miercuri, 8 iulie 2015

Ce se întâmplă în creierul tău atunci când te bronzezi. Cercetări revoluţionare din neuroştiinţă

Pentru că tot eşti t(or)opit de căldură, voi scrie un articol foarte lejer, de vară. Despre soare, mare, voie bună, relaxare  şi trupuri apetisante, uniform bronzate. Un articol fierbinte, spui? Sigur că da! Ah, şi despre cancer de piele! Ce-i? Cum adică ţi-am ars una şi ţi-am stricat dispoziţia?

Hai, nu te preface că nu ştiai! Expunerea exagerată la soare (şi la solar) este un factor de risc cunoscut pentru diverse forme de cancer de piele, dintre care cel mai periculos este melanomul malign. În Marea Britanie de exemplu sunt diagnosticate anual peste 13 000 de cazuri de melanom malign (aproape 40 în fiecare zi), iar experţii (britanici?) apreciază că 86% dintre ele ar putea fi prevenite. Cum? În primul rând evitând radiaţiile ultraviolete, adică stând ceva mai departe de plajă, mai ales la orele de vârf şi cu atât mai mult cu cât prezinţi deja factori suplimentari de risc (cazuri în familie, ten, păr şi ochi de culoare deschisă, aluniţe multe).

Dacă nu te sperie cancerul şi crezi că nu te-o lovi tocmai pe tine, poate te înspăimântă totuşi îmbătrânirea prematură. Eventual şi problemele cu ochii, cum ar fi cataracta? Da, bronzul este mai degrabă o reacţie de apărare a pielii, un semn de disconfort ce se asociază cu pierderea elasticităţii şi deteriorarea celulelor.  Aşadar, vai de pielea ta! Şi totuşi, de ce, ştiind aceste lucruri, tocmai ce îţi faci bagajul să pleci pe litoral sau studiezi de zor ofertele de vacanţă din Bulgaria, Turcia sau, dacă chiar nu ai nici o urmă de nevrotism, din Grecia?

Până la urmă, să nu cădem în cealaltă extremă! Ai şi beneficii atunci când stai la soare, nu? Altele decât cele evidente, asociate cu senzaţia de vacanţă, libertate, lipsă de griji, leneveală şi privelişti foarte plăcute ochiului (chiar dacă poţi rămâne doar cu uitatul sau cu ochii în soare)  




Se sintetizează vitamina D, iar starea ta de bine este amplificată. Te simţi mai energic şi mai bine-dispus. Nu degeaba depresivilor li se recomandă să iasă mai mult la soare, iar SAD (tulburarea afectivă sezonieră) este mult mai frecventă în anotimpul rece. În aceste condiţii, eşti tentat să exagerezi. Poţi chiar să devii dependent de statul la soare. Iar această dependenţă, spun unii specialişti, este vizibilă şi la nivelul creierului. Eşti pregătit(ă) să-ţi încing puţin neuronii?

Un studiu pilot din 2011, publicat în Addiction Biology, a arătat că radiaţiile ultraviolete au un efect interesant asupra creierului, activând centrii recompensei din striatum, insula anterioară (parte a creierului, nu insula exotică pe care te bronzezi) şi cortexul orbitofrontal (da, orbit de soare).

Au urmat şi alte studii care au creionat, unul după celălalt, ipoteza existenţei unei adicţii faţă de soare şi bronzat. Tanning might be addictive, avertizează publicaţia Nature anul trecut, în urma unor experimente pe şoricei.  O explicaţie este eliberarea endorfinelor beta în contact cu radiaţiile solare. Endorfinele, după cum bine ştii, produc plăcere. Mai mult, efectul endorfinei β este asemănător cu cel al morfinei pentru că s-ar părea că atenuează şi durerea (şi pe cea psihologică, aşa că nişte sesiuni prelungite de bronzat te-ar putea ajuta să resimţi mai puţin intens suferinţele de natură socială, profesională, amoroasă etc.) Şoriceii care au fost privaţi de radiaţii au manifestat chiar simptome de sevraj: le tremurau lăbuţele şi li se încleştau dinţiorii.

Tot în 2014, in august (plin sezon estival), o altă cercetareYale School of Public Health ) a identificat şi un posibil vinovat pentru vulnerabilitatea crescută a unora în faţa acestei adicţii: o variantă a genei PTCHD2. Posesorii ei aveau un risc semnificativ crescut de a deveni dependenţi de bronzat.

Aha! Astfel se explică comportamentul iraţional al celor care stau toată ziua la plajă deşi sunt perfect conştienţi de riscuri! Sunt dependenţi, dom’le! Li se aprinde nucleus acumbeus, secretă beta endorfine şi dacă se mută mai la umbră intră în sevraj! Pfiu! şi eu care mă gândeam că este o practică încurajată cultural şi social sau că mare parte din motivaţie are la bază un ideal estetic! Păi nu sunt picioarele bronzate mai atrăgătoare decât cele de culoare brânzei proaspete? De ce o fi aşa nu mă întreba, mi se pare mai degrabă o lipsă de bun-gust…da, sunt invidioasă şi aştept vremurile când pieile roşii de pe plajă vor fi percepute mai sexy decât cele maron-căcăniu!

M-am mai liniştit, acum că am aflat corelatele neurale ale bronzatului adictiv. Dar nu de tot (sunt neliniştită din fire)! Ştii de ce? Pentru că am ajuns să studiez subiectul în nişte circumstanţe ceva mai deosebite: puţin înainte de prânz citeam o carte în aer liber, bineînţeles într-un loc umbros şi ferit, adăpostindu-mă de…soare, ce altceva?

Ce carte? Poate una despre dependenţe? Sau una de neuro? Nu chiar.


Ce spun Sally Satel şi Scott O. Lilienfeld şi care sunt rezervele lor faţă de modul în care sunt generalizate, utilizate şi mediatizate uimitoarele descoperiri din neuroştiinţă? Te las să descoperi singur! Este vară, ai concediu, nu ai decât să iei cartea şi să o citeşti pe plajă, cu riscul de a deveni dependent (de citit) şi de a rata astfel ocazia de a o ajuta pe vecina de prosop să se dea cu cremă pe spate. 

PS: Dar vezi că dacă o vei face, o faci pe pielea ta! (că într-a mea oricum nu ai cum să intri sau să te bagi…nici măcar pe sub!)



Un comentariu:

  1. Multumim pentru recomandare. Sa punem oare faptul ca nu ai oferit linkuri catre site-uri romanesti care ofera cititorilor ocazia sa rasfoiasca gratis 7-8-10-15 pagini din cartile lor (e unul chiar in lb romana dar nu vreau sa fiu acuzat de reclama) pe seama unei dependente de arginti?

    RăspundețiȘtergere