Nu mă lasă sufletul să nu detaliez încă unul dintre
efectele pozitive ale renunţării la iluzia liberului arbitru (plus la alte
câteva mituri). De data aceasta voi apela la Dan. Of, nu, nu Dennett! Alt Dan!
(Există în univers o forţă misterioasă prin care atrag multe persoane cu acest
nume în viaţa mea – te rog nu-mi spune cum se numeşte, măcar aici vreau să-mi protejez
inocenţa!) Dan Ariely. El a dat cea mai bună definiţie posibilă (în opinia mea)
a unui anumit tip de free-will pe care, totuşi, îl avem. Nu are prea mare
legătură cu modul tradiţional în care este conceptualizat liberul-arbitru, de
aceea eu una nici nu l-aş fi numit aşa, tocmai ca să nu induc lumea în eroare.
Dincolo de terminologie, ideea este una care merită să fie ştiută şi
popularizată.
Probabil ai aflat ca Dan are o rubrică la ziar, unde răspunde întrebărilor
cititorilor săi. A publicat recent şi o carte în care a compilat unele dintre
cele mai provocatoare întrebări şi răspunsuri pe care le-a primit/
furnizat în ultimii ani. Bineînţeles
că am şi eu preferatele mele- mai ţii minte ce ar trebui să faci ca să nu sperii fetele când te plimbi singur într-un loc pustiu sau întunecat?
Într-o notă mai serioasă, iată o întrebare tulburătoare (parcă simt un iz
de angst existenţial, dar am la mine un
spray care înlătură orice particulă de anxietate- nu, nu conţine oxitocină!):
Dragă Dan,
Dacă deciziile oamenilor
sunt influenţate de mediu, înseamnă asta că nu au liber-arbitru?
Ce răspunde Dan? Un ambiguu „şi da şi nu”, pentru că nu îndrăzneşte să-şi
aducă cititorul în pragul disperării (glumesc!) Citez (şi subliniez):
Şi da şi nu. Imaginează-ţi
că în fiecare zi vin la tine la serviciu şi-ţi las gogoşi pe birou. Care sunt
şansele ca până la sfărşitul anului să nu te îngraşi? Aproape zero, bănuiesc.
Odată ce mediul este stabilit, suntem în mare măsură neajutoraţi. Dar nu este
nevoie să avem această tentaţie zilnică: putem să nu-i primim în birou pe cei
care ne aduc gogoşi şi, în general, să proiectăm
acele birouri care să ne ajute să luăm decizii mai bune. Aici se află
liberul arbitru – în capacitatea noastră de a construi un mediu mai bun,
făcându-l mai compatibil cu slăbiciunile
noastre.
Ai şi tu vreo slăbiciune sau un obicei distructiv de care încerci să scapi?
De
mâine, desigur! Să zicem că ţi-ai dat seama că petreci mult prea timp
accesând internetul de pe smart-phone. Azi decizi că de mâine această situaţie
se va schimba. O să intri cel mult de două ori pe zi, pentru nu mai mult de
5-10 minute. Ce naiba, chiar nu poţi să te controlezi? Nu o fi aşa greu, doar
ai luat o hotărâre. Ai voinţă, nu?
Te vei abţine. Vei da dovadă de auto-control.
Se face dimineaţă. Bei cafeaua şi...da, intri un pic pe net de pe telefon,
doar să vezi ce evenimente de importanţă vitală s-au petrecut peste noapte.
După jumătate de oră îl închizi repede, realizând că deja ţi-ai încălcat
hotărârea. O oră mai târziu intri iar. Pe la prânz deja cauţi pe google
simptomele depresiei pentru că te simţi ca un...ei, nu vreau să-ţi induc eu
sentimentul respectiv! Îţi vine să-ţi dai singur câţiva pumni: atât de slab
eşti? nu ai fost în stare să faci ce ţi-ai propus!
Hai să schimbăm însă ceva în acest scenariu:
Ai decis într-adevăr ca de mâine să stai mai puţin pe internet şi să nu mai
butonezi aproape non-stop telefonul. Ştii însă cât de greu îţi va fi. Anticipezi că mâine când te vei trezi
vei simţi un impuls extrem de puternic să pui mâna pe smartphone. Nu te
auto-iluzionezi că, spre deosebire de zilele anterioare, mâine vei găsi voinţa
necesară să nu o faci. Te poţi pune în locul sinelui tău din viitor şi îţi dai
seama ce va simţi el mâine. Faci diferenţa între cogniţii la rece şi cogniţii
la cald, când toate bunele tale hotărâri se duc de râpă, împinse de emoţii şi
instincte foarte puternice. Realizezi deci că ai nevoie de nişte pârghii sau strategii care să te ajute să-ţi atingi
scopurile. Downloadezi o aplicaţie care-ţi monitorizează timpul petrecut pe
internet, te avertizează când l-ai depăşit, poate chiar te ameninţă să trimită
reţelei de prieteni actualizări ale activităţii tale online. Sau chiar, dacă
tot crezi că nu te vei abţine, cauţi în sertar un telefon antic, schimbi
cartela, iar smartphone-ul îl faci cadou sau rogi un prieten să ţi-l păstreze
şi să nu ţi-l înapoieze oricât de mult l-ai implora în zilele următoare. Mâine
seară vei fi fericit şi mândru de tine: ai reuşit să-ţi atingi obiectivul, poţi
chiar să laşi un mesaj scurt pe facebook, mai ales dacă ţi-ai luat şi un
angajament public în acest sens.
În economia comportamentală, cele două situaţii ilustrează moduri diferite
de a lua decizii. În primul caz, eşti un decident
naiv. De ce naiv? Pentru că ai nişte credinţe false despre viitoarele tale
preferinţe, stări mentale şi comportamente. Aşteptările tale sunt, de asemenea,
naive. Te bazezi exclusiv pe voinţă şi
auto-control. În baza acestor
aşteptări, predicţille pe care le faci vor fi foarte probabil infirmate. Nu zic
că auto-controlul nu contează deloc, dar ia gândeşte-te: ce te face să crezi
că, dacă luni sau ani de zile nu te-ai putut abţine de la a butona telefonul, a
mânca gogoşi (literal sau metaforic) sau a juca la poker, mâine brusc te va
blagoslovi bunul dumnezeu cu voinţa şi puterea de a rezista tentaţiilor? Nu
cumva ai nevoie de un plan mai bun?
De nişte tactici prin care să poţi controla nu impulsurile şi emoţiile tale, ci
mediul?
Decidentul sofisticat (cel cu aplicaţiile) anticipează corect
dificultăţile şi ia unele măsuri prin care să nu ajungă în situaţia de a ceda
ispitelor. Bazându-se pe experienţa anterioară, poate şi pe ce a mai citit prin
studii şi cărţi serioase, nu îşi pune toate ouăle în coşul „voinţă” decât dacă
îi este foarte poftă de omletă; dacă nu, construieşte alte coşuri, dintr-un
material ceva mai fiabil şi mai greu de spart la prima emoţie mai puternică. În
plus, nu se auto-flagelează când nu a avut destulă voinţă să reziste, în primul
rând pentru că de la bun început nu a mizat prea mult pe această super-putere
viitoare. Şi nici nu este masochist - nu-şi supune sinele viitor la chinuri şi
încercări cumplite, testându-i voinţa şi auto-controlul, ci încearcă să-i facă
viaţa mai uşoară, să-i faciliteze alegerile limitând opţiunile şi „curâţând” pe
cât posibil mediul de tentaţii.
Orice ai vrea să schimbi de mâine, sfatul meu este să apelezi la stategii
sofisticate. Ţi-ai propus să mânânci mai puţin? Înlocuieşte-ţi toate farfuriile
cu farfurioare (exceptând, poate, bolul pentru salată). Stai prea mult pe scaun
la serviciu? Renunţă la imprimanta de la distanţă şi deplasează-te de fiecare
dată când ai nevoie de un document. Treptat, transformă aceste acţiuni în obiceiuri. Şi, după cum bine ştii,
odată format, obiceiul nu are mai nimic de-a face cu voinţa şi alegerea liberă,
dimpotrivă- este o rutină, un automatism.
De ce crezi că ai mai multe şanse să reuşeşti prin obiceiuri decât prin
voinţă? În nici un caz pentru că eşti o fiinţă deosebit de conştientă şi
raţională, care ia mereu decizii optime şi...libere.
De ce totuşi tendinţa naturală a multor oameni este să nu ia în calcul
factorii de mediu şi să se bazeze, în mod naiv, pe voinţă? Poate pentru că este
plăcut să crezi despre tine că vei reuşi prin simpla forţă a caracterului sau
că nimic nu poate sta în cale voinţei tale. Plăcut, dar adesea ineficient. Te
auto-sabotezi tocmai refuzând să admiţi despre tine că ai nişte slăbiciuni în
faţa cărora simpla voinţă este neputincioasă. Te îndepărtezi de scop
canalizându-ţi energia spre nişte piste false sau drumuri înfundate, când ai
putea în schimb să desfunzi drumul sau să construieşti o nouă pistă. Da, este
nevoie de puţină ...umilitate - disponibilitatea
de a renunţa la iluzii frumoase (liber arbitru, voinţă, pretenţia că eşti
invulnerabil la influenţele din mediu). Ce alegi? Iluzia raţionalităţii şi
voinţei sau obiective îndeplinite prin strategii simple, uneori indirecte, care
îţi clatină însă credinţele auto-măgulitoare? Poate că ai prefera de exemplu să
nu fie nevoie să vorbeşti cu administratorul cazinou-ului să nu-ţi mai permită
accesul în incintă, pentru că data viitoare când te vei confrunta cu tentaţia
îţi vei spune că nu ai avut nici un merit, nu ai fost destul de puternic încât
să nu încerci să intri şi dacă n-ar fi intervenit gardienii, acum erai la
ruletă jucând tot salariul la noroc. Raţionamentul este însă greşit! Fireşte că
ai avut un merit, ai făcut chiar poate singurul lucru raţional pe care l-ai fi
putut face: ai prevăzut corect şi, în momemtul t0, ai luat decizia de a-ţi pune
eul viitor în imposibilitatea practică de a ceda impulsurilor în momentul t1.
Ţi-ai limitat alegerile viitoare. Poate că sinele viitor ar fi fost slab şi-ar
fi clacat. Dar sinele tău prezent, cel care decide, a fost sofisticat şi
înţelept.
Uitându-mă în jur, nu sunt convinsă că mediul (social) din prezent ne
sprijină în a lua decizii bune. Nu ar fi păcat să nu schimbăm câte ceva în
această direcţie? Să adaptăm mediul nevoilor noastre, slăbiciunilor şi
scopurilor pe termen lung, şi nu invers? Dar nu ar fi pe placul producătorilor.
Ar pierde clienţi. Clienţi care trebuie să se lupte cu tentaţii la fiecare pas,
pe principiul sadic şi pervers e vina ta
dacă faci alegeri nesănătoase, doar nu
te-a obligat nimeni să mănânci la Mac sau să mergi cu maşina în loc să te
lansezi într-o aventură cu bicicleta pe „pistele” din Bucureşti”.
Stai că mă cheamă un coleg la o pizza! Mă duc doar s-o miros puţin şi să îi
spun s-o ia de-aici!
Later edit: a fost sofisticat, mi-a pregătit o salată de fructe :D
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu