luni, 13 octombrie 2014

"Spending my time"

Te avertizez din start că nu-ţi va plăcea acest articol, aşa că poate ar fi mai bine să nu-ţi pierzi timpul cu el. La sfârşit nu vei fi mai fericit, mai ales dacă priveşti fericirea în termeni de utilitate.

Şi acum că te-am trimis la culcare (un timp foarte bine investit!), o să vorbesc singură despre bani. De ce să vorbesc singură în loc să provoc un dialog? Păi nu am nevoie, îmi sunt auto-suficientă! Şi am şi multă treabă! Nu, chiar nu sunt dispusă să cooperez, prefer să lucrez individual! De ce? Păi tocmai pentru că am adus vorba despre bani, de-aia!

Banii reprezintă un simbol foarte puternic care, odată activat, creează un mindset specific, centrat pe auto-suficienţăindependenţă, individualism, performanţă şi disponibilitate scăzută de a primi, dar şi de a acorda ajutor. S-au făcut numeroase experimente ce au studiat efectele comportamentale ale activării conceptului (şi mindsetului) de „bani”, de exemplu prin expunerea subtilă a subiecţilor la poze cu bancnote sau prin prezenţa „întâmplătoare” a unor monede pe biroul unde aceştia rezolvau o sarcină. Într-un experiment subiecţilor li s-a cerut să manevreze 12 forme pentru a forma un pătrat, cu menţiunea că pot cere oricând ajutorul experimentatorului dacă au dificultăţi. Până când timpul a expirat, 75% dintre cei din grupul de control (fără priming legat de bani) au făcut asta, faţă de numai 35% dintre cei cărora li se indusese mindset-ul financiar. Într-un alt studiu, subiecţii au stat în faţa unui calculator care avea pe desktop fie poze cu bani, fie cu peşti. Au participat la un experiment fictiv pentru care au primit o compensaţie de doi dolari, după care au fost întrebaţi dacă ar dori să doneze o parte din sumă către un fond studenţesc. Cei care au privit imaginile cu peşti au dăruit în medie 1.34 dolari, în timp ce colegii lor care urmăriseră poze cu bani au renunţat la doar 77 de cenţi. Rezultate similare au fost obţinute şi când un complice se împiedica şi scăpa creioanele pe jos: odată implantată ideea de bani, subiecţii erau prea puţin darnici pardon! dornici să îl ajute să le recupereze, ridicând mult mai puţine obiecte decât cei din grupul de control. Şi exemplele pot continua, dar trec mai departe, să nu pierd timpul.

Elizabeth Dunn (poate ai observat că mi-e dragă) şi colaboratorii ei au vrut să investigheze cum este afectată  fericirea atunci când oamenilor li se aminteşte de bani. Mai precis, au arătat efectele acestora asupra savurării. Sper că nu ai uitat că savurarea este, în psihologia pozitivă, capacitatea de a prelungi şi intensifica experienţele şi emoţiile pozitive prin strategii active precum: manifestări non-verbale, menţinerea atenţiei în prezent, anticiparea şi rememorarea sau împărtăşirea lor cu ceilalţi (prin relatare sau chiar prin implicare directă). Din nou participanţilor li s-au arătat imagini cu bancnote sau neutre, apoi li s-a oferit o ciocolată, iar la sfârşit au fost întrebaţi cât de mult le-a plăcut. Ţi-ai fi închipuit că o poză cu bani, prezentată fugitiv, va modifica însuşi gustul ciocolatei? Mă refer la percepţie, desigur! De asemenea, chestionarele la care au răspuns au evidenţiat per ansamblu o capacitate redusă de a savura experienţele pozitive, iar o posibilă explicaţie ar fi că activarea conceptului de bani îi determină pe oameni să petreacă mai puţin timp apreciind lucrurile mărunte, probabil pentru că devin interesaţi nu atât de mărunţiş cât de bancnote, averi, câştiguri tangibile, substanţiale.

Nu mai am răbdare! Dacă o ţin în ritmul ăsta mă prinde Crăciunul, pe care îl urăsc pentru că nu suport invitaţiile de a-mi irosi timpul cu tot felul de vizite ale rudelor şi prietenilor care vor insista să facem bradul, să ascultăm colinde şi să stăm la masă împreună. (Accept însă să primesc vizita unei fantome, dar doar dacă este „the ghost in the machine”). Hm…mă transform cumva în Scrooge? Avea deci şi Adam Alter dreptatea lui: „people also turn out to have just an ounce of Scrooge in them when they are reminded of money”.

