Eşti
la o înmormântare. Un fost coleg de facultate a murit într-un accident şi acum
v-aţi strâns vechea gaşcă pentru o ultimă băută împreună.. cea de la pomană.
Hai să ne imaginăm scena
Tu:
soseşti la timp, te interesezi care este mersul ceremoniei, unde e biserica şi
restaurantul, dacă sunt locuri de parcare şi pe la ce oră se va termina
evenimentul. Te oferi să dai ajutor rudelor celui decedat, îi încurajezi şi îi
sfătuieşti să se gândească la viitor, să nu se lase copleşiţi, eventual să se
întoarcă cât mai repede la muncă şi să-şi urmeze obiectivele pe care le aveau
şi înainte. La sfârşit eşti printre primii care pleacă pentru că a doua zi ai o
şedinţă la prima oră şi vrei să mai arunci un ochi peste prezentarea pregătită
deja de acum câteva zile.
TP:
Este afectat de ceea ce s-a întâmplat, dar şi bucuros să-şi revadă vechii
prieteni. Ţine minte o grămadă de anecdote din timpul facultăţii şi vă încântă
cu povestirile despre cât de uniţi aţi fost, ce momente minunate aţi petrecut
împreună şi cum acei ani şi relaţiile de prietenie au contribuit pozitiv la ceea
ce sunteţi acum.
PH:
Ajunge târziu cu o scuză cam subţire, dar se integrează repede şi va fi şi
ultimul care pleacă. Este plăcut, plin de viaţă şi de energie, interesat de cum
se simte fiecare, se arată impresionat de calitatea vinului servit la pomană,
dar şi suferă vizibil când poartă un dialog cu familia îndurerată.
TN:
Repetă întruna că nu îi vine să creadă ce s-a întâmplat, povesteşte accidentul
în cele mai mici detalii (aşa cum le-a aflat şi el) şi se întreabă ce-ar fi fost dacă prietenul
vostru ar fi plecat din casă măcar câteva secunde mai devreme sau dacă şoferul
celeilalte maşini ar fi fost ceva mai atent. Şi el are foarte multe amintiri
din studenţie, dar cele mai multe sunt momente de cumpănă, foarte dificile şi dureroase, pe
care le povesteşte de parcă nu ar fi trecut niciodată peste ele.
PF:
Pare dezorientat, puternic zguduit de cele întâmplate şi îl auzi mereu oftând
şi spunând „Asta e viaţa, te trezeşti dimineaţa sănătos şi plin de planuri şi
până seara eşti mort”, „Nu te poţi pune cu soarta, dacă aşa i-a fost scris...”
sau „Aşa a vrut Dumnezeu”.
VT:
Este preocupat să se respecte toate ritualurile religioase astfel încât mortul
să aibă parte de o trecere lină în lumea cealaltă, singura care contează. Spune
că viaţa de pe pământ este doar o pregătire pentru cealaltă, care începe după
moarte, astfel încât trebuie să ne distanţăm de plăcerile lumeşti şi să trăim aşa
cum îi place lui Dumnezeu pentru că lui îi vom da socoteală.
Ce
observi? Acelaşi eveniment, dar percepţii şi (prin urmare) comportamente
complet diferite. Şase oameni sunt împreună, participă la o acţiune colectivă,
se cunosc bine între ei, şi totuşi fiecare are propriul filtru prin care
prelucrează informaţiile din mediu. Sunt în acelaşi loc, asta e clar. Dar oare sunt şi în acelaşi timp?
Philip Zimbardo spune că nu. Cei şase actori de mai sus (tu şi prietenii tăi) ilustrează
cele şase atitudini pe care le putem avea faţă de timp, câte două pentru
fiecare dimensiune, trecut, prezent şi viitor. Perspectivele legate de timp
reprezintă un proces adesea inconştient prin care fluxului de experienţe
personale şi sociale îi sunt desemnate categorii ce conferă respectivelor
trăiri ordine, coerenţă şi sens. Ele structurează practic felul în care
percepem ceea ce se întâmplă şi ne influenţează deciziile, având consecinţe
importante în nenumărate arii ale vieţii, de la sănătatea fizică şi mentală
până la succesul profesional şi relaţiile interpersonale. Cum am ajuns la Zimbardo?
M-am oferit drept cobai în experimentul cu închisoarea pentru a mă auto-pedepsi
pentru nişte fapte abominabile pe care le voi comite într-o viaţă viitoare (le
ştiu, doar că nu le pot împiedica). Glumesc! Mi-a sărit în ochii pe care mi-i
dădeam peste cap răsfoind a nu ştiu câta carte de psihologie pozitivă în
căutarea (aproape zadarnică) a unor idei pe care să nu le fi auzit deja.
În
sceneta de la început tu jucai rolul unei persoane orientate preponderent spre viitor. Cum se traduce asta în
comportamentul tău? Înainte de a acţiona te gândeşti la consecinţe, faci o
analiză costuri-beneficii şi amâni gratificările imediate în favoarea
obiectivelor pe termen lung, îţi fixezi scopuri, eşti conştiincios
(caracteristică ce, conform unor studii, îţi lungeşte viaţa cu vreo doi ani!)
şi iei deciziile care te apropie de atingerea obiectivelor mai degrabă decât
care îţi produc plăcere în prezent. Pe de altă parte, sacrifici timpul petrecut
cu cei dragi, îţi este greu să te relaxezi, să te bucuri de micile plăceri ale
vieţii şi să faci ceva care nu este neapărat şi util, doar pentru plăcerea în sine (sau pur
şi simplu pour la beauté du geste,
mereu mi-a plăcut expresia).
TP
reprezintă trecutul pozitiv. Dacă ai
o astfel de orientare eşti ataşat de trecut, îţi plac tradiţiile şi te simţi
bine alături de familie, care-ţi conferă sentimentul apartenenţei şi al unei
identităţi stabile în timp. Îţi aduci aminte cu plăcere de întâmplările din
copilărie, simţi recunoştinţă faţă de cei care au contribuit cumva la formarea
ta şi ai un nevrotism scăzut pentru că atitudinile tale pozitive faţă de trecut
influenţează şi aşteptările pe care le ai faţă de prezent şi faţă de viitor –
te aştepţi să ţi se întâmple în continuare mai degrabă lucruri bune. Este,
desigur, o memorie selectivă şi poate fi totodată un proces activ, adică nu te
opreşte nimeni să-ţi reconfigurezi amintirile astfel încât să extragi partea
bună din evenimentele ce compun istoria ta personală, aşa cum o vezi la un
moment dat. Există şi dezavantaje dacă perspectiva ta temporală este strict
focalizată pe trecut: o anumită reticenţă în a încerca lucruri noi, rezistenţă
la schimbare şi acceptarea uneori necritică a status-quo-ului.
PH
trăieşte în prezentul hedonic. Caută
lucrurile şi activităţile care îi fac plăcere şi le evită pe cele neplăcute,
extenuante sau plictisitoare (sunt şanse mari să fie şi un sensation-seeking). Dacă te regăseşti, probabil viaţa bună înseamnă
pentru tine o viaţă activă, trăită intens, plină de noutate şi spontaneitate. Palpitantă (atenţie! uneori palpitaţiile
frecvente corelează cu boli cardio-vasculare, mai ales dacă trăieşti clipa
într-un mod ce l-ar face pe Dionis să te invite în clubul său, ca prieten sau,
dacă eşti femeie (deşi grecii antici, zei sau oameni, nu ţineau cont mereu de
sex), să te includă în harem, alături de numeroasele consoarte pe care probabil
ţi le aminteşti din mitologie). Eşti tonic, exuberant, plin de entuziasm (zest, ca şi punct forte în inventarul
caracteristicilor pozitive ale preafericitului Seligman), îţi faci repede prieteni
şi iubite deoarece oamenii apreciază uşurinţa, senzualitatea, vivacitatea şi
implicarea cu care te raportezi la ei clipă de clipă. Dezavantaje: control
scăzut al impulsurilor, riscul de a deveni dependent de diverse substanţe, prea
puţină atenţie îndreptată spre menţinerea unui stil de viaţă sănătos, disciplină
scăzută şi capacitate redusă de a urmări scopuri pe termen lung sau de a te
dedica unui proiect (decât dacă ai norocul ca respectivul proiect să te
motiveze intrinsec, de exemplu să te simţi bine şi să intri în stare de flow când pictezi/ joci fotbal/ faci
experimente în laborator etc.)
Ceilalţi
trei? TN este cel care trăieşte în trecutul
negativ, de aici ruminaţii, gândire contrafactuală neproductivă şi adesea
depresie. Tot risc de depresie avem şi în cazul unei persoane orientate în
special către prezentul fatalist
(senzaţie de control aproape inexistent, locus
of control extern, fatalism, pasivitate, neajutorare învăţată). Cât despre
VT, acesta este viitorul transcendental,
dacă consideri că după ce crapi vei fi aşteptat în altă parte cu un buchet de
flori sau cu un cazan în care să fierbi (am
cazanul meu…ai prins melodia?) sunt şanse să-ţi bagi picioarele în viaţa de
acum, a ta şi poate şi a altora din preajmă (vezi cazul extrem al teroriştilor
sinucigaşi). Nu insist pe aceste ultime trei perspective pentru că ele conduc
la percepţii, atitudini şi credinţe iraţionale, dezadaptative, cu consecinţe
negative asupra fericirii subiective (probabil şi obiective, whatever objective happiness might mean).
Ţine
te rog cont totuşi de faptul că oamenii sunt foarte diferiţi şi multe dintre
deciziile lor ţie ţi se par iraţionale doar pentru că aveţi perspective
diferite asupra timpului, adică nu acordaţi aceeaşi importanţă fiecărei
dimensiuni (valabil şi la nivel de culturi- vezi conflictele între civilizaţii).
Multe dintre ciocniri ar putea fi evitate sau măcar înţelese atunci când ieşi
puţin din propria perspectivă şi eşti tolerant faţă de un punct de vedere
diferit. Imaginează-ţi un cuplu format dintr-o ea focalizată pe viitor şi un
el ce apreciază prezentul hedonistic. Îţi dai seama cum cea mai mică
decizie poate fi un fitil pentru ditamai scandalul sau pentru nemulţumiri şi
dezamăgiri? El o invită într-o seară la o a cafea în centrul vechi. Ce ar spune
ea? Păi de ce să ieşim în oraş când e o
pierdere de timp şi de bani, nu mai bine pun eu acum de cafea că tot vreau să
stau până mai târziu să pregătesc un raport pentru mâine la muncă. Ce răspunde el? Eu îmi doream doar să petrecem mai mult timp împreună, să facem ceva
nou, doar noi doi, nu să bem o cafea acasă în timp ce tu tastezi diverse chestii
la calculator.
După
mai bine de zece ani de cercetări, Zimbardo se consideră în măsură să facă şi
câteva recomandări asupra celei mai sănătoase şi mai împlinitoare perspective
asupra timpului (este optimist, crede că ele sunt în mare măsură învăţate în
copilărie şi influenţate totodată de cultură, dar cu efort susţinut s-ar putea
şi modifica într-un sens benefic pentru individ, de ce nu şi pentru societate).
Care, care să fie? Perspectiva viitorului, poate? La ea te gândeai, nu? Ei bine,
da şi nu. Cea mai bună atitudine este cea echilibrată,
ce înglobează trecutul pozitiv,
prezentul hedonist şi viitorul (netranscendental). Toate cele trei au
avantaje şi dezavantaje, astfel încât centrarea exclusivă pe una dintre
ele îţi îngustează practic perspectiva, te limitează şi nu îţi dă voie să te
bucuri de părţile pozitive ale celorlalte, exacerbând şi consecinţele negative
ale dimensiunii predilecte. Oamenii fericiţi au în general următoarea orientare
(poţi afla şi tu unde te situezi răspunzând la câteva întrebări, aici):
- scor înalt pe dimensiunea trecutul pozitiv;
- scor moderat-înalt la perspectiva
prezentul hedonist
- scor moderat-înalt la perspectiva
viitor
-
scor scăzut pe dimensiunea trecutul negativ
-
scor scăzut pe dimensiunea prezentul fatalist.
Dacă
vrei şi o metaforă (nu-mi aparţine), trecutul (pozitiv) este cel care îţi oferă
rădăcini, viitorul îţi dă aripi să explorezi teritorii
necunoscute cu încrederea că vei face faţă provocărilor, iar prezentul hedonist
constituie sursa ta de energie şi
bucuria de a trăi.
Ai
nevoie şi de trecut şi de prezent şi de viitor. Dacă priveşti într-o singură
direcţie s-ar putea să te pricopseşti, cum ne avertizează Lowenstein (teoria
alegerilor intertemporale) cu miopie sau
cu hiperopie (Ran Kivetz), adică să
iei în calcul doar consecinţele pe termen excesiv de scurt sau de lung,
neglijând celelalte aspecte ale vieţii. Ideal ar fi să jonglezi cu toate cele
trei dimensiuni. Nu prea te pricepi? Nu-i nimic, se poate exersa, chiar dacă la
început vei scăpa din mână ba prezentul ba viitorul, în funcţie de vechile
obiceiuri şi tipare de care acum îţi este greu să te desparţi. Ingredientul
minune? Flexibilitatea. Şi ceva înţelepciune (nu-i nevoie de prea
multă) pentru a realiza care dintre cele trei perspective este cea mai
potrivită în funcţie de….context,
desigur.
Nu
este deloc atât de dificil.
Ai
un examen foarte important? Orientarea spre viitor te ajută să refuzi o ieşire
în club în favoarea studiului.
Ai
terminat examenul şi faci o vizită în oraşul natal familiei tale extinse? Switch pe trecutul pozitiv pentru a
petrece momente frumoase alături de ei în timp ce fiecare mai scoate câte o
anecdotă din tolba istoriei familiale („mai
ţii minte când aveai vreo zece ani şi ai speriat-o pe mamaie că după ore te
duci cu nişte copii în canal să trageţi ceva pe nas?”).
Ai
venit acasă de la serviciu şi te aşteaptă partenera ta, care ţi-a pregătit o
cină romantică? Poate ar fi momentul să trăiţi amândoi măcar câteva ore în
prezent. Sau, ca să închei cu un citat
din The Time Paradox:
No
matter how young, suave, debonair, stunning, curvaceous, built, or well
informed we are, relationships take time. We need to be in the present to enjoy
them, and we need to tend to them over time. All of us would do well to
remember Holden Caulfield’s euphemism for sex: “giving her the time.” The
foundation of emotional and physical love is giving and sharing time. Nothing
is more romantic than to say, “I don’t really have the time to do what you want
to do, but for you I will make the time.”
Conflicting
time perspectives are often unrecognized as the cause of familial strife and
misunderstanding. So how do you bridge the gap in the languages of time? You
start with the present. The present is the bridge from the past to the future,
and it may be the only common ground for people who reside on opposite banks of
the river of time. If two people attempt to meet in the past or the future,
they are likely to be lost in a fog. The present is the only time marker that
they both can recognize, the only place to touch and be touched, the only place
to love and be loved. The present is the meeting place for good as well as
difficult times.
No matter their shared time perspective, couples need to meet
in the present at least occasionally.