Meta-emoţii. Stii ce sunt astea?
Chiar daca nu ai auzit pana acum de acest concept, sunt sigura ca poti deduce.
Emotii despre emotii. Mai precis, un set
structurat si organizat de emotii si cognitii pe care le experimentezi cu
privire la emotiile tale si/ sau ale altora.
Sa presupunem ca aseara te-ai infuriat pe
partenera ta si i-ai vorbit urat (esti om civilizat, nu i-ai dat si doua palme),
apoi te-ai culcat (in alta camera, normal).
In momentul T1 tu ai simtit furie. Astazi te-ai trezit intr-o alta dispozitie
si ai rememorat cele petrecute ieri- nici nu ai cum sa uiti, doar are grija
prietena ta sa-ti arunce niste priviri ce spun mai mult decat cuvintele pe care
ti le refuza acum, inca ranita sau poate doar dornica sa te faca sa te simti si
mai vinovat. Aha, vinovat! Asta era...Acum,
in momentul T2, simti vinovatie fata de
furia pe care ai simtit-o ieri, in T1. Adica ai o meta-emotie ce include o
componenta clar afectiva (te simt prost, starea ta de spirit nu este deloc
stralucita, se vede si pe fata ta ca ceva te macina) si una cognitiva,
evaluativa (te condamni pentru emotia de ieri). Te gandesti la ce ti-a
declansat furia si acum ti se pare ca sentimentele tale au fost nejustificate,
exagerate, scapate de sub control, inutile, nocive si mai aduga tu ce epitete
vrei. “Am fost un ticalos, un
iresponsabil. Cum de m-am infuriat pentru atata lucru?”
Stop! Furia
este una dintre cele sase emotii elementare despre care am vorbit ieri; ele
sunt universale, innascute, selectate evolutionist (deci normale si utile) si
usor de identificat la sine si la ceilalti. Controlul tau asupra emotiilor este
limitat: aparitia lor nu tine de tine, de multe ori nici intensitatea, nu le
poti opri chiar cand vrei “tu” (caci “tu” esti si acele emotii, esti una cu
trairile tale din prezent), lucru care probabil te frustreaza, pentru ca ti-ai
dori sa le poti “manevra” dupa bunul plac. Poate ca uneori iti este teama de
emotiile tale, insa aceasta meta-emotie negativa care este teama nu face decat
sa iti inrautateasca situatia. Ce faci cand iti este teama (de emotii)? Reactia tipica: fight (cu ele) sau flight (de
ele). Uneori freeze (te prefaci ca nu exista, te delimitezi de ele, pierzi
contactul cu realitatea lor). Cum era vorba despre teama de propriile emotii,
raspunsul acesta de fight or flight se
traduce in a fugi de sau a te lupta cu o
parte din tine, cu propria realitate sau experienta. Iti respingi emotiile,
de multe ori pentru ca ele nu corespund cu imaginea despre sine pe care ti-ai
format-o si pe care ai vrea sa o vada si ceilalti (iar una dintre teoriile
legate de self-deception- Trivers-
afirma ca scopul auto-inselarii este de fapt inselarea celorlalti; pentru a fi
credibil cand minti este necesar ca mai intai sa te minti pe tine). Poate te
crezi o persoana calma, care se enerveaza foarte rar, prin urmare nu iti convine
deloc sa te surprinzi furios, deci cand acest lucru (absolut firesc) se intampla
tu te simti vinovat. Sau inspaimantat ca furia te-ar putea impinge sa comiti fapte ingrozitoare. Sau poate vrei sa fii
un barbat puternic si pentru tine a fi puternic inseamna ca ceilalti sa nu te
vada suparat, trist, asa ca in momentele in care tristetea ta (alta emotie
elementara normala) apare si este vizibila pentru cei din jur vei simti, ca
meta-emotie, rusine.
Ce-ar fi insa sa manifesti compasiune in loc de vinovatie
la adresa furiei tale, adica sa o constientizezi, sa o accepti si sa nu te
judeci pentru ca ai simtit-o? Nu crezi
si tu ca aceasta compasiune ca meta-emotie este de preferat vinovatiei, fricii,
rusinii? In plus, meta-emotiile pozitive
te mai ajuta la ceva. Stii la ce ma refer? Autocunoastere.
In momentul in care ai acceptat ca esti uneori si furios sau trist deja ti-ai
extins conceptul de sine, lasand sa ajunga acolo si aspecte ale personalitatii
tale pe care le respingeai, la adresa carora experimentai emotii negative. Este
ca si cum lumina reflectorului reprezentat de constiinta ta ar cuprinde
dintr-odata si acele zone mai intunecate pe care pana atunci le ocolea
sistematic. Asftel, o parte din self-deception nu mai este necesara si te poti
bucura stiind ca te pacalesti ceva mai putin pe tine insuti. Acceptarea
emotiilor si adoptarea unei atitudini pozitive fata de ele te ajuta apoi sa ii
cunosti mai bine si pe ceilalti si sa te lasi la randul tau cunoscut de catre
ei. Acum ca ai inteles ca uneori esti trist iti va fi mai usor sa fii trist si
cu cineva langa tine, iar energia psihica pe care o inainte o consumai (chiar
si inconstient) construind defense va fi canalizata inspre consolidarea unei
relatii ceva mai autentice (o frumoasa metafora,aici: http://www.youtube.com/watch?v=VYht-guymF4).
Poate ti se pare riscant sa te descoperi atat de mult fata de persoanele din
viata ta, dar interesant este faptul ca in aceasta vulnerabilitate vei gasi si
multa libertate, chiar putere- in fond ti-ai depasit niste limite, ti-ai asumat
unele riscuri, nu te mai simti ca un impostor, ti s-a diminuat anxietatea, ai
renuntat sa incerci sa controlezi felul in care esti perceput, ai constatat ca
se poate trai si altfel si ca, surprinzator, ai de fapt mai mult control acum
asupra sentimentelor, reactiilor si comportamentelor tale. Si, pentru ca tocmai
am urmarit un videoclip motivational (http://www.youtube.com/watch?v=LBdwM9et3tQ),
te poti ridica mai usor de jos cand stii ce te-a pus la pamant decat atunci cand ai
fost doborat de emotii negate, neasumate, respinse.
Revenind la exemplul initial, nu cumva ar fi
mai sanatos sa te simti vinovat nu pentru emotia simtita in T1, ci doar pentru comportamentul tau? Am spus mai sus ca
aparitia emotiei este in afara controlului tau, ba s-ar putea chiar sa ai
anumite predispozitii genetice spre unele tulburari afective si de anxietate
cum ar fi depresia, fobiile, disforia, ciclotimia. (Auto-culpabilizarea nu va
face atunci decat sa te adanceasca in depresie, iar neacceptarea fricii, oricat
de irationala ar fi ea nu o va face sa dispara, ba dimpotriva- stii ca sunt
frecvente cazurile de atacuri de panica provocate tocmai de frica coplesitoare ca
poti avea un atac de panica). Asta nu inseamna insa ca emotiile fac ce vor din
ele tine, asa cum te temi, iar constientizarea si acceptarea lor este de fapt
parte integranta a procesului de
autoreglare emotionala, care mai include dobandirea unei flexibilitati in
exprimarea lor nuantata, in functie de cerintele situatiei. Teama nu dispare, dar inveti sa traiesti cu ea intr-un mod
armonios, te imprietenesti cu ea insa nu ii permiti sa iti invadeze existenta
sau sa te impiedice sa faci lucrurile pe care le doresti (http://www.youtube.com/watch?v=z-wyaP6xXwE)
Iti recunosti mania, o accepti, o lasi sa fie, dar in acelasi timp inhibi
impulsul de a actiona doar ghidat de ea (tocmai pentru ca esti constient ca
esti furios), treci in revista alternativele si alegi din acest repertoriu cel
mai potrivit comportament. A doua zi iti poti evalua actiunile (de preferat tot
cu compasiune) in primul rand in scop de invatare, intrebandu-te daca a fost
intr-adevar cea mai buna decizie astfel incat, daca raspunsul e “nu”, sa
incerci sa repari, sa corectezi, sa mai atenuezi pe cat posibil din pagubele
produse ieri (daca i-ai vorbit urat partenerei iti vei cere iertare iar data
viitoare cand vei fi furios vei pastra in memorie acest episod). Atunci cand
iti evaluezi comportamentele o faci prin prisma unor valori personale sau
principii relativ stabile (pentru ca si acolo e nevoie de ceva flexibilitate)
care confera vietii tale un anumit grad de coerenta.
Coerenta comportamentala este insa diferita de coerenta emotionala, fara ca
acest lucru sa insemne neaparat ca actiunile tale sunt in dezacord cu trairea.
De exemplu, se intampla sa fii atat de furios incat sa-ti spui “imi vine sa-l
omor pe seful meu”. Sunt ganduri si emotii care apar in campul constiintei tale
si pe care este preferabil sa le accepti, dat fiind ca ele oricum exista. Asta
nu inseamna insa ca iti vei omori seful (sau ma rog, tu stii…), pentru ca
autoreglarea emotionala presupune si capacitatea de a inhiba impulsul de a actiona automat sub imperiul emotiei. Cred ca
putem aspira la coerenta comportamentala
si in acelasi timp accepta o oarecare incoerenta
emotionala, prin care inteleg curgerea, fluxul continuu al unei game foarte
variate de emotii, afecte, dispozitii, trairi, experiente interioare uneori
contradictorii. Esti familiarizat cu stilul romanelor Virginiei Woolf? Daca iti
este greu sa urmaresti sau sa intelegi “the stream of consciousness” este posibil
sa nu fi fost destul de atent la propriile senzatii si ganduri, pentru ca ceea
ce se intampla in cartile ei este dupa parerea mea o ilustrare geniala a fluiditatii
constiintei fiecaruia dintre noi. (Ce, s-a sinucis? Pai ce, am zis eu ca era
prea zdravana la cap?)