Şi s-au mai dus nişte minute! Le-ai numărat? Unde se duc minutele când se duc? De-a valma la groapa de gunoi a Universului, unde nu cred că există tehnici de reciclare. Nu te poţi întoarce în timp, nu-l poţi da înapoi şi cu atât mai puţin îl poţi folosi altfel decât deja ai făcut-o! Dar probabil nu îţi pare rău, presupun că l-ai investit în activităţi care au meritat costurile.

În caz că nu ţi-ai dat seama, articolul de azi nu este despre bani, ci despre timp. Sau nu. Mai corect ar fi să spun că este despre o anumită formă de timp, timpul ca resursă. Cea mai importantă resursă de altfel, de acord? Mai importantă decât banii? Nu-mi răspunde, ţi-ar lua prea mult timp şi nu-ţi permiţi chestia asta, nici nu ai nevoie de întrebările celorlalţi, le ai tu pe ale tale.

Există în mentalul colectiv o asociere strânsă între conceptul de bani şi cel de timp. Da, acel timp care este irosit, câştigat, folosit, economisit, pierdut, investit...hai că ştii acum.  Timpul este acea valoroasă resursă limitată care la un moment dat se termină. Trebuie maximizată, nu? Stai bine cu managementul timpului, adică te pricepi să ţi-l calculezi?

Acordă-mi totuşi un minut şi răspunde măcar la următoarea întrebare: Ce se întâmplă cu fericirea ta când eşti ocupat să-ţi drămuieşti timpul?

S-au întrebat şi alţii înaintea mea: Sanford E DeVoe şi Julian House, într-un articol publicat în Journal of Experimental Social Psychology şi intitulat:


Da, (auto)prezentarea timpului în termeni asemănători cu cei folosiţi pentru bani afectează fericirea şi activează mindsetul mercantil pe care ţi l-am descris în prima parte. Nu vreau să derulez înapoi, ce-a fost a fost şi nu s-a dus pe apa Sâmbetei, nici pe fereastră…a rămas în depozitul de cuvinte al Internetului.

Pe scurt, când subiecţii s-au gândit la valoarea economică a timpului au savurat şi apreciat mai puţin decât ceilalţi o experienţă pozitivă precum câteva minute de ascultare a unei piese muzicale – The Flower Duet din opera Lakme; lasă, nu-ţi pierde şi mai mult timp, e ceva despre nişte flori care vor să facă nu ştiu ce împreună…auzi la ele, de parcă nu ar putea şi singure!



Autorii au manipulat variabilele şi au ajuns la concluzia că asocierea timpului cu banii generează asemenea efecte şi pentru că participanţii ajung să se simtă nerăbdători, grăbiţi. Timpul, ca şi banii, este limitat, am văzut deja. Mai ştii experimentul cu bunul samaritean şi ce făceau studenţii care se grăbeau să ajungă la un interviu când pe drum întâlneau un om prăbuşit pe jos, având mare nevoie de ajutor? Treceau mai departe!

Păi şi ce facem în această situaţie? Timpul chiar este preţios, valoros…asta dacă nu cumva totuşi

TIMPUL ESTE INESTIMABIL

Am scris cu litere mari ca să te opreşti puţin din a te gândi la timpul-resursă. Adică mai există şi un alt fel de timp? Un timp care nu se investeşte, nu se maximizează, nu se foloseşte? Poate un timp care se trăieşte, se petrece, se întâmplă chiar acum? Un timp nu al pierderilor şi câştigurilor, ci al fericirii cu tot ce presupune această fericire, al acelor lucruri ce nu sunt cuantificate, măsurate sau cântărite în termeni de „utilitate”? Un timp fără costuri de oportunitate? Mai este ceva care să scape computaţiilor, calculelor şi cântarului?

Desigur, am abuzat, iar tu nu ai putut să savurezi articolul (după cum te anunţasem). Ţi-am răpit mult timp, ziua are doar 24 de ore, iar tu doar 21 de grame de suflet de investit în fiecare dintre ele. Ba m-am mai repezit să-ţi cer şi socoteală, de parcă nu am avea tot timpul din lume. Doar că, vezi…există totuşi ceva ce timpul-resursă şi timpul-inestimabil au în comun: ambele se scurg.









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu