obisnuit. Extrem de neobisnuit! Nu ne spune in ce scoala s-a format, dar metoda lui se bazeaza nu atat pe cuvant, cat pe experiente. Isi trimite pacientii inapoi in timp (la propriu!), in momentele-cheie in care ei considera ca ar fi trebuit sa faca altceva, ca au luat o decizie gresita. Au acum posibilitatea sa-si refaca, in cel mai literal sens cu putinta, trecutul si viata. Rezultatele acestor calatorii in timp nu sunt insa mereu cele asteptate sau prognozate, iar fiecare episod are si o morala, o pilda, un insight terapeutic. Misteriosul dr. Tom mai are, pe langa pasiunea jonglarii cu limbile ceasului, un interes aparte: ii plac citatele si scoate de fiecare data din tolba sa fraza (sau sageata) potrivita pentru tot ce i se intampla Ericai. Din marii filosofi, dar nu numai, dovada versurile din cantecul lui Leonard Cohen, puse de mine in titlul acestui articol si citate de dr. Tom intr-un episod din primul sezon. Sunt insa multe altele in film, la fel de interesante. De exemplu:

"Curiosity does, no less than devotion, pilgrims make." Abraham Cowley

"A man has two reasons for doing anything - a good reason and the real one." J.P. Morgan 

"Friendship is born at that moment when one person says to another, 'What! You too? I thought I was the only one.'" C.S. Lewis

"Every action has a reaction." Isaac Newton

"Act the way you'd like to be and soon you'll be the way you act."  Bob Dylan

"The struggle itself towards the height is enough to fill a man's heart." Albert Camus

Lucrurile se complica pe parcursul celor patru sezoane, in moduri adesea uimitoare. (Nu, Erica si dr. Tom nu se combina! Nici macar sex recreational nu ajung sa faca, in caz ca te-i uitat la prea multe filme in ultimul timp! Sau te-a inspirat povestea presedintelui Coolidge si a cocosului de la ferma? Iti spun si tie ceea ce i-am mai spus astazi unui reprezentat al speciei respective: provocarea cea mai mare este sa fii cocos intr-o ferma plina de gaini, iar tu sa o calci mereu numai pe una) Dar ce tot fac persoanajele din Being Erica, prin toate episoade si sezoanele alea? Nu-mi aduc aminte finalul, dar am senzatia ca intregul mister nu a fost niciodata elucidat. Uite, tu ce intelegi din acest trailer?


Acum, daca ai tras cu ochiul la preview, nu-i asa ca te intrebi si tu, ca si mine sau Erica, “What comes next?”


Efectul Coolidge (nu, nu urmeaza o orgie!)

Esti aici? Citesti tu sau iti citesc eu? Stiam eu ca te fac sa revii dupa ultima postare…Avem treaba! Iti saruti iubita pe gura, pe gat, pe lobul urechii, ea te mangaie pe corp cu sanii ei si…iti aduci aminte de mine. Si de Sonja, care te indeamna sa iei o pauza de 20 de minute: „A break during a massage or a gripping conversation may magnify our anticipation for their resumption and provide us with an opportunity to savor what is still to follow”. Iar tu o vei asculta pe Sonja, fireste. Si ii vei fi recunoscator mai tarziu pentru sfaturile ei excelente. Mai amani un pic. Ce faci in pauza? Intre timp ai aflat ca iubita s-a schimbat. In ce costum? De scolarita. Asa ca te gandesti sa ii povestesti cum e cu efectul Coolidge. Pe care l-am mentionat si eu pe blog in prima postare despre affective forecasting. Daca nu si-ar fi publicat cartea din ianuarie as fi banuit-o pe Sonja ca imi fura ideile, asa insa nu am ce sa-i fac, ma inspir tot eu din ea. Povesteste foarte frumos despre acest efect. Ii dau intr-un fel, cuvantul (sau ti-l dau tie, mai departe).

Noutatea poate fi un puternic afrodiziac, idee ilustrata de efectul Coolidge. Legenda spune ca intr-o dimneata presedintele Calvin Coolidge si sotia sa Grace Anna Goodhue se aflau intr-o vizita la o ferma avicola din Kentucky. In timpul plimbarii, doamna Coolidge il intreaba pe fermier cum de sunt atat de multe oua desi erau putini cocosi. Fermierul ii explica, foarte mandru, ca ai lui cocosi isi fac datoria de zeci de ori in fiecare zi.  Doamnei Coolidge, extrem de impresionate, ii scapa urmatoarea remarca: „Spuneti-i asta si domnului presedinte”.  Domnul Coolidge, prinzand replica sotiei sale, il intreaba si el pe om: „Si de fiecare data cocosii o fac cu aceeasi gaina?” „O, nu, domnule presedinte- raspunde fermierul- de fiecare data este una diferita”. Presedintele da usor din cap, zambeste si zice: „Spuneti-i asta si doamnei Coolidge”.

Efectul Coolidge este explicabil in primul rand prin faptul ca omul nu este o specie monogama. Prin urmare, cauta diversitate. Si se plictiseste de acelasi partener. Ok, odata ajuns in acest punct observi cum iubita te sageteaza cu niste priviri ce nu anunta nimic romantic in noaptea asta. Te contrazice si este pe punctul de a-ti aduce si niste argumente – a citit, la randul ei, nu stiu ce studii stiintifice. Dar ai noroc! Isi aduce aminte ca in aceasta noapte poarta costumul scolaritei submisive (pe care l-a imbracat tocmai ca sa-ti piara tie alte gaini din cap) si tace. Te lasa sa ai dreptate si sa ii faci ce vrei tu.


Te descurci sau vrei sa iti soptesc (sa-ti suflu, ca in scoala generala)? Daca am reusit sa te invat un nou efect ma retrag intr-un loc mai potrivit, ca nu vreau sa va tin lumanarea (lui Duncker), nici sa va ofer piuneze si fitile (stii cum se face focul). Si totusi, ce spuneai ca faci?

miercuri, 24 iulie 2013

To be continued 2

Unde am ramas? Incepi sa iti saruti cu foc iubita iar apoi…Asa, ce faci apoi? O saruti, o mangai pe cap, ii desfaci agrafele cu care si-a prins suvitele, te trage si ea putin de par…Imi pare rau, dar filmul Before Midnight, (poate fi vazut la noi in tara numai cu acordul parintilor, tu i-ai cerut voie lu’ mami?) nu permite astfel de scene. Nu vreau sa avem probleme cu CNA-ul. Daca esti curios ce se mai intampla, te rog sa revii. Urmeaza o noua repriza, After Midnight

Think, don't blink! Dar urmareste-mi degetul!

Mi-a soptit o pasare cu pene colorate si tare lucioase (apoi s-a intalnit, providential, cu o pisica infometata si cam grumpy- ai citit Reality Slap?) ca te-ai plictisit de atatea studii stiintifice si ai vrea sa intelegi conceptul de affective forecasting (da, iar! previzibil, doar pot fi infricosator de perseverenta) intr-un mod mai direct. Ceea ce ma bucura- ai intuit ceva ce Burnard stia inca din 1996, si anume ca exista mai multe feluri de cunoastere: cea propozitionala („Apa fierbe la 100 de grade”), cea practica (scoala vietii: daca vrei apa fierbinte trebuie sa stii sa faci rost de o sursa de caldura- freci doua pietre pana ies scantei sau macar apesi butonul potrivit de la cuptor) si cea experentiala (cand bagi mana in apa fiarta si descoperi o noua valenta a conceptului de “fierbere”, “fiert”, „fierbinte” „ars“ dat in clocot”...incerci? nu sufla, sa nu se raceasca! bate fierul...).

Cum nu iti pot oferi pe acest blog experienta directa a previziunilor afective, iti voi recomanda un film minunat prin care vei dobandi o intelegere mai profunda a teoriilor prezentate anterior. Vei avea astfel macar o experienta vicarianta (vicarious experience), de tipul celor pe care unii le vizeaza atunci cand se uita la un film porno sau cand isi spioneaza, cu sau fara binoclu (Ai vazut the Rear Window?) vecinii de vizavi- tendinte voyeuriste ce pot fi insa sublimate  in profesii respectabile). Ti s-a intamplat si tie sa te identifici foarte puternic cu personajele (sau autorii?) dintr-o carte sau un film si sa le preiei emotiile, chiar si tulburarile psihice? Leonardo di Caprio a patit-o, dupa cum poate stii deja din articolul lui Adrian: http://www.adrian-nuta.ro/inception-of-ocd/ Nici eu nu am scapat nevatamata: articolele pe care le-am scris la inceputurile acestui blog, despre suprarealism, imi par acum dictate de nimeni altul decat André Breton (name letter effect, adica nu ne-am ales chiar intamplator), altfel nu imi pot explica mare parte din elucubratiile debitate.

Before Midnight. A treia parte din povestea lui Jesse si Celine, pe care sigur i-ai vazut macar in „Before sunset” si „Before sunrise”. S-au intalnit prima data intr-un tren, apoi, dupa vreo zece ani, la Paris, cand el devenise scriitor si isi lansa cartea in orasul iubirii. Acum sunt casatoriti (unul cu celalalt, cum altfel?), au doua fete si...vorbesc mult dar fac putin sex. Norocul lor insa ca nu vorbesc in doi peri (hm), ci cu mult sens, asa ca nu am schimbat canalul in favoarea unor emisiuni mai educative (documentare) sau mai dinamice (sport). Discutiile dintre cei doi ne poarta intr-o calatorie emotionala in timp (termenul folosit de Elizabeth Dunn pentru affective forecasting) atat in trecutul, cat si in viitorul relatiei lor. De exemplu, Celine il intreaba pe Jesse, la un moment dat, in timpul unei plimbari romantice in natura: „Daca m-ai vedea acum pentru prima data in acel tren in care ne-am intalnit acum 20 de ani, mi-ai mai cere sa cobor cu tine?” Iar el ii raspunde: Da, ti-as spune sa cobori, apoi, cand s-ar auzi sirena trenului si acesta s-ar pune in miscare, te-as impinge sub rotile lui, sa ma asigur ca nu te voi mai putea intalni niciodata”. Glumesc! Raspunsul lui este un dezarmant „Of course” (pai se putea altfel? cu cine ar mai fi vorbit acum? Logica filmului ar fi fost compromisa).