Meta-emotiile au fost studiate in primul rand
in contextul relatiei parinte-copil
de catre John Gottman, unul dintre cei mai cunoscuti cercetatori (da, foloseste
metode stiintifice) din domeniul psihologiei cuplului si familiei (probabil
format si el la SPER). “Parental meta-emotion philosophy and the emotional life
of families: Theoretical models and preliminary data”
este primul articol pe aceasta tema, publicat in anul 1996 in revista Journal of Family Psychology. (Au urmat
multe altele ulterior). In acest context, meta-emotiile reprezinta atitudinile parintilor fata de emotiile
copiilor, iar filosofia
meta-emotionala este felul in care te raportezi tu ca parinte la emotii in
general si la emotiile copilului tau in particular. Gottman si colaboratorii
sau au identificat doua tipuri principale de filosofii meta-emotionale:
Daca adopti filosofia numita „emotion-coaching”
vei fi un parinte constient de emotii, capabil sa vorbeasca despre ele si sa
isi ajute copilul sa le recunoasca la randul lui si sa le exprime. Iata si cele
cinci caracteristici principale ale acestei atitudini: parintele indentifica
emotiile copilului; parintele vede in aceste emotii o oportunitate de invatare si de intimitate; parintele isi ajuta
copilul sa-si verbalizeze trairile; parintele manifesta empatie si valideaza
emotiile copilului; parintele il ajuta pe copil sa gaseasca solutii la
problemele cu care se confrunta.
Daca insa ai chiar tu meta-emotii negative (frica de tristete, aversiune
fata de furie etc.) in relatia cu cei mici vei imbratisa filosofia minimalizarii
(dismissive philosophy): vei pleca
de la premisa (mai mult sau mai putin constientizata) ca furia sau tristetea
resimtite de copilul tau ii vor face rau si vei dori sa le alungi cat se poate
de repede. Desi esti animat de cele mai bune intentii (iti doresti sa inceteze
suferinta copilulului) faci greseala de a crede ca ignorarea si negarea
emotiilot negative reprezinta cea mai buna modalitate de a-l ajuta. Dar tu esti
cel care se simte cel mai inconfortabil in contact cu propriile emotii
negative, astfel ca nu mai poti vedea in ele si o minunata ocazie de crestere
si intimitate. “Nu mai plange”, “Las ca-ti trece!” “Esti baiat mare, e rusine
sa plangi”, “Inceteaza odata cu circul asta”, “Nu mai fi nervos” “Liniste-te
imediat!”, “Asta-i buna! Te-ai suparat din atata lucru?”sunt exemple de reactii
parentale prin care emotiile copilului sunt practic respinse, negate, judecate
ca puerile, nepotrivite, ilegitime, prostesti. Relatia are numai de suferit:
copilul se simte neinteles, vinovat, pedepsit, respins, la mare distanta
emotionala de parinte.
Studiile lui Gottman si cele ale lui Hunter au mai reliefat urmatoarele aspecte: copiii ai caror parinti le-au acceptat emotiile negative au dezvoltat in
timp abilitati superioare de autoreglare emotionala si de coping, o mai buna capacitate de concentrare a atentiei, o incidenta
scazuta a depresiei, mai putine probleme comportamentale si au format relatii
sociale mai de calitate.
Meta-emotiile te ajuta deci sa ii oferi copilului sprijin emotional si
un ajutor adecvat nevoilor sale. Nu inseamna sa te lasi coplesit si sa incepi
sa plangi mai tare decat el, nici sa ii incurajezi ruminatiile sau sa cedezi
santajului emotional (“Tati, vreau sa-mi cumperi jocul asta!” rostit in timp ce
se tavaleste pe jos in supermarket), ci sa-i recunosti emotia si apoi sa
colaborati in vederea gasirii celei mai potrivite solutii. Daca este furios pe
un alt copil care i-a furat jucariile cea mai buna solutie nu e sa-l impinga si
sa-l tranteasca, dar nici sa se comporte precum nimic nu s-ar fi intamplat,
oferindu-i, eventual, si ultima sa masinuta (melodia lui Kenny Rogers ofera o
pilda interesanta in acest sens).
Daca iti doresti cumva sa devii terapeut probabil ca deja ai inteles ca
aceeasi filosofie a meta-emotiilor se aplica si in relatia terapeutica. Nu stiu
cum vei putea asista un client ce sufera de depresie daca tu fugi de tristete
sau cum vei contine agresivitatea cuiva cata vreme nu poti nici macar sa o
contii pe a ta.
Intrebare de final: daca in T1 ai simtit emotia “furie” si in T2
meta-emotia “vinovatie”, care mai e situatia acum, in T3, dupa ce ai citit
acest articol? Simt (contagiune telepatica) meta-meta emotia “compasiune”,
adica o compasiune in T3 fata de vinovatia din T2 fata de furia din T1…Ok,
ne-am complicat prea mult!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu