Emoţii indexate, frumos etichetate

Câţiva cititori au remarcat că în ultimul timp am scris mai mult despre emoţiile negative şi m-au întrebat dacă nu cumva este nociv sau periculos să ne focalizăm atâta pe ele. Răspunsul meu este NU. Bine, acum depinde cum o faci! Atitudinea faţă de emoţii este cel puţin la fel importantă ca emoţiile în sine. Probabil vrei să-ţi dau şi câteva argumente. A, nu vrei? Nu-i nimic, vreau eu!

Capacitatea de a-ţi recunoaşte emoţiile, de a le numi, de a discrimina între ele, de a le descrie şi de a le conferi o anumită specificitate este fundamentală pentru sănătatea psihică şi fizică. Este de asemenea o componentă a inteligenţei emoţionale şi un element-cheie al auto-cunoaşterii.  Acest lucru este poate şi mai important când vine vorba de emoţiile negative, tocmai pentru că, nefiind plăcute, tendinţa naturală este să le eviţi sau să nu te apleci prea mult asupra lor. Este ca şi cum ai refuza să intri într-o cameră în care nu ai mai intrat de mult şi unde te aştepţi să găseşti mizerie. De ce te-ai duce, mai ales că ai, slavă domnului, altele, mai luminoase în care îţi poţi petrece timpul? Păi în primul rând pentru că este a ta. Chiar nu vrei să-ţi cunoşti casa? Şi cu persoanele apropiate ce faci? Le interzici să intre acolo (precum Barbă-Albastră) şi rămâi zi şi noapte vigilent nu cumva să se deschidă uşa sau să se uite cineva pe gaura cheii? Cunoaşterea şi împărtăşirea emoţiilor şi părţilor din sine mai puţin flatante sau plăcute constituie ceea ce se cheamă integritate emoţională. După părerea mea, integritatea emoţională este definitorie şi pentru integritatea morală. Oare vreau să spun că nu poţi fi integru moral dacă nu eşti şi emoţional? În general da. Sunt poate şi cazuri izolate când reuşeşti, dar este ca şi cum te-ai scărpina cu mâna stângă la urechea dreaptă, asta dacă nu cumva te scarpini la urechea dreaptă pentru că nu-ţi dai seama că de fapt te mânca stânga.

Nu am folosit întâmplător expresia. Emoţiile, ca şi senzaţiile, se simt în corp. Cu cât eşti mai conectat la corpul tău (interocepţie), cu atât vei fi mai în contact şi cu emoţiile. Invers, capacitatea de a numi şi recunoaşte emoţiile se pare că corelează negativ cu frecvenţa simptomelor fizice neplăcute ocazionale ce nu sunt cauzate de o afecţiune diagnosticată. Participanţii la un experiment care au fost instruiţi să eticheteze emoţiile au avut reacţii negative mai puţin intense când au fost expuşi la imagini cu încărcătură negativă, iar asta s-a văzut şi la măsurarea unor indicatori biologici (de exemplu, heart rate variability).

Imaginează-ţi că te trezeşti în toiul nopţii cu o senzaţie bizară sau cu un sentiment ciudat. Ai vrea să adormi la loc, nu? Sigur, dar ca să o faci ai nevoie să ştii mai întâi ce ţi se întâmplă în momentul respectiv. Îţi trebuie la baie? Ţi-e sete (cum ar fi să ai o tulburare rară în care, deşi organismul tău necesită apă ca să supravieţuiască, tu nu ai percepe deloc setea?)? Ai avut un coşmar şi eşti speriat? Poate un vis erotic şi eşti excitat? Eşti îngrijorat pentru ce ai de făcut mâine? Eşti nemulţumit de ce ai făcut azi? Orice ar fi, cu cât îţi vei identifica mai repede senzaţia sau emoţia cu atât vei adormi mai rapid la loc, după ce, în unele cazuri, ai luat şi anumite măsuri ce se impuneau (să bei apă).

Identificarea emoţiilor are, am mai spus-o, un rol pragmatic. Cele negative poate chiar mai mult decât celelalte, pentru că indică adesea o nevoie care este frustrată şi un dezechilibru pe care ar fi cazul să-l iei în serios pentru a atinge iarăşi homeostazia. Emoţiile te ajută să prioritizezi anumite scopuri, să-ţi mobilizezi energia spre atingerea lor şi să iei deciziile potrivite. Se întâmplă însă şi ca ele să fie excesive sau mai puţin relevante pentru obiectivele pe care ţi le-ai propus. Chiar şi atunci, recunoaşterea lor este deosebit de importantă şi funcţionează ca o strategie de auto-reglare indirectă sau implicită.

Simpla numire a emoţiilor negative diminuează impactul lor şi le reduce frecvenţa de apariţie. Affect labelling, în termeni de specialitate. Efectele pozitive erau de mult cunoscute, până la urmă pe asta se bazează în mare parte acele terapii centrate pe vorbit şi ascultat. De asemenea, poate ai auzit de tehnica scrisului terapeutic (Pennebaker). Ulterior s-au delimitat şi mecanismele neurale implicate: numirea emoţiilor reduce activitatea din amygală şi o amplifică pe cea din cortexul prefrontal ventrolateral drept. Reactivitatea scade când senzaţia, afectul sau emoţia au primit un nume. Practic amygdala nu mai este singură, în sprijinul ei sare cortexul prefrontal, care preia o parte din emoţie, interpretând-o şi, astfel, îmblânzind-o.

Este o strategie indirectă pentru că nu-şi propune explicit să controleze şi diminueze emoţia, însă cam asta se întâmplă. Circuitele amintite sunt comune în mare parte cu cele ale reevaluării cognitive din terapia cognitiv-comportamentală, doar că numirea emoţiilor nu are ca scop declarat controlul deliberat al emoţiei negative. Am scris de curând despre tehnicile de defuziune din terapia prin angajament şi acceptare. Multe dintre ele presupuneau să foloseşti cuvintele pentru a crea o poveste despre emoţiile sau gândurile blocante, un proces ce te ajută să te detaşezi şi să le vezi drept nişte cuvinte. Te invitam atunci chiar să le exagerezi, să le pui în versurile unui cântecel sau să ţi le repeţi cu o voce schimbată, eventual comică. Ai observat că dacă repeţi un cuvânt sau o frază întruna semnificaţia se pierde şi cuvântul de goleşte de ceea ce în semiotică se cheamă semnificat, rămânând un simplu semnificant (o colecţie de sunete)? Încearcă chiar acum! Exemplul mai vechi era „sunt un idiot”. Sunt un idiot sunt un idiot sunt un idiot sunt un idiot sunt un idiot sunt un idiot sunt un idiot sunt un idiot sunt un idiot sunt un idiot sunt un idiot…Te mai deranjează la fel de mult?

Şi dacă ţi se pare că insist pe emoţiile negative, după tot ce ai citit în articolul de azi, poţi ghici de ce poate este mai bine aşa? Numirea emoţiilor şi introspecţia (diferenţierea mai fină, identificarea cauzelor şi căilor de urmat) sunt strategii de auto-reglare care ce fac? Le atenuează, le diminuează impactul. Acelaşi lucru se întâmplă, cred că realizezi, şi cu cele pozitive. Deşi discriminarea emoţiilor este benefică în general, dacă vrei să trăieşti din plin anumite sentimente plăcute, trăieşte-le şi atât atunci când apar, lăsând vorbele (descrierea şi explicarea lor) pe altădată sau pentru momentul când, din varii motive, preferi să scapi de ele. Poţi arunca o privire şi pe cercetările lui T. Wilson privind introspecţia şi efectul negativ al supra-analizei şi căutării de explicaţii asupra satisfacţiei şi preferinţelor personale. Îţi dau şi linkul, doar îmi eşti drag drag drag drag drag drag drag drac drag drag drag drag drac drag drag drag drac drac drag drag drag drag drag drac drag drag drag drag drag drag drag.

Noapte bună!