Pe parcursul aceleiasi plimbari, Celine ii mai adreseaza sotului ei o intrebare: “Daca ai putea schimba un singur lucru la mine, care ar fi acela?”. Raspunsul lui este cel mai intelept pe care l-ar fi putut da cineva, insa nu vreau sa iti stric surpriza. Desigur, stii si tu ca nu iti poti schimba partenera, nu poti face din ea un alt om decat au facut deja genele din compozitie (ingredientele) si experientele de viata, dar uneori iti place sa visezi frumos. Nici macar nu poti prevedea schimbarile (minore in mod normal sau majore in caz de Alzheimer de exemplu) ce se vor petrece, natural, in personalitatea ei de-a lungul anilor. Asa ca nu vei primi pentru data viitoare consemnul de a medita, fantasmagoric, la ce ai vrea sa schimbi la partenera ta. Singurul lucru la care ai putea visa este in ce se va schimba singura (ca becul din bancurile cu psihologi). Cred ca nu m-ai inteles. Ai citit ultimul meu articol cu strainii? Stii cate ceva despre monotonia (mai ales sexuala) din cuplu? Aha, o simti din plin chiar acum? Exista solutii! Costumatii, de exemplu. Ce ai zice daca partenera ta te-ar astepta in seara asta imbracata in tinuta de politista severa? de iepuras rusinos? scolarita submisiva? dresoare de de tigri? Ingeras sexy? Ti-ar placea? Bine, papa niste ovaz acum. Sau alta iarba, eventual in timp ce cauti florile albastre. Nu, nu vreau sa spun ca esti un cal care isi ia iapa la bataie pana pricepe si ea. Poate Heinrich von Ofterdingen?

Lasand deoparte fanteziile, filmul ridica numeroase probleme interesante, cum ar fi natura sine-lui (poate vrei sa afli cu ce este comparat), prosopagnoziile sau tulburarea persistenta de falsa recunoastere sau deja-vu. Ca sa nu mai spun ca descrie un experiment cu niste soricei (albi, neaparat albi!) care apasau o pedala ce-i stimula intr-un anumit fel pana mureau. Nu se puteau abtine. De ce? De placere. Da, mureau de placere. Stimularea consta in placere - soriceii experimentau practic o stare orgasmica continua. Iti suna si tie cunoscut (experimentul)? Ai mai citit despre el?  Probabil ai un deja-vu/ vecu...(cum am avut si eu cand m-am uitat la film).

Tema noastra era insa affective forecasting. Si, printre picaturi (chinezesti, ca si camera din experimentul mintal al lui John Searle), psihologia relatiilor de cuplu, cu accent pe cum sa inlaturam rutina. Iar Jesse se dovedeste un excelent prezicator (nu degeaba este scriitor). Intr-o seara, Celine se supara pe el (eterna problematica feminista- „eu am grija de copii, tu pleci zilnic cate doua ore la plimbare”) si paraseste camera de hotel- erau in vacanta. El o urmeaza pe terasa si ii spune ca i-a adus ceva: o scrisoare pentru ea de la un sine viitor tot al ei, cu vreo 40 de ani mai in varsta. Si i-o citeste. Normal ca este manipulativ („batrana Celine” ii transmite alter-ego-ului sau ca i-a trimis un cadou in persoana tinerei escorte care-i recita scrisoarea si o asigura ca totul va fi bine), dar gestul este genial si dovedeste o profunda cunoastere psihologica. Iar PS-ul este cea mai reusita parte! (nu ti se intampla si tie sa nu ai rabdare sa citesti ceva panala capat si sa sari direct la  PS?) Sigur ca se impaca! Si da, pana la urma fac si sex!

Jesse este, as spune, un mai bun psiholog in acest caz decat multi cercetatori in domeniul psihologiei cuplului sau well-beingului. Mai bun chiar decat Sonja Lyubomirsky, despre care nu as fi scris astazi daca nu ar fi existat o coincidenta remarcabila, cat pe ce sa-i spun semnificativa. Esti curios? Nici nu terminasem bine de vazut filmul (lasasem ultima parte pe ziua urmatoare) si mi-a „picat” in calculator o pleasca, un fel de para malaiata (cu mentiunea ca nu eu sunt Natafleata): ultima carte a Sonjei, The Myths of Happiness. What Should Make You Happy, but Doesn’t; What Shouldn’t Make You Happy, but Does. Ce crezi ca face tipa in primul capitol? Vorbeste despre adaptarea hedonica in cuplu si diminuarea pasiunii, ilustrand aceasta idee printr-o replica din prima parte a trilogiei despre care iti vorbesc azi: („To quote a line from the 2004 film Before Sunset, about two former lovers who chance to meet again after a decade, if passion did not fade, “we would end up doing nothing at all with our lives.”). Asa ca nu puteam sa nu scriu ceva si despre ea, desi ti-am promis un articol mai lejer cu o recomandare de film. Din cartea asta  mi -a tras insa inspiratia pentru mai multe lucruri, inclusiv titlul articolului. Probabil ai citit si tu Blink sau macar stii care-i treaba cu sistemele 1 si 2. Sfatul Sonjei, valabil inclusiv pentru relatiile de cuplu, este urmatorul „Think, don’t blink”, ceea ce am incercat si eu, dar nu am reusit, deoarece mi se injectasera ochii, asa ca ii voi lasa ei aceasta bizara placere, sperand, totodata, ca nu va ajunge la oftalmologie pe motiv de ochi beliti. Recomand cu multa caldura cartea ei, in special capitolul referitor la revitalizarea cuplului. De ce spun insa ca Jesse o depaseste? Pentru ca metoda lui (scrisoarea din viitor) mi se pare mult superioara tacticii descrise de Sonja, mai precis subtracting. Care inseamna sa iti imaginezi cum ar fi fost daca nu ti-ai fi cunoscut niciodata actualul partener, daca nu v-ati fi intalnit si lucrurile alea frumoase ce s-au intamplat intre voi nu ar fi existat. Probabil te simti de parca ai fi pierdut o parte din viata ta si acest sentiment va genera un altul, de recunostinta fata de persoana care a facut respectivele lucruri posibile. Da. Numai ca (si nu stiu daca a fost o eroare de logica din partea Sonjei sau s-a gandit ca cititorii nu vor face conexiunile necesare) la mijloc ar fi un bias „comis” de cel care este pus in situatia de a-si imagina asa ceva. Un bias identic cu eroarea de focalizare despre care de altfel Sonja vorbeste in acelasi capitol. Daca nu ti-ai fi intalnit actualul partener ai fi intalnit un altul, alaturi de care ai fi fost aproximativ la fel de fericita. De ce? Pentru ca nu exista un partener ideal. Este tocmai unul dintre miturile pe care cartea isi propune sa le demonteze. In acest caz, subtracting nu are sens, iar o persoana cat de cat lucida si informata ar raspunde asa: „Daca nu l-as fi intalnit pe sotul meu de acum as fi intalnit pe altcineva si as fi fost la fel de fericita”. Cum nu exista o partenera ideala, nici lucrurile care vi s-au intamplat pana acum nu sunt iesite din comun sau fantastice, chiar daca tu ai aceasta impresie uneori si te simti de parca l-ai fi prins pe Dumnezeu de-un picior sau pe floarea albastra de o frunzulita. 

In incheiere, trebuie sa ii multumesc unui cititor incredibil de fidel (si mie si sotiei sale), cel care poarta vina picajului cartii in calculatorul meu (sper sa vada si filmul). Nu ii voi da numele pentru ca, repet, este casatorit si vreau sa il protejez. Pe el, nu pe mine. Eu sunt experta in paruieli- folosesc samponul Garnier Fructis Length & Strength for regular hair si sunt foarte multumita- il poti incerca si tu, poate merge si pentru parul tau.


PS: O alta strategie descrisa de Sonja este intreruperea experietelor pozitive. Sa iti explic: incepi sa iti saruti partenera iar apoi…Continuarea intr-un episod viitor. 

luni, 22 iulie 2013

Don't Be A Stranger sau de ce Dina Carroll se insala (miswanting!)

Iti intrerup cautarile laudabile (well done, am inbox-ul plin de incercari de rezolvare a problemei de ieri, nu mai prididesc cu cititul, parca as fi postat un puzzle de tipul celor propuse in articolul Cum stai cu logica) si te anunt ca ai anticipat corect: vei fi mai fericit interactionand cu o straina (ba chiar si cu un strain) decat cu partenera ta. Am spus ca ai anticipat corect deoarece sunt sigura ca ai inteles ca raspunsul nu putea fi decat contra-intuitiv. Daca ai fi primit insa intrebarea intr-un alt context, sau daca ai fi avut de ales efectiv intre cele  doua variante de petrecere a timpului liber predictia ta afectiva ar fi fost una eronata. Este exact ce au patit subiectii testati de o cercetatoare pe care mi s-a pus pata (oarba) in ultimul timp, intrucat scrie despre affective forecasting cu o asemenea pasiune incat mi-a fost imposibil sa ma prefac ca nu exista sau sa o slabesc de sub atenta mea observatie. Dupa ce ca ne-a spulberat iluzia ca achizitionarea unei locuinte ne-ar influenta well-being-ul pe termen lung (am citat sursa intr-un articol anteorior), Elizabeth W. Dunn si-a propus sa intervina si in relatiile noastre de cuplu, indemnandu-ne, argumentat (pentru a-si atinge scopul), sa petrecem mai mult timp cu persoane necunoscute (eventual cu ea si cu articolele ei?) decat alaturi de sotiile, sotii sau partenerii nostri (mai mult sau mai putin) consensuali. „Missunderstanding the Affective Consequences of Everyday Social Interactions: The Hidden Benefits of Putting One’s Best Face Forward”, acesta este titlul lucrarii sale din 2007 (in coabitare publicistica cu Stephanie Finn si Lauren Human…hmm…menage a trois sexperimental si sexclusiv feminin si banuiesc ca deja pre-vezi emotional tot ce am de gand sa iti arat in minutele urmatoare maxim 10, trebuie sa terminam repede ca iar ma grabesc).

Ti-ai facut si tu o medie a well-being-ului pe ultima luna? Macar stii cum se face? Nu, cifra pe care ai vehicula-o acum, gandind retrospectiv, nu ne-ar ajuta mai la nimic, fiind un fel de affective hindsight. Dar un grafic cat mai..grafic? Deja iti cer sa imi desenezi, da! (Trebuie sa inteleg ce iti creste si ce iti scade nivelul de fericire, ca pe urma sa fac si eu un studiu cu o cat mai mare validitate ecologica). E clar, nu ai facut asta (incerci, te rog, incepand de maine?). Nu imi ramane decat sa ma raportez la statistici si sa presupun ca esti la mijlocul distributiei gaussiene, deci, pe o scala de la 1 la10, daca traiesti in Romania si datele lui Seligman inca sunt actuale, esti satisfacut (de viata) la nivelul de 5,88. Fie 6, daca iti este greu sa operezi (chirurgical sau mental) numere strans legate cu catuse de zeci de alte numere (adica zecimale). Dupa o discutie cu partenera ta, fiinta aia speciala cu care impartasesti o relatie de intimitate profunda, cea care te cunoaste cel mai bine si poate singura fata de care nu te prefaci si nu porti (crezi tu) nicio masca, la ce valoare a satisfactiei crezi tu ca vei ajunge? Un 8? Esti romantic! Dar dupa o discutie cu o persoana straina care iti va pune o serie de intrebari si iti evalueaza personalitatea, ca parte a experimentului la care esti supus acum, in scop de invatare? 6? 7? 4??! Mai, dar anxietatea ti-ai mai masurat-o in ultimul timp?

Ce se intampla de fapt? De ce vei fi mai fericit in urma discutiei cu un strain, contrar predictiilor tale? E simplu. Daca te vezi „doar” cu partenera (si sunteti impreuna de mai mult de doi ani) este foarte posibil sa ramai exact in starea in care te aflai (nivel 6), pentru ca familiaritatea voastra iti permite sa nu faci practic nici un efort pentru a te prezenta intr-o alta lumina (si, normal, mai esti si mandru de asta, imaginandu-ti ca ea te va iubi la fel de mult si cand ii spui ca vrei sa te uiti la meci si cand asculti rezumatul facut de ea emisiunii „Tradati in dragoste”). In schimb ia gandeste-te ce faci si cum incepi sa te simti atunci cand urmeaza sa apara o persoana necunoscuta. Pleci tot de la 6, dar pui in miscare niste functii executive, in special auto-reglarea emotionala. De multe ori nu o faci constient, nu reflectezi, metacognitiv, la ceea ce se intampla in capul tau in momentul respectiv. Dar interesul tau este sa faci o impresie cat mai buna necunoscutei sau necunoscutului cu care te vei intalni. Vrei sa fii perceput drept o persoana placuta (agreabilitatea din Big Five), de incredere, calda, atragatoare, cu simtul umorului, astfel incat sa controlezi parerea celuilalt despre tine si, implicit, comportamentul acestuia la adresa ta. Managementul impresiei, am mai vorbit despre asta cand ne-am ocupat de teoria lui Goffman (din care ai uitat tot, asa-i?). Foarte importanta este auto-prezentarea, care are si ea doua stiluri, cel activ (esti orientat spre obtinerea unor aprecieri pozitive) si cel protectiv (urmaresti sa eviti aprecieri negative), ultimul fiind mai putin productiv sau dezirabil. Ce-i prezinti tu unui strain? Un sine ideal sau cea mai buna varianta a ta, o persoana care nu poti fi tot timpul, dar care iti imaginezi tu ca ar fi pe placul celorlalti (iar daca ai atins un oarecare nivel de complexitate iti poti adapta chiar si sinele ideal la cerintele situatiei sau la asteptarile persoanelor pe care vrei, constient sau inconstient, sa le impresionezi). Si ce se intampla cu tine cand te prezinti asa? Te simti bine! Doar esti sinele ideal, nu? In plus, inteligenta sociala (atat cat ai) te ajuta sa te porti intr-un anumit fel cu interlocutorul tau necunoscut. Cu partenera ta, atunci cand esti suparat sau plictisit ce faci? Nu mare lucru! Eventual iti si versi nervii pe ea, aia pe care nu ai indraznit sa ii manifesti in fata celor care te-au adus in starea respectiva (si nu ai indraznit tocmai pentru ca te-a interesat auto-prezentarea si ai aplicat acolo niste strategii de autoreglare emotionala ce acum ti se par inutile, culmea, tocmai langa partenera ta la care cica tii si care ar trebui sa fie protejata de asemenea iesiri, mai ales ca nu a contribuit cu nimic la nervii tai). In fata unui necunoscut iti vei stapani iritarea, vei uita de neplacerile din ultimele ore si vei incerca sa creezi o atmosfera destinsa, vesela, stimulativa. Vei zambi, vei fi prezent in interactiune, vei arata, prin expresivitate, o gama larga de emotii pozitive, exagerandu-le chiar (dar nu fara masura) pentru a fi sigur ca ele sunt percepute de celalalt. Ups, am spus emotii pozitive cumva? Ce deducem noi de aici? Ca dispozitia ta s-a imbunatatit, ca satisfactia fata de viata e mai sus de 6, ca intrarea in pielea eului tau ideal te-a facut mai fericit, ca acele zambete si expresii faciale prietenoase prin care iti manifestai interesul si simpatia fata de interlocutorul necunoscut au generat (teoria feed back-ului facial) starea subiectiva de bine. Acelasi lucru se intampla (si s-a intamplat) daca esti participant la un studiu si interactionezi cu o persoana care te evalueaza, poate chiar intr-o masura si mai mare, pentru ca esti si mai motivat sa creezi o impresie buna (si, cel putin daca esti echilibrat, aceasta nu este nicio o situatie de natura a te supra-motiva pana-ntr-atat incat sa iti afecteze negativ performanta, conform curbei lui Yerkes-Dodson).

Mai trebuie lamurit ceva, nu simti si tu? De ce suntem totusi convinsi ca ne vom simti mai bine daca vorbim cu „jumatatea” (sunt usor ironica, sa fie clar!) noastra decat daca ne intretinem cu cineva necunoscut? Cum de facem, din nou, previziuni afective gresite? E simplu, nu anticipam strategiile de auto-reglare si de auto-prezentare la care vom apela (doar) in cea de-a doua circumstanta. Si este firesc sa fie asa, pentru ca o constientizare acuta a lor le-ar submina si toata auto-prezentarea noastra s-ar duce de (preferi in?) rapa, cu emotii pozitive cu tot. Esti la prima intalnire cu soacra ta. Cum crezi ca o vei impresiona mai tare? Mimand constient zambete largi si gandindu-te la fiecare doua minute „repede, trebuie sa gasesc repede un compliment ca nu mai stiu ce sa-i spun”, „oare ma va mai placea daca imi aprind o tigara?” Sau o vei cuceri mai degraba fiind degajat, natural, atent si placut fara a deveni artificial? In ambele cazuri exista intentie si eforturi de auto-prezentare, dar in a doua situatie ele sunt aproape inconstiente si eficiente, pe cand in prima situatie, tu fiind hiper-constient de ele, nu vor mai actiona in favoarea ta, ba dimpotriva. Ca sa functioneze este necesar sa fie insesizabile. De catre ceilalti, dar si de tine. Asadar, cand ti se cere sa prevezi cat de bine te vei simti la un prim contact (de preferinta non-sexual, chiar ne-erotic daca nu-ti cer prea mult) cu soacra vei avea tendinta sa spui ca nu foarte bine, ignorand strategiile de management al impresiei pe care le vei utiliza automat si care vor avea efecte pozitive asupra dispozitiei tale.

Bun, ce poti invata din studiul asta? Concluzia lui Elizabeth Dunn este ca predictiile gresite ne determina uneori sa evitam numeroase interactiuni sociale care ne-ar face mai fericiti, dar despre care noi credem contrariul. Intalneste-te cu cat mai multe persoane necunoscute, acesta pare a fi mesajul tinerei cercetatoare. Insa eu, ceva mai matura (emotional) decat respectiva, ajutata cu siguranta si de comentariile primite de ieri si pana acum (multumesc!), ma intreb daca nu cumva avem o problema legata nu atat de predictii, cat mai ales de cum ne comportam cu si in prezenta partenerilor de cuplu. De ce nu ar beneficia si e(i de sinele nostru cel mai bun, pe care il afisam si impartim cu atata generozitate strainilor cu care se intampla sa ne intersectam pasii?






sâmbătă, 20 iulie 2013

Smooth operator

Din cele patru intrebari au ramas doua, dar asta numai pentru ca am fost eu extraordinar de selectiva: daca as fi dat atentie tuturor nelamuririlor cititorilor probabil ca si la iarna tot despre affective forecasting am vorbi.

Problema la care te invit sa meditezi (zazen sau, daca esti pe picior de plecare in oras, kinhin) mi-a fost prezentata si mie, telefonic, intr-o seara, de catre un cititor misterios care a refuzat sa isi spuna numele. Mai precis, mobilul a inceput sa sune (este smart, uneori il suspectez si de vointa proprie sau de constiinta, deoarece imi deschide constant anumite pagini de internet), eu initial nu am vrut sa raspund (pentru ca nu cunosteam numarul), dar cumva nu a fost nevoie si am auzit o voce (ce, nu ti se intampla si tie? Esti surd, du-te la ORL!) care m-a intrebat asa:

Cum ai prefera sa iti petreci urmatoarele cateva minute, purtand o discutie cu iubitul tau sau cu un strain care iti evalueaza personalitatea?

Nu am apucat sa spun nimic, necunoscutul a inchis telefonul, iar urmatoarele minute mi le-am petrecut intr-o stare de constiinta usor modificata, nestiind daca am visat, am avut halucinatii sau am facut o scurta calatorie in Matrix.

Dar tu? Tu ce ai prefera? Crezi ca ai fi mai fericit vorbind cu partenera ta sau cu o straina care te-ar evalua?


vineri, 19 iulie 2013

My baby, you


Dupa discutiile despre vreme voi aborda un subiect mult mai serios, pentru a raspunde la o alta intrebare pe care mi-a adresat-o un cititor. Intrebarea este foarte buna, motiv pentru care am inclus-o in lista de ieri, mi-a inspirat lucrarea de control surpriza, iar acum, multumindu-i celui care s-a gandit la ea, public dialogul nostrul, alaturi de alte deliberari si reflectii personale.

Ce-ti mai fac nevestele de azi noapte? Ia spune-mi tu mie, la care dintre ele ai renuntat? Ce te-a afectat cel mai tare (ia o distanta de o luna), infidelitatea celei dintai sau neglienta celei de-a doua? Este foarte important sa stii sa inveti din greseli! Daca te-ai fript prima data cu supa (a uitat si aragazul aprins!), a doua oara ar trebui sa sufli si in iaurtul (de la sanul alteia). Cum era vorba aia…a doua greseala este o alegere? Si stim amandoi ca ai trecut deja prin asta, deci urmatoarea sotie in niciun caz nu trebuie sa fie…dezordonata! Da, ai citit bine: sunt sanse mari (demonstrate experimental) sa fii mai fericit alaturi de o partenera cam infidela (normal ca adjectivul suporta grade de comparatie, nu ma intreba cum ar fi la superlativul absolut) decat langa una imprastiata! O pereche de pantofi lasati in mijlocul casei iti va provoca mai multa furie si iritare decat o pereche de corpuri (dintre care cel putin unul deloc strain) inlantuite in patul conjugal- cat a costat salteaua?

De ce, doamne iarta-ma? (ma intrebi tu, facand ochii asa de mari incat mi-e teama ca o sa ma inghiti toata din priviri)

Pana una alta te iert doar eu ca pui intrebari copilaresti. Pai pentru ca vei gasi mai usor motive care sa justifice infidelitatea- raspund eu, din pozitia lumanarii (adica nu doar recomand exercitiile fizice, le fac la randul meu).

Ei, asta-i buna! Imposibil…De ce as rationaliza mai usor un pacat capital decat o neglijenta nesemnificactiva?

Pentru ca sistemul tau imunitar, cel psihologic,  are tot interesul sa te faca sa treci peste marea lovitura pe care ai primit-o cand ti-ai vazul nevasta cu altul in pat. In schimb, cand gasesti becul ala aprins in hol, psihicul tau nu recunoaste perfidul semnal de alarma si nu isi mobilizeaza anticorpii –rationalizarile, atribuirile cauzale eronate, explicatiile magice- care ar putea sa te calmeze si sa te faca sa se te simti mai bine. Stiu ca ti se pare ciudat, dar este foarte posibil sa iti revii mai repede in primul caz decat in cel de-al doilea. Mai tii minte cand te-a calcat masia pe trecerea de pietoni si ti-ai spart capul? Ce ai facut? Te-ai duci la spital, fireste, si ai urmat un tratament. Trei saptamani mai tarziu nu mai aveai nimic. Acum aminteste-ti te rog noaptea in care pe prietena ta a cam luat-o valul (ii place in apa) si ti-a produs niste urme destul de inestetice pe spate. Ce ai facut? Nimic, ai asteptat sa treaca singure, nu te dureau prea tare, nu se vedeau, nu ti s-a parut important sa te ocupi de ele. Dupa sase luni inca se mai vedeau! Exact asa se intampla si cu suferintele psihologice: nu le poti ignora pe cele intense, este musai sa le acorzi atentie si sa incerci sa te vindeci, aproape cu orice pret, sacrificand orice urma de luciditate sau de realism; in schimb, crezi ca micile neplaceri de zi cu zi trec repede si nu faci nimic. Exista un prag critic al durerii fizice sau psihologice pe care; daca suferinta nu atinge acel prag si nu devine insuportabila, astfel incat sa determine eforturi active de neutralizare, asistam la situatii paradoxale in care ranile grave, pline da sange si de puroi, se vindeca mai repede decat inocentele zgarieturi sau semne de pe gat. Mare greseala sa nu tii cont de acest fenomen! Iar sursa erorii sta, la urma urmei, in predictiile afective proaste pe care le facem cu totii.

De ce ne inselam atat de tare?

Te-am inselat eu pana acum? Sau tu pe mine? Nu e adevarat, informatiile scrise de mine vin din surse foarte credibile, articole peer reviewed publicate in reviste cotate ISI.

Nu, de ce ne inselam asa de mult cand facem predictii?

Aaa, pai am mai vorbit despre asta. Stii de ce nu suntem in stare sa prevedem consecintele emotionale ale evenimentelor? Pentru ca ne imaginam, gresit, ca exista o corelatie directa intre intensitatea (pozitiva, dar mai ales negativa!) emotiei resimtite in primul moment al impactului si durata acelei emotii in timp. Ne inchipuim ca rata de decrestere (the decay rate) a emotiei depinde de intensitatea ei initiala, la randul ei de multe ori exagerata anticipativ. Nu asa se intampla. Pentru ca intervine imunitatea psihologica. Gilbert (n-a murit) vorbeste despre paradoxul zonei beta: uneori ajungi mai repede din Bucuresti la Paris decat din Bucuresti la Botosani.

De ce?

A, nu! Gata! Pana aici! Nu te mai suport.

De ce?

O, Doamne! Incearca sa te privesti putin din exterior. Ca un martor. Sau macar sa iti analizezi propriile ganduri si procese cognitive. Intreaba-te, te rog, “De ce simt mereu nevoia asta sa o intreb pe Andreea de ce?”

Nu inteleg, spui tu, de data asta cu ochii mici-mici si stralucitori.

Cine intreaba tot timpul “de ce?”? zic si eu, bland, observand un inceput de lacrima in ochiul tau stang.

Eu!

Copiii! Si pe cine intreaba copiii mereu “de ce?”? Pe mama! Uita-te bine la mine acum! Nu sunt mami! Imi esti simpatic si pana la un anumit punct imi face o deosebita placere sa iti explic lucruri, sa iti spun povesti si tu sa imi sorbi cuvintele precum soarbe un bebe lapticul de la san. Insa exista un moment cand ala mic creste si trebuie intarcat, altfel relatia mama-copil devine nesanatoasa. La fel si in activitatea de cunoastere. Mama incurajeaza curiozitatea fiului ei si face eforturi extraordinare sa gaseasca raspunsuri adecvate, corecte si clare la intrebarea “de ce?” pe care o aude mai des decat orice alta expresie. Mai tarziu, copilul invata sa citeasca. Ba chiar, inainte de a citi, invata sa observe singur anumite fenomene din mediul inconjurator. Si, cu putin noroc, intelege ca poate descoperi singur ca pojghita de gheata de pe lac nu ii poate sustine greutatea daca ii vine ideea sa se dea cu sania chiar acolo. Da, poate afla asta fara sa o intrebe pe mami “de ce?” desi, in aceasta situatie, unii ar spune ca  ar fi totusi preferabil sa o faca. Revenind la relatia noastra: nu astepta sa te invat, eu sau altcineva, totul de la A la Z (nici macar eu nu am trecut de litera C!). Ti-am dat niste indicii, niste parghii pe care tu le poti folosi pentru a-ti extinde aria de cunostinte, in functie de nevoile si interesele tale, pe care numai tu le cunosti. Vrei sa stii mai multe despre affective forecasting? In loc sa ma intrebi “de ce?” cauta (si) pe cont propriu informatii relevante pe acest subiect. Vrei sa intelegi de ce emotiile puternice se pot diminua mai repede decat cele de o intensitate moderata? Articolul “The peculiar longevity of things not so bad” te va edifica mai bine decat mine. Ba chiar, e posibil sa iti doresti sa citesti mai mult pe aceeasi tema, ajungand, din articol in articol, in posesia unor informatii valoroase pe care eu nu le stiu acum. Stii cand voi fi cel mai fericita? Cand tu vei veni sa imi spui “Uite, Andreea, ce am aflat eu dintr-un articol publicat acum cateva zile…” iar eu te voi asculta (“Foarte interesant!”) si te voi intreba, la randul meu, “De ce?”. Atunci relatia noastra va fi una echilibrata si vom avea amandoi de invatat unul de la celalalt, facand schimb de informatii si, mai ales, de idei, intr-un spatiu al colaborarii si al dialogului constructiv, evitand totodata capcana unor competitii inutile.

M-am linistit si ai renuntat si tu la ideile tale de relatie (adica nu sunt nici mami, nici matusa, nici alta ruda de sange cu tine). Ce am spus acum nu se aplica insa singurului membru din familia mea care ma citeste, si anume chiar mama! Ei ii permit sa intretina in continuare astfel de fantezii. In care crede!- bineinteles, daca nu sunt adoptata si se teme sa mi-o spuna, anticipand incorect consecintele emotionale ale acestei lovituri, deoarece nu stie pana unde pot merge eu cu rationalizarile. De ce spun totusi fantezii? Pentru ca nu stim nimic cu certitudine! Daca infirmiera i-a adus un alt copil din greseala? Putem afla? Desigur ca nu- testele ADN sunt scumpe. Dar putem face altceva: sa ne comportam ca si cum am fi mama si fiica. Fara sa pariem insa pe asta.

"Too many dirty dishes in the sink for just us two"

Supriza! Lucrare de control! Vreau sa vad daca articolul meu de alaltaieri (e trecut de 12 noaptea, adica s-a facut maine) te-a ajutat sa intelegi mai bine impactul unor evenimente din viitor (da, acum chiar am scos iar globul de cristal) asupra starii tale de bine sau de rau. Mai mult decat atat, ma astept sa fii capabil sa formulezi predictii referitoare la actiunile cele mai probabile pe care le vei intreprinde in situatiile de mai jos. Si acum aseaza-te intr-o pozitie confortabila, inchide ochii si, cu al treilea ochi (da, cel din mijlocul fruntii), citeste urmatoarele situatii:

  1. Tocmai ai aflat ca sotia ta te-a inselat. Ca sa nu existe nici un dubiu (te si aud: „adica ce-a facut? Cu gandul sau cu fapta? Emotional sau sexual? O singura data?”), iata ce s-a intamplat: s-a culcat acum doua luni cu un coleg de serviciu in pauza de masa (a invitat-o la el sa ii arate colectia de CD-uri). Si i-a placut. A doua zi au servit din nou masa impreuna, felul 1 si felul 2. A treia zi s-au multumit cu o gustare frugala pentru ca ai sunat-o tu sa ii spui ca te indrepti spre casa. Au recuperat insa ziua urmatoare: „crab”, picioruse de „broasca”, iar la desert (à la française) branza de „capra” cu „lingurita”.  In cele din urma ai aflat si tu- isi faceau siesta cand ai avut tupeul sa vii acasa, de aceasta data fara sa mai anunti. Te scutesc de alte detalii jenante, ideea e ca sotia ta ti-a zis ca regreta si ca nu va mai face asa ceva niciodata (ce frumoasa predictie, nu?).

  1. Sotia ta (alta, adica suntem in alt scenariu, nu ca ai avea harem!!!) iti este fidela, te iubeste enorm, exista o compatibilitate extraordinara intre voi pe toate planurile. In fine, aproape pe toate planurile. Este cam dezordonata. Nu „cam”. Foarte! Si tu ai inteles ca nu se va schimba, desi in primele trei luni de relatie nu ai fi banuit o secunda ce avea sa te astepte. Imagineaza-ti ca te trezesti dimineata (ea a plecat deja la serviciu), te duci la baie si gasesti halatul ei pe cosul de rufe, hartia igienica pe jos, pasta de dinti ….unde naiba a pus-o? ptii! iar s-a plimbat prin casa in timp ce se spala, uite-o pe televizor- constati tu, dupa cinci minute de cautari frenetice (ai si sunat-o dar nu raspunde, cu siguranta si-a lasat iar telefonul aiurea prin alte birouri). In bucatarie alte mici surprize prin care a vrut sa iti sugereze ca ziua buna se cunoaste de dimineata: cana cu cafea bauta doar pe jumatate, sticla de lapte pe masa (frigiderul e langa masa), ibricul plin de zat pe aragaz…si alte mizilicuri. Dar in hol, oroarea ororilor! A uitat iar becul aprins, fir-ar sa fie, si doar i-ai spus de o mie de ori ca te deranjeaza ingrozitor chestia asta. Ca te-ai impiedicat de papucii ei deja e un amanunt nesemnificativ, la fel ca si maldarul de foi de pe birou. Iar diseara va veni acasa ca o floricica si te va intreba, contrariata, unde i-ai pus pijamalele lasate de ea pe canapea. Daca faci pe imbufnatul si nu ii spui te ia in brate, iti zice ca nu are nevoie de pijamale, dupa care petreceti o seara si o noapte minunate impreuna. (Maine gasesti iar becul aprins, moment in care decizi ca a venit momentul…sa cumperi unul economic macar!).

Acum vreau sa raspunzi la urmatoarea intrebare: In care dintre cele doua situatii casnicia ta are sanse mai mari sa se termine cu un divort? Sau, daca preferi asa, de care sotie crezi ca vei divorta? Argumenteaza! (doar esti la tribunal, in plin proces de partaj). Reformuland, ce anticipezi ca te va rani mai tare: becul din hol ramas aprins sau imaginea sotiei tale in pat cu altcineva? 

joi, 18 iulie 2013

Noros Cecer

Articolul de ieri a generat o avalansa de comentarii, sugestii, propuneri si intrebari, unele dintre ele bizare (impertinente si foarte obraznice, uneori ma intreb daca nu cumva unii dintre vizitatorii virtuali ma citesc din pozitia lumanarii- adica isi tin capul inzestrat cu lobi frontali sub birou, stramb, si imi rastalmacesc cuvintele, intelegand totul pe dos). Ignor, ca de obicei, aluziile neavenite si voi incerca sa le raspund, astazi si in zilele urmatoare, unor cititori care au ridicat (nu sculat!) niste probleme interesante referitoare la predictiile afective. De exemplu:

  1. Care sunt consecintele predictiilor gresite pe care le facem si cum ne afecteaza ele viata?
  2. Cum se face ca sistemul imunitar psihologic este cateodata neputincios in fata unor evenimente negative minore, dar foarte eficient in anihilarea efectelor unor adevarate tragedii?
  3. Suntem cu totii niste ageamii in materie de calatorii emotionale in timp? Exista si variabile personale care sa conduca la predictii mai bune?
  4. De ce sunt deprimat cand afara ploua si e innorat?

Vei fi surprins, dar incep cu ultima intrebare (da, incerc si eu lumanarea, deci vad totul rasturnat). Ti se pare ca nu are legatura cu affective forecasting? Pai cum sa nu, doar suntem la prognoze, meteorologice si afective. In plus, atat de simpatic a fost corespondentul meu incat nu ma lasa inima sa nu ii satisfac curiozitatea si sper totodata ca lectura acestui articol il va surprinde intr-o stare de buna dispozitie facilitata si de cerul senin care se anunta in aceasta seara.

Stii si tu pe cineva care nu suporta ploaia si se intristeaza cand e vremea mohorata? Nu cumva chiar fosta ta prietena era deosebit de sensibila (nu stiu de ce, dar parca am nevoie de alt cuvant aici…care sa fie? perceptiva! asta e! foarte perceptiva) la schimbarile imperceptibile (dar pe care ea le percepea imediat) din mediul inconjurator? De unde stiu? Stai, nu ma suspecta de nazdravanii, fereasca-ma sfantul cuvios Siluan Athonitul! Nu sunt vrajitoare, nu lucrez la SRI, nu am sustras aceste informatii dupa ce am torturat-o in moduri pe care mintea ta nu le poate concepe sau contine ( si pe langa care Leaganul lui Iuda ar fi o distractie inofensiva). Este la mintea cocosului  (deci si a ta) de unde stiu. Majoritatea femeilor se plang de asa ceva! Acum, intre noi fie vorba, am impresia ca e un fel de rasfat aici („sunt sensibila, imi vine sa plang cand vad cum ploua afara”), o cersire a atentiei („tine-ma-n brate ca sunt trista”) sau o incercare de sustragere de la indatoririle conjugale, alternativa pentru deja fumata migrena (nu, draga, ma indispune vremea, numai de sex nu-mi arde acum”).

M-am documentat totusi ca sa pot formula un punct de vedere informat si, in urma lecturii studiilor pe care le gasesti la sfarsit, sunt acum in masura sa iti prezint cateva date ce te-ar putea ajuta chiar si pe tine sa te eliberezi de sub jugul (deloc implacabil) al meteo-dependentei. Cand vorbim de influenta starii vremii asupra starii de spirit trebuie sa precizam foarte clar termenii si sa o descompunem (sau sa o disecam) pe prima in urmatoarele elemente: temperatura, lumina, umiditate, viteza vantului si presiune atmosferica. Howard si Hoffman au aplicat chestionare unui esantion (cam mic) de 24 de studenti, timp de 11 zile consecutive. Umiditatea (ma refer la vreme, nu la studente) a corelat negativ cu puterea de concentrare si pozitiv cu somnolenta, drept pentru care subiectii au adoptat singurul comportament rational cu putinta (adica in acord cu nevoile lor reale) si s-au dus sa se culce (refacandu-si astfel organismul in vederea unei noi zile de munca). Temperatura foarte scazuta se asociaza cu anxietate si scepticism accentuat, in schimb canicula coreleaza cu agresivitatea, fapt confirmat de numeroase studii, desi nu este prea clar mecanismul- responsabila de crimele pe care orice persoana de altfel perfect sanatoasa mintal le-ar putea comite cand e prea cald afara ar putea fi doar aglomeratia inerenta unei zile calduroase de vara. Vantul puternic afecteaza negativ starea de spirit, dar numai vara si primavara, in timp ce iarna nu produce modificari semnificative, probabil intrucat este perceput drept firesc. Presiunea atmosferica (descoperita si masurata pentru prima data de Evangelista Torricelli, in 1643, dupa ce a observat ca apa din fantanile mai adanci de 10 metri nu urca in pistonul pompei de absorbtie) moduleaza si ea buna dispozitie, dar si facultatile cognitive, in special memoria de lucru. Cativa cercetatori de la universitati renumite (Stanford, Michigan, Columbia, Virginia…) au constatat ca subiectii au retinut mai multe cifre intr-o sarcina de tipul digit span atunci cand presiunea atmosferica era mai ridicata, iar temperatura ideala pentru performante cognitive inalte s-a dovedit a fi cea de 22 °C (subscriu!).

In cazurile mai grave, influenta vremii asupra dispozitiei poate imbraca forma tulburarii afective sezoniere (SAD: seasonal affective disorder). Aceasta a constituit multa vreme o afectiune de sine statatoare, dar incepand de la a patra editie a „catalogului” (era sa scriu a decalagolui) DSM a fost considerata un caz aparte de episod depresiv. Cele mai cunoscute tipuri sunt depresia de iarna si, mai rar, cea de vara. Simptomele primei sunt: oboseala, cresterea poftei de mancare (mai ales pentru carbohidrati), anxietate, dificultati de concentrare, scaderea apetitului sexual. Exista insa si persoane (putine) care dezvolta ce de-al doilea tip, depresia de vara, caracterizata prin pierderea poftei de mancare, insomnie, iritabilitate, agresivitate (doar vorbeam mai devreme) si cresterea apetitului sexual.

Care sunt cauzele tulburarii afective de sezon cu debut iarna? Pai in primul rand micsorarea zilei si lipsa luminii solare, asociate cu anumite dereglari ale ritmului circadian. Paradoxal, simptomele SAD par a fi constituit in trecutul evolutionist o adaptare la conditiile de mediu nefaste din timpul iernii, un fel de hibernare, utila in acele timpuri dar destul de neplacuta si contra-productiva in zilele noastre (nu-mi spune ca faci parte din categoria celor pe care in ianuarie ii urnesti din casa doar le pui mitraliera- ca sa nu zic sula- in coasta!). De asemenea, iarna organismul secreta mai multa melatonina, un hormon secret secretat de suflet (a se citi glanda pineala) care, in opinia unor specialisti, contribuie la aparitia nesuferitelor simptome.

In fine, ce poti tu sa faci daca te recunosti in tabloul clinic de mai sus? In primul rand trebuie sa renunti la atitudinea fatalista de tipul „iarna nu-i ca vara” si sa iti asumi, pe cat posibil, responsabilitatea acestor dispozitii fluctuante. Odata ce ai realizat ca nu esti la cheremul ploilor, norilor si intunericului hadesian (adica daca revii cu picioarele pe pamant si iti cobori capul din nori, ca nu te-a facut mamica ta girafa) vei putea sa intreprinzi niste actiuni de natura a te scoate din depresie: exercitii fizice si plimbari in aer liber (in parc, ti-am mai spus, repet doar-doar s-o lipi ceva „iarba” si de tine), adoptarea unei diete alimentare echilibrate (mai usor cu carbohidratii!), zugravirea peretilor camerei in culori deschise (misca-ti fundul din pat si da cu bidineaua in loc sa iti plangi de mila in pat), reducerea consumului de alcool, implicarea in actiuni caritabile sau voluntariat (sau macar ofera mici cadouri unor persoane din anturajul tau), suplimente de vitamina D, B6 si tiamina, terapie cu lumina sau- daca ai vreun gand de defenestrare sau spanzurare- ajutor specializat. In cazul in care nimic nu functioneaza ai putea sa iei in calcul si migrarea in tarile calde, mai prietenoase.

PS: Ce bine ca s-a facut seara, s-a racorit si pot iesi din casa fara sa ma tem ca voi ataca pe cineva din cauza tulburarii afective sezoniere cu debut vara!

Surse:
Sanders, J.L. & Brizzolara, M.S. (1982). Relationships between weather and mood. Journal of General Psychology, 107(1), 155-156.

Howarth, E. & Hoffman, M.S. (1984). A multidimensional approach to the relationship between mood and weather. British Journal of Psychology, 75(1), 15-23.

Denissen, J.J.A.; Butalid, Ligaya; Penke, Lars; van Aken, Marcel A. G. (2008). The effects of weather on daily mood: A multilevel approach. Emotion, 8(5), 662-667

A Warm Heart and a Clear Head: The Contingent Effects of Weather on Mood and Cognition. Psychological Science. 2005; 16(9),724-731




miercuri, 17 iulie 2013

The trouble with Vronsky (Gilbert et al., 2002)

Esti inca la munca? Luam o pauza? Nu, de data asta nu mergem sa ne plimbam prin parc, am  alta idee. Ti-a crescut tensiunea? macar pulsul? E bine...asta si urmaream! Hai nu te impacienta, nu ma gandeam la ce stiu eu ca te gandeai tu (cunosc psihologia masculina, iti voi demonstra asta putin mai tarziu). Ne jucam de-a clarvazatorii. Sau de-a calatoriile in viitor. Si nu orice fel de calatorii, ci emotionale (emotional time-travel, ca sa imprumut termenul lui Elizabeth Dunn). De ce? Din cauza unor tendinte evazioniste care ne fac sa ne refugiem in lumi posibile sau universuri paralele in loc sa actionam in prezent? Of, fireste ca nu. Pentru ca ne place psihologia stiintifica si, prin urmare, ne distram cu tot felul de predictii. Afective, in cazul de fata. Si acum imagineaza-ti (nu e mind wandering ci exersarea facultatilor de planificare, anticipare, proiectare in viitor si problem-solving) urmatoarele doua situatii, incercand totodata (fac apel si la capacitatea de a efectua anumite rationamente), sa descoperi o eventuala asemanare intre ele:

1. Te afli in varful muntelui, la cort, far from the (very) madding crowd. Ti-ai propus sa tii o cura de purificare spirituala si este esential sa fii singur, departe de orice forma de civilizatie, timp de o luna intreaga. Dupa o saptamana se strica vremea, te prinde o ploaie torentiala departe de cort si racesti. Rau de tot- tuse uscata, nas infundat, febra, frisoane, tot tacamul. Nu ai medicamente, normal ca nu ai prevazut aceasta situatie si oricum nu le-ai fi luat in plina perioade de detoxifiere. Esti si incapatanat, pe deasupra: nu vrei sa recunosti ca aventura ta s-a terminat prost si sa te intorci frumusel in oras, avand ca prim popas spitalul de urgenta. Esti constient ca ai putea sa faci pneumonie daca nu te tratezi. Insa ramai acolo si...surpriza! dupa cateva zile extrem de grele, fara ca tu sa faci mare lucru, incepi sa te simti mai bine. Gata, ti-a trecut raceala destul de repede, acum poti din nou sa respiri, fosele tale nazale nu mai sunt obstructionate de nimic, cavitatea toracica functioneaza normal, iar cea bucala nu mai e uscata de la tusea aia nesuferita.

2. Ai divortat de curand, la initiativa fostei tale sotii. Crezi ca motivul a fost eterna si fascinanta nepotrivire de caracter. In seara asta, ca sa-ti omori timpul, te duci singur la cinema sa vezi ultimul film al lui Almodovar, Los amantes pasajeros. Si acolo o vezi pe ea de mana cu un alt barbat, pe care il cunosti, pe deasupra. Nu, nu este prietenul tau cel mai bun (esti pe un blog serios, daca vrei telenovele schimba pe Acasa TV), doar un tip despre care stiai ca este primul ei iubit din liceu, ca a avut o influenta majora asupra ei (ti-a spus odata ca ii va ramane mereu recunoscatoare pentru ca a incurajat-o sa dea la facultate) si ca s-au despartit cand el a plecat pe neasteptate din Bucuresti tocmai la Iasi, cel mai probabil cu sau dupa o moldoveanca. Cum te simti acum, cand te uiti la ei? Ia zi, ce fac cei doi? Nu te-au vazut, s-au asezat la doua randuri in fata ta, iar el o tine pe dupa umeri si din cand in cand se apleaca si o saruta pe gura, pe gat, pe ceafa...iar tu ramai acolo, concentrat nu pe filmul de pe marele ecran, ci pe frumoasa poveste de dragoste care se deruleaza in fata ta si a carei protagonista este femeia pe care inca o iubesti. Doar citind si simti un gol in stomac sau niste impunsaturi in piept. Ingrozitor, nu? Poate ca de fapt nu l-a uitat niciodata, l-a iubit numai si numai pe el, chiar si cand era casatorita cu tine. Nu crezi ca ti-ai putea reveni prea curand din acest soc. A doua zi te trezesti (de fapt nici nu prea ai dormit) si te duci, ca de obicei, la munca. Pe drum te gandesti asa:
„Sigur nu il iubeste. Sufera foarte mult dupa mine si incearca sa ma uite avand o legatura scurta cu altcineva.”
„Tot raul spre bine. Am inteles in sfarsit ce fel de femeie este si acum imi voi vedea linistit de viata mea.”
„Sunt mai bun decat tipul ala. Chiar daca dupa film au intrat intr-un Q7. Cred ca e cel putin un CEO intr-o companie de top. Da, fosta sotie parea materialista, insa stiu eu ca apreciaza mai mult bunatatea mea sufleteasca decat banii sau statutul social.”
„Nenorocitul asta a profitat de vulnerabilitatea ei post-divortul de mine!”
„Cred ca a drogat-o!”
„Dumnezeu mi i-a scos in cale tocmai azi, e prea ciudat ca ne-am intalnit asa, intamplator. Aici trebuie sa fie o lectie de viata din care eu voi invata ceva”
„Dar ce, eu nu pot sa fac la fel? Tipa de la chioscul de ziare imi zambeste in fiecare dimineata cand ii cer Gazeta Sportului. Ii voi propune sa facem ceva sport impreuna. Si o scot la film, poate ma intalnesc iar cu fosta. Atat de tare o va durea ca va incepe sa planga necontrolat cand ma va vedea cu altcineva. Sa vada si ea cum e, sa sufere!”
„Poate a vrut doar sa ma faca gelos. I-a spus un prieten comun ca ma duc la film, l-a sunat pe ala si l-a platit (in bani, nu in natura) sa imi insceneze mie toata treaba asta. Regie curata! A facut asta din prea multa dragoste pentru mine. Saracuta, cat de dezgustata trebuie sa se fi simtit cand o saruta respectivul!”
„Relatia lor nu are cum sa dureze. Tipul ala isi va bate joc de ea si o va parasi dupa ce i-o trage de cateva ori. Peste cateva zile ma voi trezi cu ea la usa, implorandu-ma sa o iert si sa o primesc inapoi. Imi va spune ca nu poate trai fara mine si ca ar face orice sa ne impacam (inclusiv chestiile alea cu care nu era de acord in pat). Eu o voi privi imperturbabil si ii voi spune asa: Nu stiu ce sa zic. Am nevoie de timp sa vad daca te pot ierta. In orice caz, va fi foarte greu. Ma indoiesc ca voi mai avea incredere in tine si sincer nu vad ce ai putea face ca sa ma convingi ca ma iubesti”.

Afundat in atatea ganduri nici nu stii cand ai ajuns la munca. Hmm....dar ce se intampla cu tine? Pari destul de bine dispus, nu-i asa? Aseara nici nu ti-ai fi inchipuit ca durerea aia groaznica ar putea sa se diminueze in doar 10-12 ore.

Acum ne intoarcem din cele doua calatorii in timp si spatiu si analizam ce s-a intamplat. Ceva insight-uri? Tine-le pentru tine! Analizam in calitate de cercetatori, nu de terapeuti! Te-am intrebat ce au in comun cele doua situatii. Nu reusesti sa gasesti pattern-ul? Nici eu...ce au in comun cele doua scenarii (sau care este coralul lor in AT-scuze, am trecut printr-un examen traumatizant)? Hait ca nu mai stiu ce voiam sa spun! Si sunt sigura ca abilitatea de a detecta asemanarile tine de factorul g. Of, pierdut G-ul! Nu il pot declara nul, dimpotriva, gasitorului ii voi acorda multe recompense (intariri la interval variabil de aceasta data). Aaa! Gata, stiu, mi-am adus aminte! Multumesc daca aveai de gand sa ma ajuti, insa l-am recuperat, ma voi recompensa singura dupa ce termin articolul. Fii atent: in ambele situatii in momentul T0 tu te simti rau, adica ai dureri foarte mari si intense, din care nu crezi ca iti vei reveni prea curand. Da, in T0 tu esti convins fie ca peste o saptamana vei fi si mai bolnav (raceala evoluand inspre pneumonie in povestea alpina), fie ca vei avea un episod depresiv major, punctat de ideatie suicidara sau omucidara (in „filmul” nr.2). Cateva zile mai tarziu insa, in momentul T1, descoperi, stupefiat (si fara sa fi consumat stupefiante) ca unele dintre simptomele racelii s-au diminuat sau ca nu mai ai tot timpul in fata ochilor imaginea fostei sale sotii in bratele altui barbat. Previziunile tale din T0 au fost gresite, te simti mult mai bine in T1 decat ti-ai imaginat atunci. Ce s-a intamplat? Remisie spontana, sigur. In ambele cazuri. Dar cum si de ce? Organismul tau si-a mobilizat singur, fara nici un ajutor din exterior, resursele necesare sa te scoata din impasul fizic sau existential. Mai precis, sistemul imunitar. Cel fizic, dar si cel psihologic. Reia te rog gandurile pe care ti le-am citit mai sus. Ce sunt prostioarele alea? Rationalizari, tentative patetice de a-ti reduce disonanta cognitiva, biasuri si erori de rationament, incercari disperate de a-ti conserva o imagine de sine pozitiva, gandire magica, idei ridicole pe care daca te aud rostindu-le, primul meu impuls va fi sa iti vars o galeata de apa in cap. Rece! (iar al doilea impuls ar fi sa iti dau si doua palme, dar sunt civilizata, practic auto-controlul si ma abtin, felicitandu-ma apoi pentru excelenta stapanire de sine in situatii de criza...ups! stai sa ma usuc ca tocmai mi-am auto-aplicat tratamentul mentionat, in doza dubla, pentru ca in cazul meu nu ma tem de consecinte; partea proasta este ca de ceva timp sunt aproape mereu uda din cap pana-n picioare si rosie in obraji de la nenumaratele palme). Si tot aici intra biasul auto-indulgentei, despre care a scris de curand si Adrian (fa-i o vizita aici: http://www.adrian-nuta.ro/biasul-de-autoindulgenta/). Partea interesanta este ca tocmai aceste erori de logica si rationament se dovedesc a fi, intr-un final, perfect rationale, in sensul ca servesc unor scopuri mai importante (cel putin din punct de vedere evolutionist) decat aspiratia de a sti adevarul si de a fi cat mai obiectiv: supravietuirea si reproducerea. 

Sa zicem ca nu ai apelat la rationalizari ca strategie de coping dupa intamplarea nefericita de la cinematograf. A doua zi esti o epava, suferi cumplit la gandul ca ea il iubeste pe el si iti este foarte clar ca gesturile lor erau expresia unei reale afectiuni pe care o simteau unul pentru celalalt, adica erau mangaieri si nu lovituri, cum ti-ar fi placut tie sa crezi si chiar sa vezi, sub influenta biasului confirmarii. Gandind obiectiv, realizezi chiar ca tipul iti este superior (l-ai cautat pe internet si ai gasit un CV plin de realizari profesionale prin care te eclipseaza total si pe deasupra e si mai bine proportionat fizic ca raport umeri- talie, echivalentul vestitei WHR). Este normal (plauzibil si justificat) ca ea te-a parasit si l-a preferat pe el, ba chiar tu esti vinovat pentru ca nu te-ai dus la sala si nu ai promovat la serviciu pentru a avea si tu un statut social superior. Iar tu o iubesti in continuare, absolut firesc, doar este o persoana ravisanta, mereu a avut o gramada de admiratori pe care ai tot incercat sa nu fii gelos cand erati impreuna. 

Vezi tabloul sau mai adaug cateva tuse ingrosate? Spuneam ca scopul genelor tale e sa supravietuiasca si sa se reproduca. E adevarat ca lor nu le pasa daca esti sau nu fericit, insa un nivel minim de well-being este necesar macar pentru ca tu sa nu devii depresiv. Cum de ce? O depresie serioasa pericliteaza sansele tale de supravietuire in cazul in care decizi sa te sinucizi. Ok, asta e o situatie extrema. Dar chiar daca ramai in viata e greu de crezut ca te vei angaja in activitati placute generatoare de urmasi cata vreme vezi realitatea (oarecum) asa cum este: dragostea inseamna un dezechilibru chimic cauzat de cativa neurotransmitatori din creier, un lipici ce te tine legat de partenera pentru cativa ani necesari cresterii copiilor, specia umana nu este in mod natural monogama, adica sotia ta va simti la un moment dat atractie pentru alti barbati (si te va durea chiar daca nu va trece la actiune), intotdeauna vor exista in preajma voastra alti barbati mai inalti sau mai bine pozitionati in ierarhia sociala decat tine, ca sa nu mai vorbim si de efectul Coolidge! Acestea sunt fapte. (Paralizante!) Observi diferenta intre ele si rationalizarile tale? Intelegi de ce ultimele sunt vitale pentru sanatatea ta psihica si ce inseamna imunitate psihologica? Ai auzit de realismul depresivilor, nu? Distorsiunile pe care le aplici sistematic realitatii reprezinta anticorpii sistemului tau nervos, modalitatea prin care psihicul tau se mentine sanatos. Un fapt obiectiv (o boala grava, moartea unui copil, o catastrofa naturala) devine, gratie acestor strategii, din „groaznic” „suportabil”, din „aleatoriu, fara sens” o „lectie de viata, experienta necesara, un lucru din care am invatat ceva”. Si asa oamenii gasesc in ei forta de a trece prin incercari de neconceput (vezi marturiile supravietuitorilor din lagare), ceea ce este o realizare remarcabila (adimirabila, de ce nu?) a creierului si a inginerului ce l-a proiectat astfel- Selectia Naturala, cea care transforma insuportabilul in suportabil (da, uneori cu pretul adevarului). Acum, nu-i asa ca privesti cu mai multa (auto) indulgenta biasul auto-indulgentei? Iar eu promit ca renunt la galeata aia de apa si o inlocuiesc cu o sticla de 0,5  (decalitri :P).

Nu cumva sa tragi concluzia ca rationalizarile si biasurile de tipul self-serving sunt mereu si in orice cantitate utile sau benefice. Nicidecum! Si sistemul imunitar fiziologic o ia uneori razna, generand boli autoimune. Cand devine disfunctional sau patologic ceva ce era initial sanatos? Care este granita? Raspunsul simplu ar fi: atunci cand iti afecteaza viata in mod negativ in loc sa te ajute. Dar ce inseamna chestia asta? Un calugar care a trait toata viata la manastire, convins ca aceasta este voia Domnului, insa fericit si simtind ca existenta lui are un sens a avut un bun sistem imunitar psihologic? Hitler, cu credinta sa de neclintit in superioritatea rasei ariene ce a functionat ca un scut impotriva oricarei vinovatii sau procese de constiinte, sa fi suferit el de o boala autoimuna? Raspunde-ti tu, eu stiu sigur cum stau lucrurile, dar nu vreau sa te influentez! (mi-am dat doar o jumatate de palma de data asta! Cum unde? Jap! Ia tu cealalta jumatate! Da, tot acolo!)

Am inteles ce este imunitatea psihologica, insa ramane o necunoscuta in procesul nostru de previziuni afective (affective forecasting). De ce ne inselam atat de mult in momentul in care incercam sa anticipam cat de fericiti sau nefericiti vom fi in eventualitatea producerii unui anumit eveniment viitor? Pentru ca da, este un bias extraordinar de robust si care, culmea! nu prea tine cont de experientele si de greselile (adica de previziunile gresite) din trecut. Tu esti convins acum ca achizitionarea unei locuinte te face fericit pe termen lung, desi studiile stiintifice nu confirma aceasta ipoteza (http://www.nytimes.com/2013/07/14/realestate/homeownership-the-key-to-happiness.html?adxnnl=1&pagewanted=all&adxnnlx=1374071726-ce29erJV+yfp+mj35P9TLg). Si nu ma crezi acum, sau iti imaginezi ca nu se aplica in cazul tau, tu cu siguranta vei fi mult mai fericit peste cinci ani daca ajungi acum posesorul unei vile superbe in Pipera. Daca insa nu iti vei mai permite ratele la banca si trebuie sa te muti din apartament intr-o garsoniera esti sigur ca starea ta subiectiva de fericire va intra in degringolada si se va mentine ani intregi la un nivel scazut. Gresit, vei reveni la baseline gratie procesului de adaptare hedonica.

 Iti place fotbalul? Esti stelist, nu? (am si eu o meme din copilarie, cica am tinut mereu cu Steaua desi acum sunt incapabila sa enumar mai mult de doi jucatori....Radoi? Lataevici? Nu rade prea tare de mine!). Joaca sambata cu Dinamo (sa zicem!) si, in functie de rezultat, fie va castiga campionatul fie se va situa pe locul al doilea (apropo, nu stiu daca ai aflat, dar posesorii unei medalii de bronz sunt aproape la fel de fericiti ca medaliatii cu aur, in timp ce satisfactia resimtita de cei care primesc argintul este cam la nivelul celei experimentate de sportivii situati abia pe locul 5; da, bronzul te face mai fericit decat argintul din motive doar aparent contra-intuitive dar in definitiv usor de inteles- vezi studiul lui Gilovich si al lui Willingham). Si eu te intreb acum cat de fericit, pe o scala de la 1 la 5, crezi ca vei fi luni, la doua zile dupa meci, daca Steaua castiga? Dar daca pierde (lucru de altfel imposibil, contrar legilor fizicii. gravitatiei sau ale logicii elementare!)? Te rog sa imi spui estimarile tale, iar luni te sun sa ne vedem la o cafea si sa iti masor, live, fericirea reala. Te asigur ca, indiferent de rezultatul meciului, va exista o discrepanta intre previziunea ta de azi si realitatea de luni. Daca Steaua castiga vei fi mai fericit decat daca pierde, e adevarat; dar nu atat de fericit cat iti imaginezi acum; daca pierde nu vei da o petrecere, insa nici nu iti vei smulge parul din cap, asa cum te gandesti in clipa asta. 

Previziunile tale sunt afectate de doua erori: biasul impactului si biasul duratei, adica estimezi gresit doua lucruri: intensitatea cu care vei resimti un eveniment in momentul producerii lui (freezing, anyone?- tot un fel de mecanism de aparare, o blocare a experientei sau o disociere de ea) si cat timp vei fi afectat de respectivul eveniment. De ce suntem atat de putin priceputi in a face predictii corecte, chiar daca ne-am confruntat in trecut cu situatii similare (presupun ca Steaua a mai castigat si alte meciuri, ar trebui sa stii cat de fericit te-au facut nenumaratele ei victorii!)? Cercetatorii nostri inca mai cauta motive, deocamdata au identificat cateva mecanisme ce ne conduc la estimari eronate, cele mai importante fiind neglijarea imunitatii psihologice si eroarea de focalizare. Sper ca ti-e foarte clar cum e cu primul element, care apare in situatii negative: psihicul tau se va auto-proteja contra loviturilor incasate, insa acum, cand esti (mai) lucid (adica nu ai nevoie sa inventezi rationalizari, scuze sau reconfigurari ale intamplarilor nefericite) esti incapabil sa prevezi aceste reactii imunitare, prin urmare exagerezi intensitatea si durata nefericirii pe care o vei simti in urma producerii (micilor) tragedii ale vietii.

Nu-ti ajunge cat ti-am vorbit despre neglijarea imunitatii? Mai vrei si detalii despre eroarea de focalizare? Ah, tu nu vrei nimic, eu sunt aia care tine neaparat sa iti vare informatiile astea insipide pe gat (via cavitate bucala, esofag, trahee..ups, cred c-am incurcat niste trasee). Trebuie sa ajunga la organul ala profund vascularizat si foarte reactiv, numit creier. O sa incerc macar sa le fac un pic mai interesante...picante, sa alunece mai usor (via nervul vag?).

Sa presupunem ca aveai de gestionat un proiect foarte important cu fonduri europene, pentru care primeai si un spor salarial considerabil (50%). Maine esti chemat in audienta de seful tau, care te anunta ca nu este multumit de felul in care ai lucrat, prin urmare iti retrage atributiunile si de proiect se va ocupa un alt coleg. Groaznic, nu? Mai ales daca sporul ala reprezinta tocmai taxa de la gradinita particulara unde iti duci copilul si nu ai unde sa il lasi in alta parte (stim ca e criza de locuri la cresele de stat din Romania). Pe o scala de la 1 la 5, cat de fericit crezi ca vei fi la 15 minute dupa aceasta veste? Dar cinci zile mai tarziu? Te inseli, normal, poate mai putin insa, acum ca stii unde bat (da, iar bat!). Vei apela, fireste, la rationalizari („Nu am gresit cu nimic, decizia sefului este arbitrara si nedreapta, precis l-a mituit celalalt coleg sa ii dea lui proiectul, e un semn ca trebuie sa-mi caut altceva de munca, asa patesc oamenii corecti si muncitori, sunt dati la o parte in favoarea unor profitori). Tot nefericit vei fi, dar mai putin, impactul va fi diminuat intr-o masura mai mare sau mai mica, in functie de cat esti tu de abil in gasirea unor motive convenabile pentru tine. Dar mai este ceva: o serie de factori externi pe care acum nu ii anticipezi acum si care iti vor modela starile afective din zilele urmatoare. Emotiile pe care le simtim sunt adesea rezultatul unor evaluari interne ale unor stimuli externi. Intre cele doua componente exista o relatie cat de cat predictibila, astfel incat se intampla rar sa asisti la reactii aberante, cum ar fi o bucurie extatica cand ai aflat ca tocmai ai fost concediat. Insa viata nu se opreste in acel moment (decat daca mori, fireste). Iar tu vei continua (sper!) sa reactionezi si la alti stimuli la care vei fi, inevitabil, expus dupa momentul concedierii. Cand iti cer o estimare a well-being-ului tau cinci zile mai tarziu, tu te raportezi exclusiv la evenimentul mentionat, de parca in tot acel timp vei retrai clipa de clipa respectivul moment (eterna reintoarecere) si altceva ce ti-ar putea influenta emotiile nici ca ti s-ar mai intampla. Comiti, in predictia pe care o faci, eroarea de focalizare. Acum imagineaza-ti o noua circumstanta ce survine la cinci zile dupa neplacuta intrevedere cu seful tau. Ti-o voi prezenta in detaliu, dupa care iti voi si explica de ce am tinut sa fie atat de clara  (efectul de vividness, care imi place tare mult).

Esti trist, amarat, fara energie, ba chiar te simti si vinovat fata de sef (desi nu intelegi foarte bine unde ai gresit) si rusinat fata de ceilalti colegi, care sunt la curent cu umilinta la care ai fost supus si acum ai impresia ca chicotesc sau tac brusc de fiecare data cand treci pe langa ei (spotlight effect hihi). Cat despre colegul care ti-a luat locul si suflat proiectul...e de la sine inteles ca l-ai strange de gat sau i-ai tine o perna pe fata minute in sir, cu multa dragoste (Doar ai vazut filmul Amour, nu?) Si uite cum tocmai acum colega de la secretariat iti zambeste suspect (aha! O pufneste rasul de ce-ai patit) si te invita sa mergeti sa mancati impreuna in pauza de masa. Accepti, pleci cu ea si ajungi...la ea acasa (zece minute cu masina in afara orelor de varf), cica a facut o ciulama de pui special pentru tine, adica a gatit „cu premeditare”. Pofta buna! Ce urmeaza? O indigestie si o vizita la urgente. Glumeam! O partida de sex recreational, cea mai potrivita modalitate de a-ti pretrece pauza de masa. Sa-ti fie de bine! Te intrebi ce a apucat-o? Of, nu esti si tu in stare sa te bucuri de o experienta placuta fara sa pui o gramada de intrebari? Nu stiu, umbla vorba prin companie ca nu se mai intelege cu barbat-su (nu-i acasa acum, fireste!) si ca intre ei nu mai exista relatii de cateva luni bune. Ahaa! Te-am prins! Stiu din nou la ce te gandesti. (Reciteste te rog primul meu paragraf ca sa intelegi ce rost are paranteza asta) Tipic masculin, gandesti ca un barbat insensibil si obsedat sexual. Ce, daca o femeie e singura si nu a mai facut sex de mult, asta inseamna ca e dispusa acum sa se culce cu primul barbat care ii iese in cale (pe coridor)? Proiectie, mon cher! Asta ai face tu, nu ea! Femeile in schimb vor intimitate emotionala, fiind mai putin axate pe latura strict carnala a unei relatii (nu-mi cere dovezi si studii pentru ultimele afirmatii, incearca sa ma crezi daca nu pe cuvant, macar pe ochi frumosi). Atunci de ce dracu’ a facut chestia asta? Aaa...a fost probabil atrasa tocmai  de tristetea ta din ultimele zile (vezi? tot raul spre bine, ai si uitat patania cu seful cel rau- http://www.publicaffairs.ubc.ca/wp-content/uploads/2011/05/Happy-Guys...in-pres-Emotion.pd ) sau de aerul tau rusinat, dupa cum scria si Seramis, intr-un articol plin cu sfaturi utile in cazul in care doresti sa obtii o intalnire urmata de sex (http://www.sasseramis.ro/atingere-cuantica-pentru-un-date). Poate lucreaza sub acoperire (e mai mult decat o secretara) la o cercetare despre dimensiunile organului sexual barbatesc in erectie si e mai buna decat Debby Herbenick, cea care nu a inteles deocamdata ca self-reportul nu poate fi considerat o metoda viabila de colectare a datelor decat atunci cand  nu se pot obtine informatii pe o cale mai obiectiva (despre Debby si rezultatele ei indoielnice- dar voi investiga!- poti citi pe site-ul lui Adrian: http://www.adrian-nuta.ro/lungimea-penisului-in-erectie-informatii-prietenoase/ ). Bineinteles ca mai exista si varianta sa fie indragostita de tine, dar nu e cazul sa intri in panica, te poti preface oricand ca nu i-ai inteles aluziile, doar nu si-o imagina ca poate obtine de la tine ceva mai mult decat sex in pauza de masa, e doar tipa care raspunde la telefoane, fata care face copii la xerox (cu accent pe „o”, te-ai inecat degeaba!).  Una peste alta, a fost o partida reusita, te intorci la munca cu forte proaspete  si cu...o stare de bine de 4.99 pe o scala de la 1 la 5.

Ce s-a intamplat? Lasa orgasmul si eliberarea de endorfine, eu te intreb ce s-a intamplat cu predictiile tale initiale. Cat de fericit vei fi la cinci zile dupa ce seful tau iti retrage proiectul si sporul de 50% din salariu? Mai stii ce ai raspuns? Undeva pe la 2.5. Si acum? 4.99?? Cum ai putut sa te inseli atat de mult?? Iti spun eu cum! Ai comis-o! Greseala de focalizare! Ai facut o predictie de parca toata fericirea ta ar fi depins de toanele uniu sef antipatic si artagos, cand s-a dovedit mai degraba ca depindea de capriciile simpaticei si misterioasei tale colege. Nu te-ai gandit, in  momentul estimarii, ca starea ta de bine va fi influentata si de alte situatii, independente de evenimentul- stimul care te-a deprimat la un moment dat.

Daca mai esti cu mintea unde trebuie (la mine!), acum ar trebui sa ma intrebi asa: „Pai bine, mai Andreea, dar cum sa fac eu sa nu mai gresesc si sa pot estima mai precis emotiile pe care le voi simti in viitor? Cum sa cresc nivelul (ups) de acuratete a predictiilor mele data viitoare cand imi vei mai pune (e hai!) o intrebare asemanatoare?” Nu e totul pierdut, sa stii! De fapt, eu tocmai ti-am aratat cum sa faci. Nuu, raspunsul nu este sex cu toate colegele din departament!! Tot articolul asta lung al meu a reprezentat o ilustrare a felului in care poti evita eroarea focalizarii si aprecia mai corect consecintele (emotionale) ale evenimentelor din viata ta. Si e si demonstrat stiintific, doarece nu sunt prima care si-a pus aceasta intrebare. Wilson a aratat, intr-un studiu, conditia experimentala care le-a permis subiectilor sai sa faca predictii mai bune. Acestia au primit urmatoarea instructiune: „Inainte de a aprecia nivelul tau de welll-being la cinci zile dupa evenimentul nefercit, te rog sa te gandesti la rutina unei zile obisnuite din viata ta” Prin aceasta de-focalizare, participantilor la inocentul experiement li s-a atras atentia asupra elementelor din background, pe care altfel le-ar fi ignorat in momentul formularii predictiilor. Ceea ce am facut si eu cu tine, fidela (mereu!) principiului conform caruia invatarea cea mai eficienta se produce cand „studentul” este implicat activ in experienta (practica) a manipularii (cognitive!- lucru manualo-cerebral, ca si cum ti-as strecura cu mana niste idei printre circumvolutiunile creierului) informatiilor-tinta. Ti-am distras atentia de la evenimentul-stimul provocandu-te sa te gandesti la o alta situatie ce s-ar putea produce intre timp si care iti va influenta starea subiectiva de fericire. Cum adica sexul cu o colega de la munca nu intra in rutina ta zilnica? Pe cine incerci sa palacalesti acum? Parca nu as sti eu ca primesti in fiecare zi declaratii de dragoste si propuneri sexuale dintre cele mai directe! Hmm....sau e o proiectie? (prevezi si tu cu ce situatii se confrunta o fata care lucreaza intr-un mediu preponderent masculin, nu?).

Daca ai timp de citit (invata sa mai si refuzi unele invitatii):

1. Gilbert, D. T., Driver-Linn, E., & Wilson, T. D. (2002). The trouble with Vronsky: Impact bias in the forecasting of future affective states. In L. F. Barrett & P. Salovey (Eds.), The wisdom in feeling: Psychological processes in emotional intelligence (pp. 114-143). New York: Guilford.

2.Gilbert, D. T. (2006). Shall I compare thee to a summer's sausage? Forbes.com. February 14.

3. Gilbert, D. T. (2006). Does fatherhood make you happy? Time. June 19.

4. Gilbert, D. T. (2006). He who cast the first stone probably didn't. New York Times, July 24.

5. Gilbert, D.T.; Blumberg, S.J., Pinel, E.C., Wilson, T.D., Wheatley, T.P. (1998). "Immune neglect: A source of durability bias in affective forecasting". Journal of Personality and Social Psychology 75 (3): 617–638.

6. Wilson, Timothy D.; Wheatley, Thalia; Meyers, Jonathan M.; Gilbert, Daniel T.; Axsom, Danny (1 January 2000). "Focalism: A source of durability bias in affective forecasting.” Journal of Personality and Social Psychology 78 (5): 821–836.

7. Dunn, E. W., & Laham, S. A. (in press). A user’s guide to emotional time travel: Progress on key issues in affective forecasting. In J. P. Forgas (Ed.), Hearts and minds: Affective influences on social cognition and behavior. New York: Psychology Press.

8. Wilson, T. D, & Gilbert, D. T. (2003). Affective forecasting. In M. P. Zanna (Ed.), Advances in experimental social psychology (Vol. 35,pp. 346-412). San Diego, CA: Academic Press.

9. Wilson, T. D., Gilbert, D. T., & Centerbar, D. B. (2002). Making sense: The causes of emotional evanescence. In J. Carillo & I. Brocas (Eds.), Economics and psychology (pp. 209-233). Oxford: Oxford University Press

PS 1: Observi ca l-am citat indelung pe Daniel Gilbert (primele patru surse sunt articole de popularizare, nu mori daca le citesti!), insa ceea ce tu nu stii este ca mi-e cam teama pentru viata lui acum. La inceputul lunii, pe 4, in articoul despre Mind wandering am vorbit (si) despre Daniel Wegner. Pe 5 a murit! ( multumesc, Adrian!  A anuntat si pe blog, asa ca am apucat si eu sa ii aprind o lumanare)

PS 2: Tu insa nu te speria! Esti in afara oricarui pericol si oricarei predictii! De fapt, beneficiezi chiar de o protectie divina, conjurata in fiecare seara de mine, in stransa colaborare cu Vrajitoarea Ciresica!